Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care erau în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toţi cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciţi, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi, şi El îi vindeca. Matei 4:25
Un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpânit de un duh mut. Oriunde îl apucă, îl trânteşte la pământ. Copilul face spumă la gură, scrâşneşte din dinţi şi rămâne ţeapăn. M-am rugat de ucenicii Tăi să scoată duhul, şi n-au putut.” „O, neam necredincios!”, le-a zis Isus. „Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi? Aduceţi-l la Mine.” L-au adus la El. Şi, cum a văzut copilul pe Isus, duhul l-a scuturat cu putere, copilul a căzut la pământ şi se zvârcolea făcând spumă la gură. Isus a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când îi vine aşa?” „Din copilărie”, a răspuns el. „Şi, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.” Isus a răspuns: „Tu zici: ‘Dacă poţi.’ Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Îndată, tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” Când a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul necurat şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el.” Şi duhul a ieşit, ţipând şi scuturându-l cu mare putere. Copilul a rămas ca mort, aşa că mulţi ziceau: „A murit!” Dar Isus l-a apucat de mână şi l-a ridicat. Şi el s-a sculat în picioare. Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” „Acest soi de draci”, le-a zis El, „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.” Marcu 6 17-31
Miraculosul este într-adevăr posibil, dar numai prin rugăciune și post. Există o legătură interioară între rugăciune și post. Postul ne învață să nu trăim cu ceea ce ne dorim; postul nu este cu adevărat o chestiune de disciplinare a corpului – nu este împotriva corpului, ci mai degrabă o chestiune de a depăși utilizarea abuzivă a corpului de către minte. Lăcomia, de exemplu, este numită de Ioan Scărarul „ipocrizia stomacului”: este o patimă cognitivă, un raționament greșit, mâncăm mai mult decât avem nevoie din cauza dependenței de plăcere a minții noastre. Ca și celelalte patimi pe care le avem cu toții deoarece suntem prea preocupați cu cele ce țin de trup: ce vom mânca, bea, purta…. în ce case să locuim…. Prin post reușim să înțelegem că trăim din mâinile lui Dumnezeu, binecuvântându-L pe Dumnezeu pentru toată bunătatea Lui. Același lucru este valabil și cu rugăciunea. Rugăciunea nu înseamnă a-I cere lui Dumnezeu toate lucrurile de care avem nevoie, ci mai degrabă să racordăm viața noastră la Dumnezeu, să ne armonizăm mintea noastră cu voința Sa, să învățăm cuvintele psalmilor și ale rugăciunilor, astfel încât acestea să izvorască spontan pe buzele noastre, pentru a-L binecuvânta pe Dumnezeu pentru harul Său și a ne mângâia în necazurile noastre; pentru a conforma toată viața noastră, minte și trup, cu modul arătat nouă de Hristos.
Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #7”
CARTEA E O VIAȚĂ 