Un strop de viață în preajma Paștelui #9


Cuvântul 9

Despre ținerea de minte a răului

Ținerea de minte a răului este împlinirea mâniei, păzitoarea păcatelor, ura față de dreptate, pieirea virtuților, rugina sufletului, viermele minții, curmarea rugăciunii, înstrăinarea dragostei, cui înfipt în suflet, păcat neîncetat, călcare de lege neadormită, răutate de fiecare ceas. Cel ce a curmat mânia, a ucis ținerea de minte a răului. Cine și-a agonisit dragostea, acela s-a înstrăinat de dușmănie. Masa dragostei risipește ura și darurile curate înmoaie sufletul.

Când, după multă nevoință, nu poți smulge acest spin, atunci căiește-te și smerește-te măcar în cuvinte înaintea aceluia pe care îl dușmănești, ca mai apoi, rușinându-te de îndelungata fățărnicie față de el, să-l poți iubi cu desăvârșire, fiind ars de conștiință ca de foc.

Sfântul Ioan Scărarul

„Cartea Filocaliilor. Cele mai frumoase pagini” – eveniment


Miercuri, 3 octombrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu din București, are loc lansarea volumului „Cartea Filocaliilor – cele mai frumoase pagini”, o selecție realizată de Georgeta-Anca Ionescu, în traducerea din greceşte a pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, membru al Academiei Române.

La eveniment vor participa Preasfințitul Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic de București, Francisca Băltăceanu, Dumitru Horia Ionescu, Sever Voinescu și Teodor Baconschi.

„Filocalia, de fapt, i-arată omului nu numai o învăţătură teoretică, ci îi arată un model de viaţă. De aceea, bine ar fi ca ea să fie citită des şi fiecare să-şi aducă aminte să citească în fiecare zi fie dintr-un părinte din Filocalie, fie din altul, şi cînd simte că are nevoie mai ales de dezvoltarea unei anumite virtuţi duhovniceşti să se ducă la acel părinte.
Să ajungă Filocalia familiară fiecăruia, aşa cum ar trebui să ştie fiecare creştin ce cuprinde fiecare Evanghelie, fiecare epistolă a Apostolului Pavel, şi cînd are nevoie să se lămurească într-o privinţă oarecare să se ducă acolo, la capitolul respectiv. Să devină o carte familiară, carte de îndrumare, un îndrumător pentru viaţă. Pentru aceasta, bine ar fi să aibă fiecare Filocalia proprie, să se găsească un mod de a se tipări în sute de mii de exemplare, ca să fie nelipsită din fiecare casă de creştin adevărat şi din fiecare chilie de călugăr.
Să devină o călăuză în plan spiritual, arătîndu-ne felul cum trebuie să ne fie viaţa în relaţiile noastre cu Dumnezeu şi în raporturile cu ceilalţi, ca să fie o viaţă de model, o viaţă care să întărească legăturile între noi, dragostea între noi, să nu avem nimic de criticat în viaţa noastră, nimic care nu se cuvine să se datorească unui creştin, cum ne învaţă atît de minunat Filocalia.“ (Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae)

Cartea e o viață – sezonul 13, episodul 9


Ce înseamnă mai exact gândirea creștină? Și de ce ar trebui să fim preocupați de istoria ei? Este adevărat că esența creștinismului se găsește în Noul Testament, dar modul în care îl citim noi astăzi este rezultatul a secole de speculații și elaborare.

Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 2 și 20 în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ vă invităm să descoperiți Istoria gândirii creștine, așa cum este prezentată de Jonathan Hill, o introducere în istoria gândirii creștine pentru cei complet neinițiați.

Descoperiți gândirea părinților Bisericii, a teologilor Evului Mediu, a puritanilor și a teologilor germani din secolele 19 și 20, sâmbătă la RVE București pe 94,2 FM sau pe rve.ro.