Etichetă: păcat

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #11 – Edmund


Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5:6-8

Peter și Susan nu sunt totdeauna drepți față de Edmund, așa că acesta este deseori rănit și mânios, se simte lăsat în urmă și neapreciat. El nu este un personaj pe care să-l simpatizezi; minte, vorbește urât și întoarce spatele familiei sale.

Când Edmund o urmărește pe Lucy în șifonier și vede Narnia, ea este încântată. Mai târziu, el o trădează și neagă existența Narniei în fața lui Peter și a lui Susan, spunând că s-a „prefăcut… Doar de dragul distracției, desigur. Nu există nimic acolo, de fapt.” Când Edmund și frații lui ajung în Narnia împreună într-o după-amiază, Peter îl acuză de minciună. Edmund este furios și jură să se răzbune.

Așadar, el decide să-și trădeze fratele și surorile Vrăjitoarei Albe. El este un trădător, lipsit de onestitate și „o bestie”, așa cum îl numește Peter. Și totuși, el nu este niciodată pierdut răului. Frații lui îl iubesc și se îngrijorează pentru el. El simte o urmă de compasiune când Vrăjitoarea Albă transformă în piatră petrecerea de Crăciun a unor creaturi mici. El își dă seama că trădarea fraților săi în mâinile Vrăjitoarei a fost o greșeală teribilă. Într-un final, din cauza păcatului și a umanității sale, pentru Edmund își va da Aslan viața.

Ne putem identifica mai mult cu Susan, Peter sau Lucy, dar cu toții avem ceva în comun cu Edmund. Am fost și noi vinovați de lipsă de onestitate, egoism și trădare. Suntem oameni. La fel ca în cazul lui Edmund, indiferent de ce am făcut: un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Să ne pregătim inimile să-L primim și să facem roade vrednice de pocăință.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Un strop de viață #756


Mărturisirea de credință de la Westminster spune că păcatul înseamnă lipsa de conformare la legea lui Dumnezeu sau orice fel de încălcare a ei. În esență, este o necinstire a caracterului lui Dumnezeu. Este ceva care nu corespunde cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru noi. Cred că în jargon contemporan s-ar spune că păcatul înseamnă să faci ce vrei. Păcatul înseamnă să fii absorbit de tine însuți și egocentric în loc să fii teocentric.

Lee Strobel, În apărarea lui Isus

Un strop de viață #754


Până nu reintroducem păcatul în vocabularul nostru, nu vom lua în serios abisurile răului sau responsabilitățile noastre morale – sau pe Dumnezeu. Nu avem nevoie de mai multă terapie ca să ne rezolvăm problemele în această lume căzută. Avem nevoie să ne recunoaștem vinovăția proprie și să ne smerim cerând iertare. Altminteri, mentalitatea terapeutică ne scutește de orice fel de judecăți morale cu privire la noi înșine sau la alții. Ne scutește de asumarea responsabilității pentru acțiunile noastre. Există un decalaj moral – un ideal la înălțimea căruia nu ne-am ridicat – și avem nevoie de ajutor din afară ca să îl depășim. Nu avem nevoie de simplă terapie; avem nevoie ca în situația noastră umană să-și facă intrarea cineva care poate aduce iertare, care poate aduce vindecare și care ne poate ajuta să ne trăim viața așa cum ar trebui să-o facem, dar nu putem prin forțele noastre. Așa că este nevoie să recuperăm această idee a păcatului ca să înțelegem mai bine răul pe care-l vedem în lume, iar nu să-l mușamalizăm pur și simplu.

Lee Strobel, În apărarea lui Isus

Un strop de viaţă #602


De fiecare dată când sunt înglodat în imensitatea păcatului meu şi în natura mea păcătoasă, fiind descurajat aproape până în punctul înfrângerii, privesc în sus la infinita îndurare a lui Dumnezeu şi îmi dau seama cât sunt de mic. Diavolul poate că vrea să fiu contabil, însă Dumnezeu doreşte să fiu închinător şi să las cifrele în seama Lui.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică