Până nu reintroducem păcatul în vocabularul nostru, nu vom lua în serios abisurile răului sau responsabilitățile noastre morale – sau pe Dumnezeu. Nu avem nevoie de mai multă terapie ca să ne rezolvăm problemele în această lume căzută. Avem nevoie să ne recunoaștem vinovăția proprie și să ne smerim cerând iertare. Altminteri, mentalitatea terapeutică ne scutește de orice fel de judecăți morale cu privire la noi înșine sau la alții. Ne scutește de asumarea responsabilității pentru acțiunile noastre. Există un decalaj moral – un ideal la înălțimea căruia nu ne-am ridicat – și avem nevoie de ajutor din afară ca să îl depășim. Nu avem nevoie de simplă terapie; avem nevoie ca în situația noastră umană să-și facă intrarea cineva care poate aduce iertare, care poate aduce vindecare și care ne poate ajuta să ne trăim viața așa cum ar trebui să-o facem, dar nu putem prin forțele noastre. Așa că este nevoie să recuperăm această idee a păcatului ca să înțelegem mai bine răul pe care-l vedem în lume, iar nu să-l mușamalizăm pur și simplu.
Lee Strobel, În apărarea lui Isus
