Un strop de viață #312


Pe vremea propriului meu scepticism, îmi doream o intervenţie spectaculoasă din înalt. Căutam o dovadă a realităţii nevăzute, posibilitatea unei anume verificări. În vremuri de credinţă, asemenea iruperi supranaturale mi se par cu mult mai puţin importante, în parte întrucât orice explicitare materialistă a vieţii este inadecvată în motivarea realităţii. Am învăţat să identific căi mai subtile de comunicare între lumea văzută şi cea nevăzută. Simt în dragostea romantică ceva mai mult decât o simplă atracţie biochimică. Întrezăresc în frumuseţe şi în natură amprenta unui geniu creator căruia nu-mi rămâne decât să mă închin.
Ţelul contemplaţiei este acela de a vedea lumea aşa cum o vede Dumnezeu, o uniune a celor două lumi şi nu clivajul dintre ele. Ceea ce presupune atât experienţa practică a unei vieţi întregi, cât şi rarele, singularele străfulgerări ale revelaţiei.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

 

Un strop de viață #310


Orice act de iubire, dreptate, compasiune – respectiv ură sau cruzime – are consecințe atât în această lume, cât și în cea nevăzută.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

Un strop de viață #220


Realitatea răului e cea care mi-a întărit credinţa în lumea invizibilă. Răul stăpâneşte în lumea vizibilă, înfăţişându-se fără ocoliş, sărindu-ţi în faţă.

Dumnezeu este mai subtil – El trebuie căutat.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a


Ortodoxia

După cum ați putut observa încă de data trecută, Chesterton este înainte de toate scriitor. Chiar dacă nu toate pasajele din cartea Ortodoxia sunt uşor de înţeles, stilul său de a scrie este alert şi captivant, punctat din când în când de pasaje pline de poezie.Ortodoxia este o carte care întradevăr îţi pune mintea la contribuţie şi te pune pe gânduri. În această carte, Chesterton ne arată care au fost ideile care l-au condus spre creştinism şi spre convingerea că acesta este adevărat.

Continuă lectura „„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a”

Un strop de viaţă #135


„A crede în supranatural nu înseamnă pur şi simplu a crede că, după o viaţă relativ virtuoasă şi împlinită pe pământ, vom continua să trăim în cel mai bun substitut cu putinţă al acestei lumi sau că, după o viaţă plină de lipsuri şi dificultăţi, vom fi despăgubiţi cu toate lucrurile bune de care n-am avut parte: înseamnă a crede că supranaturalul este cea mai de preţ realitate – aici şi acum.”

T.S Eliot, citat în Zvonurile altei lumi de Philip Yancey