Etichetă: Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #151


Creştinismul nu e numai o religie care se închină unui Făuritor, ci şi crede nebuneşte într-un Mântuitor care pe Sine s-a dăruit, din dragoste, lumii. Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii; ori un înalt cod de purtări; ori o terapeutică evazionistă; ori un set de întrebări; ori un act de supunere în faţa Unicului. E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #150


Serioşi în lume ni se cere a fi în înţelesul de virtuoşi, cinstiţi, atenţi la durerile altora; dar nu mohorâţi şi nu executori nemiloşi ai regulamentelor trecătoarelor împărăţii şi efemerelor prefecturi de poliţie. Călugării sunt voioşi – de ochii lumii se abţin s-o arate în public, dar purtarea lor în arcană e alta -, acri sunt dracii şi funcţionarii – iar în cer, pun rămăşag, nu mai există decât zburdălnicie. Cum de-ar putea altfel, de vreme ce Mântuitorul ne spune limpede că acolo nu pătrunzi dacă nu eşti ca pruncii. Oare „serioşi“ sunt pruncii ori de o neastâmpărată veselie?

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #149


În ruptul capului nu pot înţelege cum de li s-a părut dintr-o dată multor creştini europeni că religia lor de nu este chiar de tot rea, e totuşi în mare măsură inferioară celor asiatice. Budismul? Dar budismul e o soluţie simplă. Te retragi – şi gata. E o renunţare, replinere. Creştinismul e nespus mai greu şi mai complex – e teandrie [natură divină şi umană a lui Hristos]. Fără a înceta să fii om trebuie să fii şi Dumnezeu, în acelaşi timp.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #144


(Despre jertfa lui Hristos) Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim. […] Actul răstignirii a fost atât de serios, de autentic şi total încât până şi apostolii şi ucenicii erau convinşi că spânzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia. […] Numai strigătul Eli, Eli ne dovedeşte că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângâie cu făţarnice estompări.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #143


Creştinismul e transmutaţie, nu a elementelor chimice, a omului. Aceasta e MINUNEA CEA MARE a lui Hristos Dumnezeu: nu înmulţirea vinului, peştilor, pâinii, nu tămăduirea orbilor din naştere, slăbănogilor, gârbovilor şi leproşilor, nu, nici învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain şi a lui Lazăr – toate semne bune pentru prea puţin credinoşi ori făcute ca să se împlinească proorocirile ori ca să se arate slava lui Dumnezeu ori manifestări de milă ale Domnului, toate concesii ale divinităţii – ci transformarea făpturii. Până unde poate merge: la ceruta răstignire cu capul în jos a lui Petru, care se lepădase.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii