Un strop de viaţă #604


Primeşte fiecare necaz din interior sau din exterior, fiecare dezamăgire, întunericul şi singurătatea cu ambele mâini, ca pe o ocazie binecuvântată de a muri faţă de sine, de a intra într-o relaţie mai bogată cu Mântuitorul tău. Nu privi niciun necaz interior sau exterior în alt fel; respinge orice alt fel de gând cu privire la ele; şi astfel orice fel de încercare sau nenorocire va deveni ziua binecuvântată a prosperităţii tale. Starea cea mai bună este cea de renunţare totală înaintea lui Dumnezeu.

William Law, citat de Joni Eareckson Tada, what to do when God says no, not right now

Un strop de viață #577


Perpectiva eternă separă ceea ce este trecător de ceea ce este veșnic. Ceea ce este trecător – cum ar fi nedreptatea și durerea – nu vor rămâne. Dar ceea ce este etern – cum ar fi greutatea eternă  a gloriei, născută din acea durere și din dorința noastră  de a ierta – va rămâne veșnic. Toate celelalte, paralizia, durerea de inimă, dezamăgirea profundă, nedreptățile strigătoare la cer, toate celelalte, indiferent cât de reale ni se par nouă aici pe pământ, sunt considerate ca neimportante. Greutățile pământești nici nu merită să fie băgate în seamă.

Asta nu înseamnă că suferințele sunt ușoare în ele însele. Nu, paralizia, durerea și nedreptatea pământească devin ușoare numai în comparație cu greutatea cu mult mai mare de pe celălalt taler al cântarului.

Într-o zi, cântarul dreptății nu doar că se va echilibra, ci se va înclina mult – aproape dincolo de înțelegere – spre binele nostru și spre gloria lui Dumnezeu. Asta va însemna o nouă apreciere a dreptății Sale – nu corectitudine, ci dreptate. Va însemna distrugerea finală a morții, a bolii și a oamenilor răi. Va însemna reabilitarea sfântului Nume al lui Dumnezeu și restaurarea tuturor lucrurilor sub domnia lui Hristos.

Joni Eareckson Tada, Oameni obișnuiți. Credință extraordinară

„Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară“ de Joni Eareckson Tada


joniJoni Eareckson Tada, împreună cu Kay Strom, a adunat poveştile a 15 oameni deosebiţi în cartea cu titlul Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară. Joni însăşi are o poveste extraordinară. Rămasă paralizată de la gât în jos în 1967 în urma unui accident de înot, a înfiinţat în 1979 organizaţia Joni and Friends, care urmăreşte să-i ajute pe oamenii cu dizabilităţi şi să le dea speranţă printr-o relaţie personală cu Dumnezeu.

Prin intermediul acestei organizaţii Joni a cunoscut mulţi oameni deosebiţi, care au încurajat-o la rândul lor şi s-a gândit că ne-ar folosi şi nouă să-i cunoaştem pe câţiva dintre ei. Iată cum motivează ea scrierea cărţii Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară: Nu ne gândim întotdeauna la realităţile divine nevăzute care există în jurul nostru şi, cu siguranţă, nu ne concentrăm atenţia asupra cerului aşa cum ar trebui. De aceea ne este de folos să citim relatări despre oameni obişnuiţi care, în ciuda multor obstacole, păşesc pe teren. […] Au învăţat să fie credincioşi şi să slujească în mod altruist spre gloria lui Dumnezeu şi să fie puternici printr-o autoritate mai mare. Au învăţat adevăratul sens al libertăţii. Continuă lectura „„Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară“ de Joni Eareckson Tada”

Cartea e o viaţă, sezonul 8, episodul 3


Astăzi, de la ora 16:30, în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, descoperim câţiva oameni obişnuiţi, care dau dovadă de o credinţă extraordinară. Însă, veţi vedea că, de fapt, nu sunt deloc nişte oameni obişnuiţi, în sensul strict al cuvântului. Nu sunt celebri, dar cu siguranţă nu-i putem numi obişnuiţi pe nişte oameni care, în ciuda unor boli îngrozitoare, a unui handicap cumplit sau a situaţiilor familiale tragice, I-au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi Îi slujesc cu dedicare.

Joni Eareckson Tada prezintă 15 poveşti ale unor astfel de oameni în cartea Oameni obişnuiţi, credinţă extraordinară. Lăsaţi-vă inspiraţi de experienţele lor, azi de la ora 16:30 în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ la RVE Bucureşti pe 94.2 FM sau pe rve.ro.