Etichetă: Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #20 – Casa Vrăjitoarei


Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Ezechiel 36:26

După ce Edmund pleacă, lăsându-i pe frații săi și pe Castori la cină, el își dă seama că și-a uitat haina. Trece printr-o furtună de zăpadă, tremurând de frig către casa Vrăjitoarei. El se gândește să se întoarcă, dar când își imaginează cum ar fi să devină rege, inima lui se încălzește la gândul puterii, al luxului și a răzbunării împotriva fratelui său. Merge mai departe.

Pe după gardul de fier care împrejmuiește castelul este o curte plină de statui, creaturi pe care Vrăjitoarea le transformase în piatră. Apoi Edmund se împiedică de Maugrim, un lup feroce, singura creatură vie pe care o întâlnește acolo. Maugrim îl duce în sala tronului, unde sunt și mai multe statui, iar Vrăjitoarea Albă stă singură în semi-întuneric.

Edmund credea că avea să găsească glorie, răzbunare și rahat turcesc când ajungea la castelul ei. În schimb, el are parte de dispreț și o bucățică de pâine uscată. Aici ne conduc frica și dorința de răzbunare, pare să ne spună C.S. Lewis. Casa Vrăjitoarei Albe este un castel, dar nu un palat; este o cămară întunecată și rece pentru statui. O lampă strălucește deasupra umerilor Vrăjitoarei, fără să lumineze mai nimic altceva.

James Baldwin a scris odată: „Îmi închipui că unul dintre motivele pentru care oamenii se agață de ura lor cu atâta încăpățânare este pentru că simt că, odată ce ura ar dispărea, ei ar fi forțați să facă față durerii.” Edmund ar prefera să se concentreze asupra urii față de fratele său decât asupra propriei dureri. Ura lui pare să ia locul hainei în furtuna de zăpadă năvalnică. În același mod, și Vrăjitoarea Albă a înghețat Narnia pentru ca nimic să nu o poată provoca sau răni. Cu mult timp înainte ca Narnia să fie creată, ea și-a distrus propriul regat și și-a omorât propria soră în loc să-și accepte înfrângerea.

Dumnezeu nu ne va ține departe de durerea vieții omenești. Pruncul Isus S-a născut într-o peșteră, sărac și vulnerabil. Dumnezeu a umblat în mijlocul durerii și al mâniei umane și a fost dispus să fie răstignit, așa că nu avem de ce să ne temem de durere, pericol sau moarte. În Hristos, Dumnezeu Își întinde cortul (nu castelul) în mijlocul nostru și este numit Emanuel – „Dumnezeu este cu noi”.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #19 – Crăciun și Euharistie


Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

Matei 26:26-28

M-am închinat într-o biserica episcopaliană pentru prima dată în Ajunul Crăciunului, cu mulți ani în urmă. Multe lucruri erau noi pentru mine, dar îmi amintesc în special sentimentul ciudat că, în noaptea în care noi îl sărbătoream pe Isus ca Prunc, auzeam și sărbătoream și că „în noaptea dinainte de a muri, Domnul nostru Isus Hristos a luat pâine.” Joia Mare, Vinerea Mare și Crăciunul stăteau toate alături unele de altele.

Ce are de-a face Cina Domnului cu Crăciunul? Biserica ta poate că serbează sau nu Cina Domnului în Ajunul Crăciunului, dar în seara aceea cu toții sărbătorim faptul că Dumnezeu a venit pe pământ. Că, în Isus, Dumnezeu S-a născut să trăiască și să moară ca unul dintre noi, pentru noi.

Când El le-a oferit ucenicilor săi pâine și vin la Cina cea de Taină, Isus le-a numit trupul și sângele său, o afirmație șocantă. C.S. Lewis scria: „Nu știu și nu-mi pot imagina ce au înțeles ucenicii că vrea să spună Domnul nostru când, cu trupul încă nefrânt și cu sângele încă nevărsat, El le-a întins pâinea și vinul, spunând că sunt trupul și sângele Lui; și totuși, porunca, până la urmă, a fost luați, mâncați; nu, luați, înțelegeți.”

Poate că de aceea a ales Lewis un leu ca salvator pentru Narnia. Un leu are un corp formidabil: mare, puternic, cu blană bogată. Leii au dinți și gheare mari și câteodată mănâncă oameni. Isus, la fel ca Aslan, este concret, puternic și real; nu o rază de lumină sau o rafală de vânt.

În staul, în ajunul Crăciunului, vom vedea trupul Său întins într-o iesle. El a fost un bebeluș real. El a avut o naștere fizică și a murit o moarte fizică. Și El ni Se oferă, chiar și atunci când nu știm cum să-L primim.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #16 – Măcăleandrul


Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul.

Psalmul 143:8

După ce descoperă că prietenul lui Lucy, Tumnus, a fost arestat, copiii sunt un pic zguduiți. Dar un măcăleandru frumos îi atrage atenția lui Lucy și pare că vrea să-i conducă undeva. Așa cum scrie Lewis, „nu ai fi putut găsi un măcăleandru cu un piept mai roșu sau un ochi mai strălucitor”. Pentru trei dintre copiii Pevensie, măcăleandrul e în mod clar demn de încredere. Ei decid să-l urmeze.

Edmund încearcă să-l convingă pe Peter să se îndoiască de Măcăleandru și de tot ce are legătură cu Narnia. „care este partea cea bună? De unde știm noi că faunii sunt buni și că Regina greșește?” Judecata lui este umbrită de teamă și lăcomie; el nu vede în același fel în care văd frații lui.

Tot felul de măcăleandri frumoși sar pe calea noastră în fiecare lună decembrie; unii ne conduc pe calea pe care ar trebui să mergem, în timp ce alții sfârșesc doar ca sticlă strălucitoare sau rumeguș inutil. În perioada de Advent, cu minele sale de aur pentru consumatori, programe ocupate, zile scurte și nopți lungi, putem să devenim dezorientați. Pentru a face lucrurile și mai complicate, alegerile pe care încercăm să le facem sunt deseori între două opțiuni bune, mai degrabă decât între o alegere bună și una rea. Ar trebui să mă duc la acea petrecere sau să stau acasă și să citesc o carte despre rugăciune? Să-mi permit un pic de spontaneitate de Crăciun și să cumpăr acea față de masă festivă, dar scumpă sau să mai cumpăr câteva cadouri în plus pentru alții? Ar trebui să-mi petrec după-amiaza vizitându-mi nepoata și nepotul din celălalt capăt al orașului sau să mă alătur unui grup de la biserică la cantină?

Există alegeri mult mai importante pe care trebuie să le facem, bineînțeles. Fie că acea decizie este serioasă sau nu, ceea ce decidem este cine vom fi și în cine ne vom pune încrederea. Nu se pune problema de alegere „corectă” atunci când e vorba de a-ți pune încrederea într-o petrecere sau o carte, decât în inima ta. Dar pus în fața alegerii de a-l urma pe Aslan sau a o urma pe Vrăjitoarea Albă, Edmund descoperă mai târziu că el și-a pus încrederea în cineva chiar mai lacom și mai temător decât el, căruia nu-i pasă de el și care l-ar lăsa să moară.

Revenind la momentul din pădure, Peter nu este clătinat de cinismul lui Edmund. Cuvintele pe care i le-a spus profesorul au prins rădăcini; el are încredere în propria judecată și în experiența din trecut, că măcăleandrii sunt „păsări bune în toate poveștile pe care le-am citit”.

Dumnezeu ne dă și nouă o voce interioară, și experiențele anterioare ne ajută să luăm deciziile corecte și să ne încredem în persoanele potrivite. Și avem comunități și persoane dragi care să ne ajute dacă încă suntem nesiguri.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)