Advent în Narnia #21 – Casa lui David


În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune robului meu David: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. … Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă. … casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.»’”

2 Samuel 7:4-6, 11b, 16

Există un verset ușor de trecut cu vederea în narațiunea Buneivestiri (Luca 1:26-28), când Gabriel îi spune Mariei despre copilul pe care urma să-l aibă că „Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” Maria, însă, ar fi știut cât de important era acest detaliu, că fiul ei urma să împlinească promisiunea lui Dumnezeu făcută Regelui David cu generații în urmă. Dumnezeu promisese siguranță și stabilitate pentru poporul Său prin David, a cărui domnie peste poporul Israel și Iuda avea să fie veșnică, printr-o dinastie ce nu avea să moară niciodată.

Casa lui David ca loc al puterii, precum castelul Vrăjitoarei din Narnia, s-a prăbușit până la urmă. Ea a rămas intactă însă în credința poporului evreu. Dumnezeu i-a spus lui David prin profetul Natan, „Domnul îţi va zidi o casă” și Dumnezeu a vrut să spună că David și tot Israelul sunt o casă și un tron pentru Dumnezeire.

Când Dumnezeu a venit pe pământ în Hristos, Isus a devenit acea casă. Poporul evreu considera că și templul este Casa lui Dumnezeu pe pământ și Isus a vorbit despre trupul Său ca despre noul Templu. Apostolul Pavel scrie: Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1 Corinteni 3:16). Isus a învățat, de asemenea, că fiecare dintre noi este o casă pentru Dumnezeu, spunând, „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi” (Ioan 15:4).

C.S. Lewis, împrumutând ideea de la George MacDonald, a scris foarte frumos despre asta în cartea sa, Creștinism pur și simplu:

Închipuie-te ca o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înţelegi ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiş şi aşa mai departe; ştiai bine că aceste reparaţii trebuiau făcute şi nu te miri. Dar apoi începe să ciocănească prin casă într-un mod care face groaznic de rău şi nu pare a avea niciun rost. Oare ce o fi având de gând? Explicaţia este că El construieşte cu totul altă casă decât cea la care te gândeai – o nouă aripă aici, un etaj în plus dincolo, câte un turn, câte o curte interioară. Tu credeai că vei fi transformat într-o vilă cochetă, dar El construieşte un palat. Intenţia Lui este să vină şi chiar să locuiască în el.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Advent în Narnia #17 – Îngeri și mesageri


În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)