În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”

Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta.

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.

Luca 1:26-30

Adventul este o perioadă plină de vizitele îngerilor – Gabriel i se arată Mariei, lui Iosif și lui Zaharia; o oaste cerească li se arată păstorilor în noaptea de Crăciun – dar nu există îngeri în Narnia. Poate că acest lucru este puțin surprinzător într-un tărâm al unicornilor, al naiadelor și al spectrelor, dar în cea mai mare parte Lewis evită figurile sau imagistica în mod evident biblice în cărțile sale despre Narnia.

Și în ebraică, și în greacă, cuvântul pentru înger este același cuvânt pentru mesager. Îngerii au multe feluri de a-L sluji pe Dumnezeu, conform Scripturii, iar transmiterea de mesaje către oameni este o slujbă importantă.

Măcăleandrul seamănă foarte mult cu un înger, un mesager înaripat în slujba lui Aslan, care îi călăuzește pe copii într-un loc sigur și către ajutor, dar îi și cheamă să-l urmeze pe Aslan, chiar dacă ei nu îi cunosc încă numele. La fel ca Maria, ei spun da, chiar dacă nu știu ce le stă în față. Ei au văzut peștera lui Tumnus, distrusă de poliția secretă a Vrăjitoarei, deci știu că pericolul este aproape. Ei se încredințează în mâinile măcăleandrului, uitând de cină și casă, pentru că vor să vadă unde îi va conduce acesta.

Și Maria i-a spus lui Gabriel da, fără să cunoască prea multe despre unde era condusă, în afară de bunătatea și dragostea Dumnezeului care o conducea. Fie ca și noi să rămânem deschiși față de mesagerii lui Dumnezeu din viețile noastre, fie că ei vin sub formă de păsări, prieteni sau o oaste cerească glorioasă.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s