Astăzi vă propun o carte foarte consistentă, scrisă de John Piper, în care acesta încearcă să ne convingă că scopul omului este să-L glorifice pe Dumnezeu, bucurându-Se de El pentru totdeauna. Şi ne arată apoi cum reflectăm în diferite domenii ale vieţii acest scop. Cartea se numeşte Însetat după Dumnezeu şi vă asigur că este o carte care vă va zgudui multe prejudecăţi sau concepţii greşite despre Dumnezeu şi viaţa creştină. Continuă lectura „„Însetat după Dumnezeu“ de John Piper”
Etichetă: fericire
„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ de Ravi Zacharias
În lumina celor dezvăluite de raportul RZIM în februarie 2021, lăsăm la latitudinea fiecărui cititor să discearnă dacă lectura cărților lui Razvi Zacharias ar mai fi potrivită sau nu. Știm că Dumnezeu a lucrat în viața multor oameni, în mod autentic, prin prelegerile sale, și că și noi am descoperit idei valoroase la momentul potrivit, din cărțile sale mai vechi și scrise înainte de perioada menționată în raportul RZIM. Știm de asemenea că Dumnezeu cunoaște tot adevărul, ne smerim și ne cutremurăm în fața unor astfel de căderi, știind că și noi suntem supuși păcatului și că fără El suntem pierduți. Acestea fiind spuse, vom păstra pe blog recenziile cărților sale care prezintă idei bune, ce nu contrazic adevărul revelat de Dumnezeu în Sfânta Scriptură, și îndemnăm la citirea cu spirit critic atât a cărților lui, cât și a cărților oricărui alt autor, știind că întreg adevărul vine de la Domnul, și nu de la vreun om.
Astăzi vom decoperi o carte care ne va provoca din punct de vedere intelectual, o carte care ne face să ne gândim mai mult la ceea ce credem şi la motivele pentru care credem.
Este vorba despre o carte a cunoscutului scriitor şi vorbitor apologet american, Ravi Zacharias care ne lansează o întrebare încă din titlu: Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? Continuă lectura „„Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?“ de Ravi Zacharias”
„Când nu-L doresc pe Dumnezeu“ de John Piper
Astăzi vă propun o carte scrisă de cunoscutul pastor, scriitor şi vorbitor american, John Piper. De fapt, cred că este cea mai cunoscută carte a lui, care se numeşte Când nu-L doresc pe Dumnezeu – cum să lupt pentru bucurie.
Nu este o carte pe care să o citeşti într-o seară, ci este una asupra căreia trebuie să stai să meditezi în tihnă, capitol cu capitol. Şi totuşi, în mod paradoxal, pe măsură ce o citeşti va deveni din ce în ce mai captivantă şi mai greu de lăsat din mână. Cred că este un lucru specific cărţilor lui John Piper – deseori este nevoie să reiei o frază ca să înţelegi ce a vrut să spună. În acelaşi timp, nu te poţi opri din citit, pentru că autorul ştie cum să-şi dozeze ideile în fiecare capitol, astfel încât să anticipeze capitolul următor şi să te facă să doreşti să treci la el de cum l-ai încheiat pe cel anterior. Continuă lectura „„Când nu-L doresc pe Dumnezeu“ de John Piper”
