CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.3 – „Liniște. Odihnă. Seninătate. Calm” de David W. Henderson


Cum ai răspunde dacă cineva te-ar întreba acum ce mai faci? Ar fi, oare, unul dintre următoarele răspunsuri?

 „Sunt ocupat. Lucrurile au luat-o razna.”

„Am așa multe de făcut. Mi-aș dori să am o clonă.”

„N-o să-ți vină să crezi ce nebunie e la muncă. Am atâtea de făcut, că abia mai pot gândi clar.” Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.3 – „Liniște. Odihnă. Seninătate. Calm” de David W. Henderson”

CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.2 – „Să cântăm!” de Keith și Kristyn Getty


De obicei, îndemnul și motto-ul nostru este, evident, „să citim!”. Însă astăzi, în cel de-al doilea episod din sezonul 19 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, ne vom îndemna unii pe alții Să cântăm!, acesta fiind și titlul cărții lui Keith și Kristyn Getty – o carte despre un subiect mereu de actualitate și care stârnește deseori dezbateri în biserici. Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.2 – „Să cântăm!” de Keith și Kristyn Getty”

CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.1 – „Nici toate ale popii. Religie fără stres” de Wilhelm Tauwinkl


De astăzi, revenim cu mare drag la microfon și începem sezonul 19 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ cu un volum cu totul inedit.

Nici toate ale popii. Religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl răspunde, după părerea lui Gabriel Liiceanu, la întrebarea cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze? Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.1 – „Nici toate ale popii. Religie fără stres” de Wilhelm Tauwinkl”

9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ + GIVEAWAY ÎNCHEIAT!


Cu ocazia aniversării a 9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ, ne-am gândit că ar fi frumos pentru noi și interesant pentru voi să rememorăm prima înregistrare, momentele-cheie din acești ani, cărțile care ne-au marcat, autorii dragi pe care i-am descoperit datorită acestei emisiuni și să aflați astfel câteva detalii de culise pe care nu am avut ocazia să le povestim.

Pe 3 octombrie 2011 s-a difuzat primul episod al acestei emisiuni la numirea căreia de fapt am colaborat amândouă, deși la momentul respectiv Irina E. avea să fie „doar” primul invitat al Irinei T. într-o emisiune despre cărți creștine cu invitați. Era un semn că ceea ce am început împreună, vom și continua împreună, începând cu sezonul 2, cu Irina E. ca invitat permanent, dar nimeni nu s-ar fi gândit că vom continua să colaborăm încă 10 sezoane, până în anul 2020! Continuă lectura „9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ + GIVEAWAY ÎNCHEIAT!”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 18, episodul 13


Oare mai este creștinismul relevant pentru lumea postmodernă în care trăim? Sau mai degrabă, Biserica s-a concentrat excesiv asupra dorinței de a fi relevantă, încât a făcut din ea un scop în sine, depărtându-se de adevărata ei chemare?

Sâmbătă, de la ora 14:15, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, încercăm să aflăm câteva răspunsuri la astfel de întrebări, sau măcar să stârnim o dezbatere, cu ajutorul cărții lui Vlad Crîznic, Creștinismul irelevant.

Vlad Crîznic prezintă o radiografie a creștinismului în perioada contemporană. Cititorii vor descoperi un text cu ajutorul căruia pot explora teme extrem de relevante pentru viața bisericilor creștine de astăzi, cum ar fi: relația creștină dintre dimensiunea privată și publică a credinței, problema unității credinței, importanța limbajului și a conducerii în viața bisericilor, precum și problema relației dintre Cuvânt și imagine și cea a abordării corporatiste a organizării bisericilor.

Așadar fiți alături de noi, pentru a afla cum putem fi cu adevărat relevanți pentru familia, orașul și lumea în care trăim, sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București, pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.