Un strop de viață #681


Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

Filipeni 2:3-4

Argumentul lui Pavel de ce nu trebuie să privim prin Lentila Eului este că nici Isus nu a făcut-o – cu toate că El avea, de fapt, dreptul să o facă. Singura persoană din întregul univers care este îndreptățită să se centreze pe sine este Dumnezeu. Numai El, cu sfințenia Sa, desăvârșirea Lui fără pată și puterea Sa nemărginită merită toată lauda oamenilor.

Însă Isus nu a crezut de cuviință că privilegiile divinității Lui sunt un lucru de care trebuie să Se agațe cu orice preț. De ce? Fiindcă a văzut o nevoie uriașă în omenire, pe care numai El o putea împlini, dacă dădea la o parte privilegiile Lui divine și dacă Se smerea pentru o vreme la nivelul omenirii, cu scopul de a suferi și muri pentru păcatele noastre.

Tot ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi să facem pentru ceilalți, este ce a fost El mai întâi gata să facă pentru noi.

Tim Kimmel, Căsnicia plină de har

Un strop de viață #655


Smerenia îi place lui Dumnezeu, oriunde se găsește ea, iar omul smerit Îl va avea drept ajutor și prieten pe Dumnezeu, întotdeauna. Numai cei smeriți sunt complet sănătoși la minte, căci eu sunt singurii care își văd clar propira dimensiune și propriile limitări. Egoiștii văd lucrurile neclar, disproporționat. Pe ei înșiși se văd mari, iar Dumnezeu este, prin urmare, mic. Aceasta e un fel de nebunie morală. Smerenia este o întoarcere la sănătatea mintală, precum i s-a întâmplat lui Nebucadnețar. Omul smerit evaluează totul corect și acesta îl face o persoană înțeleaptă și un filozof.

A.W. Tozer, Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă

Un strop de viaţă #634


Starea defectuoasă a unui vas nu se vede când acesta este gol. Când este umplut cu apă, atunci vedem dacă lasă apa să se scurgă sau nu. În acelaşi fel, vremurile de prosperitate sunt cele în care suntem testaţi. Oamenii nu descoperă în totalitate cine sunt cu adevărat până nu sunt încercaţi de plinătatea succesului.

Lauda găseşte mândria, bogăţia dezvăluie egoismul şi triumful expune scrugerile necredinţei. Succesul este creuzetul caracterului… O, Doamne, ai grijă de noi la fel de mult atunci când suntem plini ca atunci când suntem goi.

Charles Spurgeon, în Classic Quotation Collection

Un strop de viață #625


În jertfirea de sine, și doar aici, intrăm în contact cu un ritm nu doar al întregii creații, ci și al întregii ființe. Și asta deoarece însuși Cuvântul veșnic Se jertfește pe Sine. Când Se lasă să fie răstignit, El „face în furtuna îndepărtatelor Sale ținuturi ceea ce făcuse acasă în slavă și bucurie” de la întemeierea lumii. De la cel mai înalt până la cel mai de jos, eul există pentru a se renunța la el. În urma renunțării, eul devine un eu mai autentic, la care iar trebuie să se renunțe, și tot așa la nesfârșit. Aceasta nu este o lege de care putem scăpa. Tot ce se află în afara jertfirii de sine este Iad, întemnițare îngrozitoare în eu. Jertfirea de sine este adevărul absolut.

C.S. Lewis, Problema durerii

Un strop de viață #593


În The Nature of True Virtue, unul dintre cele mai profunde tratate asupra eticii sociale scrise vreodată, Johnatan Edwards pune în evidență modul în care păcatul distruge sistemul social. El susține că atunci când iubim orice altceva mai mult decât pe Dumnezeu, societatea omenească ajunge să fie profund scindată. Dacă cel mai înalt scop al nostru în viață este binele familiei noastre, atunci, spune Edwards, vom fi înclinați să ne îngrijim mai puțin de alte familii. Dacă scopul nostru cel mai înalt este bunăstarea națiunii, a tribului sau a rasei noastre, atunci vom avea înclinații rasiste sau naționaliste. Dacă scopul nostru fundamental în viață este propria noastră fericire, ca indivizi, atunci vom pune interesele noastre economice și de putere înaintea intereselor altora. Edwards conchide că doar dacă Dumnezeu este summum bonum al nostru, scopul nostru fundamental și centrul vieții noastre, vom simți împreună nu doar cu oamenii din toate familiile, rasele și clasele sociale, ci și cu lumea întreagă în ansamblul ei.

Timothy Keller, Argument pt Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului