Etichetă: traducerea Bibliei în limba română

Vă invit să răsfoim şi astăzi alte pagini de istorie şi trăire cu Dumnezeu, descoperind cartea Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu, scrisă de Alexandru Măianu. Dumitru Cornilescu s-a născut pe 4 aprilie 1891 în comuna Slasoma, judeţul Mehedinţi. Dacă tatăl său era învăţător, iar mama casnică, asta nu însemna că familia nu avea de-a face cu religia ortodoxă decât prin primirea botezului de obşte. Dimpotrivă. Bunicii lui din partea ambilor părinţi au fost preoţi ortodocşi în două comune de vază din partea Mehedinţilor. Pe vremea aceea, era o tradiţie de neclintit ca fiul unui preot să se facă preot, sau cel puţin învăţător, pentru a da sătenilor săi apa vieţii, de la altar, sau măcar apa limpede a izvorului de limbă şi tradiţie românească, de la catedră, spune autorul. Dacă tatăl său a fost mai puţin atras de chemarea moşilor şi strămoşilor săi, Dumitru nu numai că a urmat-o, dar mai mult, după cum vom vedea mai departe, el a readus în familie, în timpurile moderne, atracţia pe care probabil unii dintre înaintaşii lui au avut-o pentru ascetism, pentru călugărie, pentru preocupările exclusiv duhovniceşti.

În căutările lui după adevăr a descoperit o mişcare religioasă care se asemăna oarecum cu dorinţele lui şi s-a simţit atras de ea imediat. Este vorba de o lucrare pe care un alt teolog, de mare renume mai târziu, o iniţiase asemenea lui Cornilescu, numai din dorinţa profundă de a ajunge el însuşi la adevăr, pentru a şti apoi cum să-l predice enoriaşilor săi. Mişcarea fusese începută de preotul Tudor Popescu de la Biserica „Cuibul cu Barză“ din Bucureşti, la scurt timp după ce ocupase acest post, în 1912.

Pentru a înţelege mai bine de ce era nevoie de o altă traducere a Bibliei, Alexandru Măianu ne oferă o scurtă retrospectivă istorică. În România, acum mai bine de 100 de ani, Biblia tipărită era ceva cunoscut numai de cele mai înalte personalităţi bisericeşti ortodoxe. Datorită faptului că în bisericile ortodoxe întreaga slujbă se făcea în limba slavonă, autorităţile eclesiastice, atotputernice pe atunci în cele spirituale, nu vedeau cu ochi buni asemenea iniţiative. Pentru evitarea împotrivirii lor, traducătorii foloseau un limbaj foarte vechi, încărcat, adaptat cântecului, iar nu cititului.

„Dacă este vorba ca poporul nostru să capete viaţa creştină din Biblie, trebuie să aibă o traducere pe care s-o înţeleagă. Dacă eu nu înţeleg traducerea de faţă, cum vor putea s-o înţeleagă ei?” şi-a spus Dumitru Cornilescu. Astfel, a început să traducă Evanghelia după Matei pe când era încă student la teologie. Nu putea să-şi pună problema să publice Biblia cu economiile lui, fiindcă l-ar fi costat prea mult. Dar a continuat să publice mici tratate, articole de revistă şi chiar broşuri.

Între timp a tipărit un calendar cu cugetări creştine pentru fiecare zi a anului. Cineva a trimis acest calendar unei prinţese din România, care se găsea în acel timp la Geneva, Rallu Callimachi. Au discutat împreună despre lucrarea lui, şi între altele el i-a spus că are de gând să facă o nouă traducere a Bibliei. „Tocmai acesta este şi gândul meu“, i-a răspuns prinţesa. Avea o sumă de bani moştenită de la mama sa, pe care o consacrase scopului de a răspândi Biblia în poporul său. Dar nu începuse să facă acest lucru, pentru că şi ea considera traducerea existentă complet nefolositoare în acest scop. De aceea, a fost foarte bucuroasă să afle că o persoană cu autoritatea pe care deja şi-o câştigase Dumitru Cornilescu are de gând să ducă la îndeplinire gândul pe care şi ea îl avusese, independent de el.

Prinţesa Rallu Callimachi s-a îngrijit de nevoile sale materiale personale şi de cele ale lucrării şi i-a fost în acelaşi timp

un adevărat colaborator de specialitate. Astfel, în mai puţin de cinci ani a fost terminată una din cele mai minunate lucrări ale lui Dumnezeu făcute până în prezent în ţara noastră: traducerea Bibliei într-o limbă modernă, limba vorbită de întreg poporul român, actuală şi astăzi – cel puţin în 1981, la data apariţiei acestei biografii.

Prin grija lui Dumnezeu, în anul 1920 apare la Bucureşti Cartea Psalmilor sau Psaltirea Împăratului David, tălmăcită de Dumitru Cornilescu la Editura Societatea Evanghelică Română, Tipografia Gutenberg. În anul 1921 a urmat tipărirea Noului Testament şi în acelaşi an a Bibliei.

Lucrând pentru Dumnezeu, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu s-au izbit din ce în ce mai mult de dezacordul între ceea ce propovăduiau – o credinţă vie – şi formele tradiţionale ale ortodoxiei. Pe măsură ce timpul trecea, ei observau tot mai mult prăpastia dintre doctrina Scripturii, care li se contura din mers şi balastul tradiţiei ortodoxe, vădit netestamentală.

Clerul s-a divizat atunci în două: o ceată care apăra sălbatic şi fără abatere datinile strămoşeşti şi altă ceată, care fără să accepte cu totul ideile înnoitoare ale celor doi, atrăgeau totuşi atenţia asupra stării deplorabile în care se găsea biserica oficială. Lupta publică şi mai ales cea subterană a devenit tot mai acerbă. Obiectivul ei era ca preotul Tudor Popescu să fie eliminat din Biserica Ortodoxă. Totodată, Dumitru Cornilescu, deşi nu avea o poziţie oficială ca să poată fi judecat, constituia un spirit prea ascuţit în coasta feţelor bisericeşti care se erijau în apărători ai ortodoxiei. Iar spiritul lui ascuţit, convingerile lui puternice şi influenţa de care se bucura în toate cercurile religioase şi laice din ţară, făceau din el unul dintre obiectivele principale ale loviturilor lor.

La 1 iulie 1923 Dumitru Cornilescu a plecat împreună cu Tudor Popescu în concediu, în Germania. Astfel a început o perioadă lungă de peregrinări prin multe case de odihnă, case particulare şi hoteluri din diferite ţări europene, înainte să dea curs chemării care avea să-şi pună pecetea pe cea mai lungă perioadă din viaţa lui.

Toată viaţa, Dumitru Cornilescu a avut pe inimă România şi lucrarea lui Dumnezeu din această ţară. Acolo îi rămăsese inima, acolo unde împlinise lucrarea tinereţii sale. Avea în ţară fraţi şi surori de trup, dar mai ales mii de fraţi şi surori în Domnul. Aceştia nu numai că nu l-au uitat niciodată, dar mulţi dintre ei îi cereau sfaturi asupra celor mai diferite probleme personale, creştineşti, de adunare. Un mod binecuvântat în care a lucrat în această perioadă de exil a fost prin scrisori, aducând multă îmbărbătare credincioşilor din România.

După ce a acceptat să participe la Convenţia Baptiştilor Români din SUA, în 1965, Cornilescu a continuat să scrie predici şi să le înregistreze pentru programul de radio creştin din Cleveland, condus de Dănilă Pascu. Şi a făcut lucrul acesta aproape neîntrerupt până la sfârşitul vieţii. Totodată, revista baptiştilor români din America, Luminătorul, a publicat predicile sale timp de câţiva ani după ce a vizitat această ţară.

Viaţa lui Dumitru Cornilescu a fost plină de modestia pe care numai cunoaşterea lui Dumnezeu o poate da. El spunea: Pe măsură ce-L cunoşti pe Domnul Hristos, înveţi să te cunoşti pe tine însuţi. Şi cunoscându-se pe sine, acest minunat om al lui Dumnezeu a căutat să rămână neîncetat în umbra Prietenului său divin pe care L-a văzut întotdeauna nespus de mare. Toată viaţa lui a căutat să-L facă cunoscut oamenilor pe Domnul Isus Hristos, aşa cum L-a cunoscut el: Prinţul vieţii, Domnul vieţii, Prietenul desăvârşit.

Dumnezeu are pentru fiecare din credincioşii Lui o lucrare; prin fiecare din ei are de transmis un mesaj. Atunci, la timpul când Dumnezeu ne pune într-un anumit loc, pentru o anumită lucrare, să fim gata să o împlinim. El este suveran să ne folosească pe fiecare aşa cum crede El de cuviinţă, iar noi nu avem dreptul să comentăm hotărârile Lui. El poate să folosească pe unii din credincioşii Lui pentru o lucrare care să dureze toată viaţa, pe alţii pentru o lucrare de numai un an, sau numai o zi. Noi putem aprecia unele lucrări ca fiind foarte importante, iar altele mai puţin importante; unele foarte interesante, iar altele mai puţin; unele pentru care, împlinindu-le, ni s-ar cuveni o răsplată mai mare decât pentru altele. Dar toate acestea sunt gânduri şi măsuri omeneşti. Pentru Dumnezeu însă contează un singur lucrur: să faci numai ceea ce El îţi dă de făcut, atunci când El te pune să faci, cu înţelepciunea şi puterea pe care ţi le pune El la dispoziţie; iar când El te pune deoparte, să ştii din nou să asculţi şi să rămâi liniştit acolo unde a hotărât El. Aşa îşi încheie Alexandru Măianu biografia şi aceasta este lecţia cea mai importantă pe care o învăţăm din viaţa lui Dumitru Cornilescu, cel care a ştiut să-L slujească pe Dumnezeu şi în ţara sa, şi în exil, prin toate darurile pe care le-a primit.
Vă recomand să citiţi cartea „Viaţa şi lucrarea lui Dumitru Cornilescu”, de Alexandru Măianu, pentru că este o carte foarte bine alcătuită, care dezvăluie în detaliu viaţa sa şi contextul istoric în care a trăit. De asemenea vă recomand broşura Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora, în care Dumitru Cornilescu însuşi prezintă istoria convertirii sale, trăirile sale şi experienţa spirituală.