Un strop de viaţă #63


Mulţi dintre noi ne bucurăm să scriem cântece despre Hristos, să scriem despre El şi să vorbim despre El cu alţi credincioşi, dar deseori când vine adevăratul test al loialităţii alegem confortul personal în locul predării radicale în faţa Lui. Poate că ne asumăm câteva riscuri mărunte pentru Regele nostru, dar dacă El ne-ar cere să bea dintr-o fântână înconjurată de soldaţi duşmani, am începe să ne justificăm: Dacă aş ajunge aşa de departe în devotamentul meu pentru El, m-aş expune riscului. Aş deveni vulnerabil la disconfort şi durere. Aş putea chiar să fiu ucis. Nu pot să renunţ la totul pentru El; nu e rezonabil!

Dar Isus Hristos a renunţat la totul pentru noi. Şi El ne întreabă dacă Îi vom da totul în schimb. A spune un „da“ din toată inima acestei ocazii nepreţuite este secretul descoperirii creştinismului plin de viaţă şi victorios al Bibliei şi al găsirii acelui ceva mai mult după care tânjesc inimile noastre.

Leslie Ludy, „Choosing our Allegiance”

„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis


Imitatio ChristiImitatio Christi sau Imitându-l pe Hristos, tradusă la noi cu titlul Urmând pe Cristos, de Thomas à Kempis este o carte din care mulţi scriitori ai unor cărţi cu teme foarte diferite au citat şi citează, tocmai pentru că ea cuprinde sfaturi legate de multe aspecte ale vieţii creştine.

Cartea, care este mai mult o culegere de îndemnuri şi cugetări, a fost scrisă în Evul Mediu şi poate că veţi fi surprinşi, ca şi mine, să constataţi cât de actuală este ea de fapt şi felul în care descrie lumea cu care trebuie să se lupte creştinul. Nimic nu e nou sub soare, aşadar, şi cred că cu atât mai mult trebuie să fim atenţi la ce are să ne spună, pentru că problemele, păcatele sau obiceiurile la care face referire sunt la fel de răspândite şi astăzi. Ea cuprinde trei părţi, fiecare având mai multe subtitluri cu îndemnuri pe o anumită temă. Continuă lectura „„Imitatio Christi“ de Thomas à Kempis”

Cărţi de citit în perioada Paştelui


Pe lângă cartea de lecturi devoţionale pentru perioada Postului Paştelui recomandată aici, vă propun o listă de alte cărţi care se concentrează asupra Răstignirii şi Învierii Domnului Isus Hristos:

Despre Răstignire:

El a ales piroanele de Max Lucado – o carte în care autorul ne propune să descoperim promisiunile lui Dumnezeu ce reies din fiecare detaliu al morţii lui Isus Hristos, de la batjocurile soldaţilor şi până la veşmântul pentru îngropare şi înviere, o carte ce ne ajută să vedem cu alţi ochi şi să simţim cu o altă inimă toate detaliile din Vinerea Mare.

Nu-i de mirare că e numit Mântuitorul de Max Lucado„Orice studiu serios despre credinţa creştină este, în esenţă, un studiu despre cruce“, spune autorul. „Priveşte cu atenţie crucea împreună cu mine“, ne îndeamnă Max Lucado. „Hai să examinăm acest ceas din istorie. Să audiem martorii. Să ascultăm vocile. Să privim feţele. Şi, mai presus de orice, să-L privim cu atenţie pe Cel care este numit Mântuitorul.“

Continuă lectura „Cărţi de citit în perioada Paştelui”

Devoţional pentru perioada Postului Paştelui


blessings-of-cross-3D-download-300x427Pentru că astăzi începe Postul Paştelui, vă propun o carte de lecturi devoţionale zilnice pentru această perioadă: Blessings of the Cross, scrisă de Billy Graham, Max Lucado, Anne Graham Lotz şi Stormie Omartian, ce poate fi descărcată gratuit de aici.

Tot pe acelaşi site vă puteţi abona prin e-mail pentru a primi în perioada următoare şi alte articole legate de sărbătoarea Paştelui.