Un strop de viaţă #7


Noi venim la casa lui Dumnezeu şi spunem: „Domnul este în templul Lui cel sfânt. Să îngenunchem cu toţii înaintea Lui“. Foarte frumos. Cred că, din când în când, e frumos să se înceapă serviciul divin aşa. Dar dacă, intrând în biroul tău luni dimineaţa la ora 9, nu poţi spune: „Domnul este în biroul meu, toată lumea să tacă înaintea Lui“, atunci înseamnă că nu te închini Domnului duminica. Dacă nu te poţi închina Lui luni, înseamnă că nu te-ai închinat Lui nici duminică. Dacă nu te închini Lui sâmbăta, nu eşti într-o formă foarte bună pentru a te închina Lui duminica.

A.W. Tozer, citat din The Chief End of Man compilat de James L. Snyder în Închinare şi distracţie

Vezi şi postarea de aici.

Un strop de viaţă #5


Doamne Isuse, fii calea mea către Ava, Tatăl. Fii calea mea şi viaţa mea. Condu-mă spre o viaţă răstignită, singura viaţă adevărată, eternă. Condu-mă departe de orice lucru de nimic. Prin dragostea Ta, înnoieşte-mi fiinţa astfel încât să-ţi primesc dragostea, să o cunosc pe deplin şi să fiu iubirea Ta pentru alţii.

Brennan Manning, Evanghelia vagabonzilor

Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu


Astăzi vă invit să descoperiţi două cărţi scrise de un cuplu tânăr, cu un mesaj important pentru noi, tinerii şi tinerele de astăzi. Este vorba despre Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu şi Când visele se împlinesc de Eric şi Leslie Ludy. Despre Leslie Ludy v-am mai vorbit aici, când v-am prezentat cartea Feminitate pusă deoparte. Eric este preşedinte al Ellerslie Training – o şcoală de ucenicizare din Colorado care îi echipează pe liderii tineri astfel încât să poată avea un impact în această lume pentru Isus Hristos –, dar şi pastor la biserica de aici.

Ei sunt autorii mai multor cărţi, dar cele datorită cărora au devenit cunoscuţi publicului din România sunt cele pe care le-am menţionat deja şi pe care vă invit să le descoperiţi în continuare.Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu (When God Writes Your Love Story) poartă subtitlul Modelul creştin de relaţii între băieţi şi fete. Iată ce spune Leslie în introducerea cărţii:

„Cartea aceasta nu este una de reguli cu privire la ce să faci sau să nu faci într-o relaţie cu un băiat sau cu o fată. Şi nu este nici un ghid complet despre cum să trăieşti ca celibatar. Ea este, mai degrabă, o invitaţie pentru tine.“

Continuă lectura „Visele se împlinesc când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu”

„Pasiune şi puritate“ de Elisabeth Elliot


pasiune si puritateAstăzi vă invit să descoperiţi o carte a cărei lectură a avut un impact deosebit asupra mea. Este vorba despre Pasiune şi puritate, scrisă de Elisabeth Elliot, soţia cunoscutului misionar Jim Elliot. Această carte reconstituie povestea de dragoste dintre Elisabeth şi Jim, urmărind să ilustreze perspectiva pe care ar trebui să o aibă tinerii creştini asupra relaţiilor cu sexul opus şi asupra căsătoriei şi să ne arate (aşa cum spune şi subtitlul cărţii) „cum să ne punem viaţa sentimentală sub controlul lui Cristos“.

Cartea a apărut pentru prima dată în 1987 sub titlul Passion and Purity – Learning To Bring Your Love Life Under Christ’s Control, cu o introducere de Ruth Bell Graham, dar mesajul ei şi chiar reproşurile pe care le face Elisabeth Elliot celor din vremea ei sunt încă valabile.

Iată ce spune Ruth Bell Graham în introducere:

„Aceasta este o carte despre modul în care trebuie să ne punem viaţa sentimentală sub autoritatea şi domnia lui Isus Hristos. Elisabeth a scris-o într-un stil foarte apropiat şi personal, ilustrându-şi tema cu amintiri, extrase din jurnal şi scrisori vechi de dragoste adresate lui Jim Elliot.“

Continuă lectura „„Pasiune şi puritate“ de Elisabeth Elliot”

„Feminitate pusă deoparte“ de Leslie Ludy


Am descoperit-o pe Leslie Ludy citind cea mai cunoscută carte pe care a scris-o împreună cu soţul ei, Eric, Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu. Atunci era doar un nume pe o copertă şi unul care apărea deseori în carte în povestirea relaţiei lor de iubire. Apoi am mai citit o altă carte scrisă tot împreună, Când visele se împlinesc, în care cei doi prezintă povestea de dragoste pe care a scris-o Dumnezeu pentru ei, din momentul în care fiecare din ei, separat, a decis să-L lase pe Dumnezeu să-i scrie povestea de iubire şi până la altar.

feminitateMai târziu, de ziua mea, în 2010, am primit o carte scrisă doar de Leslie Ludy, Feminitate pusă deoparte (în original Set-Apart Femininity: God’s Sacred Intent for Every Young Woman), pe care vă invit să o descoperiţi şi voi astăzi.

Căutând informaţii despre autoare atunci când am prezentat pentru prima dată această carte în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ, primul site care mi-a apărut în Google a fost chiar site-ul ei, www.setapartgirl.com. Primul lucru pe care l-am făcut pe site a fost să mă uit pe revista Set Apart Girl în varianta online şi să constat cu mare plăcere că toate articolele erau scrise în aşa fel încât să îţi atragă atenţia asupra lui Dumnezeu, asupra felului în care El vrea să abordezi o anumită problemă şi aşa mai departe. Nimic din aşa-zisele reviste creştine pentru fete. Totul este cu adevărat inspirat din Scriptură sau din experienţele de viaţă cu Dumnezeu ale celor care scriu articolele sau sunt intervievaţi de autorii revistei.

Continuă lectura „„Feminitate pusă deoparte“ de Leslie Ludy”