CEOV S25, Ep.2 – „Făuritori de cultură” de Andy Crouch


Suntem deosebit de entuziasmate de cartea pe care v-o aducem în atenție în acest episod, pentru că tratează o temă care ne interesează și ne frământă în mod personal de ceva timp, și anume raportul creștinului față de cultură.

Vom descoperi că, mai mult decât a afla care ar trebui să fie raportarea noastră „corectă” față de cultură în calitate de creștini, de fapt avem o chemare mai înaltă. Aceea de a fi noi înșine făuritori de cultură.

Continuă lectura „CEOV S25, Ep.2 – „Făuritori de cultură” de Andy Crouch”

Ce am citit în iulie 2024


În luna iulie au fost mai mulți factori care m-au împiedicat să citesc atât de mult cât mi-aș fi dorit (căldură, boală, muncă, etc.). Prin urmare, am reușit să termin doar 6 cărți, dintre care una dintre ele a fost cartea pe care am avut-o în lucru pentru editare, una a fost o carte stufoasă despre cultură, 3 au fost cărți pentru copii (dintre care două recitiri) și una din ele un roman care m-a dezamăgit.

Așadar, urmează un raport mai scurt decât de obicei, dar sper că nu mai puțin util.

Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2024”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.8 – Cristos și cultura


Cristos și cultura de Richard Niebuhr este considerată o lucrare clasică despre relația dintre creștinism și cultură. Iar traducerea acestui volum în limba română, în 2021, a fost numită o „apariție-eveniment”. Așadar, ne-am îndreptat și noi atenția către această carte demnă de studiat.

Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 21 – Ep.8 – Cristos și cultura”