biruinţa lui Isus asupra răului

Un strop de viață #481

De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Efeseni 4:8)

Este o expresie grozavă – „El a luat robia roabă”. Înseamnă că însuși triumful vrăjmașilor Săi, l-a folosit spre înfrângerea lor. A silit izbânzile lor întunecate să slujească țelului Său și nu al lor. L-au pironit pe lemn fără să știe că tocmai prin acest fapt vor aduce lumea la picioarele Lui. I-au dat o cruce fără să bănuiască faptul că va face din ea un tron. L-au azvârlit să moară în afara porților cetății neștiind că de fapt în momentul acela deschideau porțile universului pentru a primi Împăratul. Au uneltit să-I înăbușe învățătura fără să bănuiască măcar că astfel gravau pentru totdeauna în inimile oamenilor chiar Numele pe care căutau să-L distrugă. Credeau că L-au încolțit pe Dumnezeu, pironit, neputincios și învins; dar nu știau că Dumnezeu Însuși i-a încolțit pe ei. El nu a biruit în ciuda misterului întunecat al răului. A biruit prin acesta.

James Stewart, citat în De ce Isus? de Ravi Zacharias

Un strop de viaţă #103

De la nevoi individuale până la crize internaţionale, singura speranţă ce are sens şi este legitimă este speranţa ce vine de la Dumnezeu, speranţă pentru viaţă şi pentru ceea ce urmează dincolo de moarte. Unde nu există răspuns la problema morţii, deznădejdea invadează inevitabil viaţa. Pascal a ştiut ce a spus atunci când a declarat că a învăţat să definească viaţa privind înapoi şi să o trăiască privind înainte. El a definit moartea şi abia apoi, în raport cu aceasta, şi-a definit viaţa. Învierea lui Cristos dă sens suferinţei, de aceea existenţa lui Dumnezeu şi speranţa merg mână în mână. Viaţa nu mai este văzută prin ochelarii înceţoşaţi ai finitudinii, ci prin vederea mult mai lămurită a lui Dumnezeu Însuşi, Cel care dă îzbândă asupra morţii.

Ravi Zacharias, Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?

Un strop de viaţă #94

Extraordinarul este existenţa celor numiţi fericiţi, a ucenicilor; este lumina care străluceşte, cetatea aşezată pe munte; este calea lepădării de sine, a iubirii desăvârşite, a purităţii depline, a sincerităţii absolute şi a renunţării la violenţă. Înseamnă dragostea neîmpărţită faţă de duşman, dragostea faţă de cel care nu iubeşte pe nimeni şi pe care nimeni nu-l iubeşte; dragostea faţă de duşmanul religios, politic şi personal. În toate acestea este drumul care şi-a aflat împlinirea la crucea lui Isus Hristos. Lucrul deosebit al creştinului este crucea, care îl face să transceandă lumea şi care-i aduce astfel biruinţa asupra lumii.

Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei

Un strop de viaţă #49

Este o expresie grozavă – „El [Isus] a luat robia roabă“. Înseamnă că însuşi triumful vrăjmaşilor Săi l-a folosit spre înfrângerea lor. A silit izbânzile lor întunecate să slujească ţelului Său şi nu al lor. L-au pironit pe lemn fără să ştie că tocmai prin acest fapt vor aduce lumea la picioarele Lui. I-au dat o cruce fără să bănuiască că va face din ea un tron. L-au azvârlit să moară în afara porţilor cetăţii neştiind că de fapt în momentul acela deschideau porţile universului pentru a primi Împăratul. Au uneltit să-I înăbuşe învăţătura fără să bănuiască măcar ca astfel gravau pentru totdeauna în inimile oamenilor chiar Numele pe care căutau să-L distrugă. Credeau că L-au încolţit pe Dumnezeu, pironit, neputincios şi învins; dar nu ştiau că Dumnezeu Însuşi i-a încolţit pe ei. El nu a biruit în ciuda misterului întunecat al răului. A biruit prin acesta.

James Stewart, citat de Ravi Zacharias în De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă