Deși aveam mari planuri și așteptări pentru luna august, din pricina plecărilor și a unei răceli am reușit să citesc doar 5 cărți în această lună. Patru romane (dintre care unul pentru copii, câștigător al Premiului Cărturino de anul acesta) și o biografie. Urmează, așadar, un raport mai scurt, potrivit pentru tranziția spre lunile de toamnă.
Continuă lectura „Ce am citit în august 2025”Etichetă: biblioteci
Ce am citit în iulie 2025
Luna iulie a fost destul de aglomerată în ce privește munca și extrem de călduroasă în ce privește vremea. A fost și prima lună întreagă de vacanță a lui Mihai, așa că am revenit la biblioteci ca pe vremuri, inclusiv la Institutul francez. Prin urmare, am reușit să citesc 21 de cărți, în principal cărți ilustrate pentru copii, câteva în franceză, manga, câteva romane, poezie și două cărți editate. Iată care au fost!
Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2025”Ce am citit în aprilie 2025
Luna aprilie a trecut foarte repede, dar mă bucur că, datorită vacanței de Paște, am reușit să parcurg multe cărți frumoase.
Am reușit să termin 13 cărți, dintre care doar una ilustrată pentru copii, restul romane pentru toate vârstele, o carte despre cărți și două volume dedicate Săptămânii Patimilor.
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2025”Cum să crești un cititor #3 – Înconjoară-l de cărți!
În articolul precedent din această serie am pledat pentru lectura cu voce tare acasă și la școală. Înainte de a aborda în detaliu fiecare segment de vârstă cu particularitățile și recomandările de cărți aferente, astăzi vom vedea ce mai putem face acasă și în afara ei pentru a încuraja lectura în general, voi povesti din propria mea experiență cu Mihai (6 ani și jumătate) și vom afla câteva aspecte și principii călăuzitoare de care să ținem cont atunci când alegem cărțile pe care să le citim și atunci când vrem să ne formăm obiceiul de a citi cu voce tare acasă.
Continuă lectura „Cum să crești un cititor #3 – Înconjoară-l de cărți!”Ce am citit în septembrie 2020
Am sentimente amestecate cu privire la ce am reușit să citesc în luna septembrie. Din punct de vedere al încercării de a citi cât mai multe dintre cărțile din propria bibliotecă am cam eșuat, pentru că nu am citit decât una. Dar am citit vreo două romane bune, niște cărți frumoase pentru copii (achiziții noi) și două cărți ce urmează a fi prezentate în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în total 11 cărți (plus una neterminată). Iată care au fost. Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2020”
