„Apologetică, pur și simplu” de Alister McGrath


Mari apărători ai credinţei, precum Augustin, Toma d’Aquino, Jonathan Edwards, Chesterton sau C.S. Lewis s-au ridicat de-a lungul istoriei. Însă, odată cu apariţia noilor provocări impuse de ateismul ştiinţific sau de relativismul postmodern, se simte nevoia unei abordări proaspete şi flexibile a apologeticii.

De aceea, vă invit astăzi să descoperim o astfel de abordare în cartea Apologetică, pur şi simplu. Cum să îţi prezinţi credinţa, de Alister McGrath.

Apologetică, pur şi simplu nu ne oferă detalii pentru fiecare aspect apologetic, cu ajutorul cărora să câştigăm toate dezbaterile, ci mai degrabă ne învaţă o metodă atrăgătoare atât la nivelul minţii, cât şi la cel al inimii şi al imaginaţiei.

Apologetica încurajează o atitudine de implicare, încurajându-i pe creştini să interacţioneze cu ideile culturii din care fac parte, nu să fugă de acestea sau să pretindă că le pot ignora, spune McGrath. Apologetica are ca scop transformarea credincioşilor în gânditori şi a gânditorilor în credincioşi. Scopul acestei lucrări este de a-i încuraja şi instrui pe cititori, pentru a-şi putea dezvolta o atitudine apologetică şi pentru a putea să cerceteze mai amănunţit cum să explice şi să recomande Evanghelia mediului cultural care ne înconjoară. Scopul este de a vă ajuta să vă faceţi o idee despre problemele cu care ne confruntăm şi modul în care creştinii le pot face faţă, continuă McGrath.

res_441a4c0f37218804b5af85db436b61fb_fullEste uşor să te simţi copleşit de provocările care iau naştere din schimbările culturale – şi astfel să nu reuşeşti să vezi oportunităţile pe care ele ţi le oferă. Prin urmare, apologetica îi încurajează pe creştini să-şi dezvolte o „ucenicie a minţii“. Înainte de a putea răspunde la întrebările pe care ni le pun alţii referitor la credinţa noastră, trebuie să ne oferim singuri răspunsurile la acele întrebări.

Sarcina noastră este să-i ajutăm pe oameni să-şi dea seama că credinţa creştină este atât de atractivă şi de minunată încât nimic altceva nu se poate compara cu ea. Aceasta înseamnă să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă caracterul captivant al credinţei. Este ca şi cum cineva ar deschide un cufăr plin de comori şi ar scoate din el bijuterii, mărgăritare, metale preţioase, fiecare pe rând, pentru ca fiecare să poată fi văzut şi apreciat.

Acolo unde apologetica urmăreşte să obţină un consimţământ, evanghelizarea urmăreşte să obţină un angajament. Credinţa reprezintă un angajament faţă de Dumnezeu, nu doar să crezi în Dumnezeu. Apologetica şi evanghelizarea sunt parteneri esenţiali şi interconectaţi în lucrarea creştină, arată Alister McGrath la începutul cărţii Apologetică, pur şi simplu.

Noul Testament ilustrează natura umană ca fiind pătată şi afectată de păcat. Nu suntem capabili să vedem lucrurile aşa cum sunt de fapt. „Şi, dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu“, afirmă Pavel în a doua sa epistolă către Corinteni.

Argumentarea nu vindecă orbirea, la fel cum n-o face nici strângerea de dovezi, retorica impunătoare sau o mărturie personală convingătoare. Orbirea are nevoie de vindecare – şi doar Dumnezeu poate înfăptui o astfel de vindecare. Doar Dumnezeu le poate deschide ochii celor orbi şi îi poate ajuta să vadă realităţile vieţii.

Prin urmare, apologetica depinde de harul lui Dumnezeu şi de capacitatea Sa divină de a vindeca şi reînnoi. Nu e ceva de care suntem noi în stare. Aceasta ne va ajuta să privim apologetica dintr-o perspectivă corectă, concluzionează Alister McGrath.

Apoi, Alister McGrath prezintă oportunităţi şi dificultăţi în relaţia apologeticii cu publicul. Trebuie să putem apăra Scriptura în faţa celor mulţi care o critică. Dar nu putem să-i punem într-o oală pe toţi cei care resping sau critică creştinismul. Ceea ce poate fi un argument nemaipomenit în favoarea creştinismului în cazul unui tip de public, se poate dovedi a fi un argument la fel de eficient împotriva creştinismului, în cazul unui public diferit. Trebuie să cunoaştem argumentele care vor avea trecere în faţa celor care ne ascultă.

Ideea de credinţă creştină înseamnă, însă, mai mult decât să crezi că nişte lucruri sunt adevărate. Pentru creştini, credinţa nu este doar cognitivă („cred că acest lucru este adevărat“), ci relaţională şi existenţială. Credinţa nu înseamnă doar să crezi că există Dumnezeu, ci să descoperi că acest Dumnezeu este înţelept, iubitor şi bun – şi, în consecinţă, să alegi să te dedici acestui Dumnezeu. După cum remarca odată C.S. Lewis, noi nu ne confruntăm cuun argument care-ţi cere aprobarea, ci cu o Persoană care-ţi cere încrederea“.

Am descoperit că-mi este de mare ajutor să mă gândesc că fiecare om se află pe un potenţial drum care-l duce de la îndoială sau necredinţă la credinţă, spune McGrath. Pentru unii, drumul acela este neted şi uşor, cu puţine obstacole lipsite de importanţă. Pentru alţii, este vorba despre un drum lung şi anevoios, cu multe poticniri şi tot felul de obstacole. Problema constă din faptul că cei din afară nu ştiu cum arată drumul fiecărui om; apologetul nu are cum să ştie dacă problema înaintată de omul cu care stă de vorbă este singura care-l opreşte pe calea spre credinţă – sau dacă este vorba despre o serie de dificultăţi de rezolvat.

Tot ceea ce poate face apologetul este să dea un răspuns potrivit şi să aibă încredere că a semănat sămânţa – că acum există un obstacol în minus în drumul spre credinţă. Slujba noastră este să-i ajutăm pe oameni să înainteze, chiar şi cu un singur pas. Pentru unii este vorba despre ultimul pas; pentru alţii, este doar încă un pas pe drumul spre credinţă. Însă acum sunt mai aproape! Prin urmare, misiunea apologetului este să umble cu omul pe drumul spre credinţă, lăsându-l mai aproape de ţelul său decât era la începutul discuţiei, arată McGrath în cartea sa, Apologetică, pur şi simplu.

Ceea ce spunem poate fi o portiţă care le permite oamenilor să vadă lucrurile diferit şi să înceapă să-şi imagineze o nouă modalitate de gândire şi trai. Care sunt aceste portiţe pentru apologetica creştină? Iată câteva dintre posibilităţile disponibile apologeţilor, prezentate în detaliu de Alister McGrath în cartea Apologetică, pur şi simplu.

Cea mai bună apărare a creştinismului este explicaţia. Cu alte cuvinte, dacă vrem să apărăm sau să proclamăm creştinismul, este cel mai bine să începem spunându-le oamenilor despre creştinism. Mulţi oameni au tot felul de prejudecăţi despre creştinism, care pun piedici în calea spre credinţă.

Cu siguranţă că printre oamenii pe care-i vom întâlni în misiunea noastră apologetică vor fi şi unii care vor avea cele mai şocante şi mai încurcate idei despre creştinism. Aceste neînţelegeri – fie că sunt culese inconştient, fie că sunt promovate deliberat – trebuie identificate şi înlăturate cu fermitate, dar şi cu tact.

Cea mai familiară portiţă spre credinţă este folosirea argumentelor raţionale, precum argumentul creaţiei inteligente, al originii, al coerenţei sau al moralităţii. Argumentul creaţiei inteligente este folosit pentru a dovedi creaţia lumii de către Dumnezeu prin observarea lumii înconjurătoare – de pildă „reglajul de precizie“ din natură sau complexitatea lumii. Apoi, realizarea faptului că Universul a avut o origine duce la concluzia că a fost cauzat de cineva sau de ceva – o idee care indică natural noţiunea creştină de Dumnezeu, Creator al tuturor lucrurilor. Pentru a alcătui argumentul coerenţei, accentul cade pe capacitatea credinţei creştine de a oferi informaţii despre ceea ce putem observa atât în mediul înconjurător, cât şi în experienţele noastre interioare. Argumentul moralităţii se referă la faptul că valorile morale nu pot avea o temelie stabilă şi convingătoare fără a înainta ideea că au baze transcendente – de pildă, într-un Dumnezeu credincios.

Argumentarea poate fi folosită şi pentru a critica poziţia alternativelor la credinţa creştină – de pildă, arătând că acestea sunt incoerente din punct de vedere raţional sau că le lipseşte o temelie validă. Putem sublinia capacitatea Evangheliei de a da sens lucrurilor.

O caracteristică a postmodernismului care prezintă mare importanţă pentru apologetică este accentul pus pe importanţa povestirilor. Acestea reprezintă o a treia portiţă. Adevărul nu mai este determinat prin argumente; povestirile sunt cele care au acum capacitatea de a stabili o identitate morală şi conceptuală distinctă.

Aşa cum au evidenţiat C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien şi alţii, termenul „mit“ indică în principal o povestire despre lume care le permite oamenilor să înţeleagă lumea respectivă şi să poată trăi în ea. Aceste „mituri“ sunt ochelarii prin care o societate dată priveşte lumea; ei oferă un cadru prin care pot fi rezolvate şi corelate experienţele multiple şi de multe ori contradictorii ale vieţii.

Pentru Lewis însuşi, naraţiunea creştină – pe care o consideră un punct culminant de la Dumnezeu şi împlinirea tuturor tentativelor umane de producere a unui mit – oferă culmea supremă necesară pentru înţelegerea realităţii. Istorisirea creştină a creaţiei, a căderii, a răscumpărării şi a glorificării le dă sens tuturor celorlalte povestiri pe care le spunem despre identitatea şi scopurile noastre. Aceasta este naraţiunea cea mai înaltă, povestea supremă, care le dă rost tuturor celorlalte naraţiuni despre originea umană şi destin, arată Alister McGrath.

Sunt multe alte idei pe care Alister McGrath le prezintă în cartea sa, însă următoarele cred că sunt reprezentative. În primul rând, apologetica nu trebuie percepută ca o reacţie defensivă şi ostilă la adresa lumii, ci mai degrabă ca o ocazie binevenită de a prezenta, a celebra şi a expune cufărul de comori al credinţei creştine. De asemenea, faptul că sunt multe modalităţi corecte prin care să ne prezentăm credinţa – cum ar fi explicaţia, argumentarea, povestirile, imaginaţia, – ajutându-ne să hotărâm care dintre acestea corespunde cel mai bine personalităţii şi publicului nostru. Aşadar, dacă doriți să vă promovați credinţa în faţa celor din afara bisericii, Apologetică, pur şi simplu vă va învăţa cum să faceți acest lucru cu blândeţe şi eficienţă. Cartea Apologetică, pur şi simplu are o structură foarte clară, uşor de urmărit, prezentând esenţialul, dar oferind şi liste bibliografice pentru cei care vor să afle mai multe. V-o recomand din toată inima să o citiţi şi sper că prin ceea ce v-am împărtăşit v-am convins să o faceţi.

 

Și tot de Alister McGrath, pe blog, Îndoială și credință:

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s