Cum poate pretinde cineva că deţine adevărul? Poate cineva dovedi cu adevărat existenţa lui Dumnezeu? Nu dovedeşte evoluţionismul că povestea biblică a creaţiei este falsă?
Acestea sunt întrebări de importanţă crucială cu care se frământă mulţi oameni, credincioşi sau necredincioşi. Cum răspundem la ele? Încercăm să găsim soluții și clarificări răsfoind cartea pe care v-o propun astăzi.
Norman Geisler şi Paul Hoffman, editorii cărţii De ce sunt creştin. Gânditori de prim rang explică de ce cred, promit să îi ajute pe creştini să se elibereze de îndoieli, iar pe cei necredincioşi să îndepărteze piedicile din calea credinţei.
Probabil că v-aţi însuşit deja unele generalizări în legătură cu credinţa creştină. Poate că sunteţi un credincios care caută să înţeleagă mai bine ce crede. Sau poate că sunteţi un sceptic, plin de îndoieli, dar dispus să analizeze lucrurile fără prejudecăţi. Norman Geisler, filozof şi apologet şi Paul Hoffman, cu o vastă experienţă ca jurist, vă urează bun-venit într-un alt fel de tribunal, unul în care disputele legate de creştinism sunt rezolvate prin prezentare de argumente şi dovezi.
Doamnelor şi domnilor juraţi, ne aflăm astăzi aici ca să reprezentăm pe clientul nostru, creştinismul. Clientul nostru a fost acuzat că face afirmaţii mincinoase şi declaraţii ieşite din comun. Credinţa creştină a fost calomniată şi defăimată de către detractorii ei vreme de secole. Nu ne aflăm aici ca să cerem pedepsirea sau despăgubiri pentru răul făcut, ci doar să punem lucrurile în ordine. Intenţionăm să vă dovedim că credinţa creştină este deopotrivă rezonabilă şi adevărată, şi vom face lucru lacesta prezentându-vă mărturiile unor experţi şi martori oculari. Într-adevăr, toţi experţii noştri sunt martori oculari ai adevărului şi puterii Evangheliei lui Isus Cristos, spun editorii cărţii De ce sunt creştin în introducere.
Argumentaţia este construită treptat. Partea întâi se ocupă de problema relativismului moral şi argumentează de ce adevărul este real şi cognoscibil. În partea a doua, un fost ateu prezintă motivele datorită cărora a ajuns să creadă. William Lane Craig explică de ce crede că Dumnezeu există, iar Norman Geisler merge şi mai departe, argumentând că Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu adevărat.
Un capitol fascinant este scris de astronomul Hugh Ross şi poartă numele De ce cred în minunea creaţiei divine. Limitarea dimensională a capacităţii noastre de reprezentare explică o trăsătură distinctivă cheie a Bibliei între toate cărţile sfinte. Celelalte cărţi sfinte conţin doar acele doctrine care pot fi concepute în dimensiunile lungimii, lăţimii, înălţimii şi timpului. Lipsa oricărui conţinut ce ar impune transcendenţă în raport cu cele patru dimensiuni spaţio-temporale ale noastre trezeşte suspiciunea intensă că cuvintele lor nu au fost decât omeneşte inspirate, spune Ross. Numai Biblia conţine doctrine (de exemplu doctrina Trinităţii, a simultaneităţii liberului arbitru uman al omului cu predeterminarea divină, a siguranţei mântuirii, a ispăşirii, a răului şi a suferinţei, în contextul puterii şi dragostei lui Dumnezeu, a raiului şi iadului) care sunt de neconceput în dimensiunile noastre spaţio-temporale, dar care toate pot fi soluţionate având în vedere că există o fiinţă suficient de puternică pentru a crea în chip transcendent zece dimensiuni spaţio-temporale.
Prezenţa unui astfel de conţinut în Biblie demonstrează că afirmaţiile sale trebuie să fie inspirate de fiinţa care transcende cele zece dimensiuni spaţio-temporale. Iată câteva astfel de afirmaţii, oferite ca exemplu de Hugh Ross în cartea De ce sunt creştin.
Dumnezeu a existat înainte de apariţia universului. Dumnezeu există cu totul separat de univers şi cu toate acestea poate fi pretutindeni în interiorul lui.
Timpul are un început. Existenţa lui Dumnezeu şi activităţile de tip cauză-efect preced timpul. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, îi scrie Pavel lui Timotei.
Isus Cristos a creat universul. El nu are început şi nu a fost creat. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El, se afirmă în epistola către Coloseni.
Dumnezeu a creat universul din ceea ce nu poate fi detectat prin cele cinci simţuri. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd, scrie autorul epistolei către Evrei.
După învierea Sa, Isus a putut trece prin ziduri cu corpul său fizic, o dovadă a extradimensionalităţii Sale.
Dumnezeu este foarte aproape şi totuşi noi nu îl putem vedea, un indiciu în plus al extradimensionalităţii Lui.
Dumnezeu a conceput universul în aşa fel încât să susţină existenţa fiinţelor omeneşti. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!“ scrie profetul Isaia.
În partea a patra a cărţii De ce sunt creştin, Gary Habermas, istoric şi filozof al religiilor, explică de ce crede că Noul Testament este demn de încredere din punct de vedere istoric, iar doctorul în inginerie Walter Bradley argumentează de ce Biblia este demnă de încredere din punct de vedere ştiinţific.
Urmează o parte care tratează subiectul De ce cred că Isus este Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Având deja demonstraţia plauzibilităţii istorice a Noului Testament, descoperim în capitolul 13 că opţiunile care ne stau la dispoziţie pentru a răspunde la întrebare sunt puţine la număr şi, la drept vorbind, un pic îngrijorătoare. Dr. Peter Kreeft arată că Isus nu a lăsat loc pentru un răspuns neutru. Veţi vedea că Isus a fost fie (1) un om foarte rău, fie (2) exact ceea ce a pretins că este, însuşi Fiul lui Dumnezeu.
Care a fost cauza inegalabilului Său impact? Să fi fost oare personalitatea Sa? Nu a fost fără precedent: au existat şi alţi învăţători înţelepţi, buni şi plini de creativitate. Să fi fost oare afirmaţia Sa că este de natură divină? Nici aceasta nu este totalmente unică: există sute de oameni care afirmă că sunt Dumnezeu şi cei mai mulţi dintre ei pot fi găsiţi în azilurile de nebuni.
Ceea ce a fost unic a fost combinaţia dintre aceste două lucruri: niciun alt înţelept nu a afirmat vreodată că este Dumnezeu şi nimeni altcineva care a afirmat vreodată că este Dumnezeu nu a fost un înţelept. Ceea ce a fost unic, a fost combinaţia dintre personalitatea Sa atrăgătoare şi învăţăturile Sale neatrăgătoare. Niciodată nu s-a întâmplat ca o persoană atât de atrăgătoare şi vrednică de crezare să ne dea învăţături care să pară atât de neatrăgătoare şi de puţin vrednice de crezare.
Pe scurt, combinaţia aparent discordantă dintre Persoana şi învăţăturile Sale fac din Isus o personalitate unică în istoria umană şi principala enigmă a istoriei. Putem rezolva enigma doar acceptându-I învăţăturile, deoarece acceptăm Persoana Lui, integritatea şi autoritatea Lui personală, sau respingând Persoana Lui deoarece îi respingem învăţăturile.
Barry Leventhal aduce şi un argument moral în favoarea divinităţii lui Cristos. Unora li se va părea slab, altora li se va părea frapant. Dacă există Dumnezeu, El este infinit în perfecţiunea sa. Asta înseamnă „Dumnezeu“. Perfecţiunea cea mai importantă este perfecţiunea morală: bunătate, dragoste, lipsă de egoism. Dumnezeu şi-a arătat bunătatea creând un univers – frumos, complex, strălucitor – şi dându-ni-l nouă. Universul va muri, dar noi nu vom muri. Când toate stelele şi galaxiile se vor stinge, noi toţi vom fi încă în viaţă. În faţa unui asemenea lucru, răspunsul trebuie să fie recunoştinţă totală. Recunoştinţa este atitudinea care se potriveşte cu realitatea. Dragostea este celălalt răspuns la realitate, căci realitatea ultimă este Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste. Dumnezeu a arătat că El este dragoste, dându-ne existenţa, viaţa şi universul. A avea dragoste înseamnă, prin urmare, a gândi sănătos, a fi în acord cu realitatea ultimă, a fi ca Dumnezeu.
Afirmaţia centrală a creştinismului, Evanghelia creştină, este că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“. Afirmaţia se potriveşte perfect cu imaginea de mai sus şi o realizează în chip desăvârşit: că Dumnezeu este dragoste uimitoare, dragoste imprevizibilă.
Întruparea este cheia de boltă a revelaţiei de Sine a Dumnezeului care Se revelase deja ca bunătate, dragoste şi dăruire de Sine. Întruparea şi ispăşirea sunt tocmai genul de lucruri prea frumoase ca să fie adevărate, pe care acest Dumnezeu le-ar face.
Mai departe, în capitolul 14 al cărţii De ce sunt creştin, dr. Ergun Caner ne spune de ce nu mai este musulman. Deşi a fost crescut într-o familie islamică devotată, a ajuns să vadă că distorsiunile polemice ale islamului cu privire la Persoana istorică Isus şi la credinţa creştină nu au putut suprima adevărul şi puterea Evangheliei lui Cristos. În adâncul inimii lor, scrie acesta, toţi musulmanii înţeleg că gândurile, cuvintele, acţiunile, rugăciunile şi motivele lor nu ajung la 51% „bine“, cu atât mai puţin nu se ridică la standardul de perfecţiune al lui Dumnezeu. Şi astfel trăiesc – aşa cum am trăit eu cândva – cu o angoasă secretă. Dar harul, moartea lui Cristos în locul nostru, este o eliberare şi o revoluţie. Face o punte peste cea mai largă prăpastie şi satisface nevoile noastre cele mai profunde.
J.P. Moreland argumentează, spre finalul cărţii De ce sunt creştin, de ce L-a făcut pe Isus Cristos Domnul vieţii sale.La sfârşitul zilei, avem cu toţii nevoie de un scop vrednic în viaţă, suficient ca să ne justifice zecile de ani petrecuţi pe pământ. Şi, aşa cum ne reamintea Isus în Evanghelia după Matei, pentru a câştiga o viaţă de vitalitate şi înflorire spirituală, trebuie să dezvolţi practica de a te dărui pe tine altora de dragul lui Isus.
Cu toate că mai am, fără îndoială, de parcurs o etapă în călătoria mea, un lucru mi-a devenit cât se poate de clar: când vine vorba de o viaţă cu scop, când vine vorba de a găsi ceva pentru care merită să trăieşti şi să mori, ucenicizarea pentru urmarea lui Isus este singura variantă. Datorită bogăţiei spirituale şi a credibilităţii intelectuale a religiei creştine, L-am făcut pe Isus Domnul vieţii mele şi am căutat să trăiesc cum ştiu mai bine acel angajament împreună cu alţii care sunt însufleţiţi de o pasiune asemănătoare, spune J.P. Moreland.
De asemenea, cunoscutul apologet Ravi Zacharias mărturiseşte: Eu am găsit o viaţă nouă în Isus. Acel Isus pe care Îl cunosc şi Îl iubesc astăzi este Cel pe care L-am întâlnit la vârsta de şaptesprezece ani. Acum mă pot bucura de beneficiul perspectivei de timp. După mai bine de trei decenii, numele Lui şi felul în care m-a apucat înseamnă infinit mai mult în viaţa mea decât însemnau când mi-am predat pentru prima dată viaţa Lui. Am venit la El pentru că nu ştiam încotro s-o apuc. Am rămas cu El pentru că nu vreau să o apuc în nicio altă direcţie. Am venit la El tânjind după ceva ce nu aveam. Am rămas cu El pentru că am ceva la care nu voi renunţa. Am venit la El ca străin. Rămân cu El în cea mai intimă prietenie. Am venit din mijlocul strigătelor tumultoase ale unei culturi care are trei sute treizeci de milioane de zeităţi. Rămân cu El ştiind că adevărul nu poate să includă toate aceste zeităţi, încheie Ravi Zacharias ultimul capitol al cărţii De ce sunt creştin, coordonat de Norman Geisler şi Paul Hoffman.
După cum vă puteţi da seama, autorii textelor din volumul de faţă sunt specialişti care depun mărturie în favoarea credinţei creştine. Dar mai mult decât atât, ei povestesc în ce fel viaţa lor a fost schimbată de întâlnirea cu autorul Adevărului. Vă previn, totuși, că spre deosebire de alte lucrări apologetice pe care le-am mai prezentat, argumentația e oarecum dificil de urmărit, destul de multe capitole sunt greoaie. E adevărat că este scrisă de specialişti în ştiinţă, filozofie sau filozofia religiilor şi probabil că nişte cititori mai specializaţi vor fi mai încântaţi de acest gen de abordare, dar dacă vă doriţi să citiţi această carte şi nu vă încadraţi în această categorie, înarmaţi-vă cu multă răbdare. Ceea ce vreau să spun este că am citit cărţi scrise de specialişti în care aceştia reuşeau să explice lucrurile astfel încât să se facă înţeleşi şi de cititorii neavizaţi. Nu vreau să vă descurajez total din a citi cartea, ci doar să vă pun în gardă.
Pentru a vă convinge dacă veți dori să o citiți sau nu, sau cel puțin să ascultați câteva idei din această carte, ascultați episodul integral aici:
CARTEA E O VIAȚĂ 