Un strop de viață #274


Ce era acest creştinism care interzicea mereu războiul şi producea mereu războaie? De ce natură poate fi lucrul pe care-l incriminezi mai întâi că nu vrea să lupte, iar apoi pentru că o duce tot într-o bătălie? În ce lume a engimelor se născuseră oare această monstruoasă crimă şi monstruoasă blândeţe? Cum era oare, în esenţa lui, acest lucru uluitor pe care oamenii ardeau să-l contrazică, în asemenea măsură încât nu le mai păsa că se contraziceau pe ei înşişi?

Aşadar, am dorit să fiu cât se poate de drept şi nu am tras concluzia că atacul asupra creştinismului era total eronat. Nu am tras decât concluzia că, dacă într-adevăr ceva era în neregulă cu creştinismul, atunci era foarte în neregulă.

Există însă şi o altă explicaţie. Poate că are forma cea mai bună, pornind de la analogia descrierii unui om necunoscut de către alţi oameni. Oamenii peste măsură de înalţi ar putea să-l vadă ca fiind scund. Oamenii prea scunzi s-ar putea să-l vadă ca fiind înalt. Poate că suedezii (care au păr deschis la culoare precum cânepa) l-ar numi oacheş, în timp ce negrii l-ar considera categoric blond. Poate acest lucru extraordinar nu este de fapt decât lucrul cel mai comun, sau cel puţin normalul, centrul.

Poate că, în definitiv, creştinismul este cel sănătos, iar toţi criticii săi sunt nebunii – nebuni în diverse chipuri.

G.K. Chesterton, Ortodoxia. O filozofie personală

„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a


Ortodoxia

După cum ați putut observa încă de data trecută, Chesterton este înainte de toate scriitor. Chiar dacă nu toate pasajele din cartea Ortodoxia sunt uşor de înţeles, stilul său de a scrie este alert şi captivant, punctat din când în când de pasaje pline de poezie.Ortodoxia este o carte care întradevăr îţi pune mintea la contribuţie şi te pune pe gânduri. În această carte, Chesterton ne arată care au fost ideile care l-au condus spre creştinism şi spre convingerea că acesta este adevărat.

Continuă lectura „„Ortodoxia. O filosofie personală“ de G. K. Chesterton – partea a 2-a”

„Despre minuni“ de C.S. Lewis


În curând vom sărbători o minune – Întruparea Mântuitorului nostru. O minune care a cuprins, pentru înfăptuirea ei, multe alte minuni, ca naşterea din Fecioară, apariţia îngerilor sau a unei stele călăuzitoare. Întruparea este şi tema centrală a cărţii pe care v-o propunem astăzi, „Despre minuni”, scrisă de C.S. Lewis. Considerată de autor un studiu preliminar, ea îşi propune în principal şi mai ales în prima parte a ei să stabilească dacă minunile sunt posibile din punct de vedere filosofic şi în ce condiţii, pentru ca în a doua parte, mai exact în ultimele capitole, C.S. Lewis să vorbească specific despre minunile creştine, concentrate în jurul Marii Minuni, Întruparea. Continuă lectura „„Despre minuni“ de C.S. Lewis”