Categorie: Un strop de viață în preajma Paștelui

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #4


Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. 1 Corinteni 8:8-9

Semnificația practicilor din Postul Mare ne poate scăpa foarte ușor. Scopul unor astfel de eforturi nu este pur și simplu să facem ce se așteaptă de la noi, ci să îngăduim să fim dezvățați de dependența noastră de orice lucru care ne-ar putea separa de Dumnezeu – nu fiindcă un lucru sau altul e ceva rău în sine, ci din cauza modului în care ne raportăm la el sau depindem de el. Mi se reamintește acest aspect de fiecare dată când mă conving că nu pot face nimic dimineața până nu servesc o ceașcă cu cafea. Nu e absolut nimic în neregulă cu cafeaua și nici trupul meu nu tânjește după ea; mai degrabă atitudinea mea mintală față de cafea este ceea ce a făcut din acea ceașcă „dumnezeul” meu.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #4”

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #3


Postul rânduit creștinește are drept scop domolirea patimilor sufletelor și trupurilor noastre, concentrarea minții noastre împotriva împrăștierii și înălțarea ei deasupra materiei râvnitoare pentru cele pământești, care ne distrage atenția și luarea-aminte, și ne atrage spre cele deșarte și spre lucruri vătămătoare de suflet. Căci trebuie să fie cunoscut fiecărui creștin faptul că dacă prin post și prin rugăciune mintea lui nu se înalță la Dumnezeu și dacă inima lui nu se află înfrântă și zdrobită, este cu neputință ca vrednicia și starea lui morală să prețuiască ceva înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare să cunoască cu exactitate gravitatea și mulțimea păcatelor lui și să caute cu râvnă și cu însetare ștergerea lor. Să ne fie știut că, pe cât ne recunoaștem păcatele, pe atât vom fi luminați de sus. Dar într-atât ne vom lumina, pe cât ne vom înălța mintea prin rugăciune și post. Așadar rugăciunea și postul creștinești sunt oglinda care arată adevăratul caracter al păcatelor noastre. Dar, de vreme ce păcatele noastre ne despart de Dumnezeu, există numai un singur mod eficace prin care mărturisirea ne poate împrieteni cu Dumnezeu  – rugăciunea și postul. Pentru aceasta suntem datori să urmăm acest mod, astfel încât să urmărim un scop duhovnicesc, iar nu să le ținem fără scop.

Sf. Nectarie de la Eghina – Zece cuvântări la Postul Mare

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #2


Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule , Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” Luca 18:10-14

Ne sunt înfățișate două personaje: un fariseu – un membru credincios, virtuos al instituției religioase, și un vameș – evident un personaj negativ, cel care ia bani de la aproapele său pentru a-i da strtăinilor urâți de conaționalii săi. Ni se cere să ne identificăm cu unul sau altul dintre aceste personaje.

Însă datorită familiarității noastre cu acest text din Evanghelie, pilda nu are aceeași putere. Știm deja că fariseul este oarecum un păcătos și că ar trebui să fim de partea vameșului.

Dacă nu analizăm mai profund problema, ne aflăm în pericolul de a face aceeași greșeală ca fariseul. Oare nu spunem din clipa în care auzim cuvintele de început: „Slavă Domnului că nu sunt ca el!” ?

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #2”

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #1


Astăzi, pentru creștinismul răsăritean, și la noi în țară, începe Postul Paștelui, o perioadă de cercetare și pregătire spirituală, în care ne propunem să ne rugăm, să postim, să ne depărtăm puțin de cele ale lumii și să medităm mai mult la însemnătatea patimilor și învierii Mântuitorului. Pentru noi, cititorii, cărțile pot reprezenta un mare ajutor pentru a ne acorda inimile la această perioadă. De aceea, am ales și noi fragmente din câteva cărți care, în fiecare luni, miercuri și vineri a săptămânilor din Postul Mare, să ne dea imboldul de a mai continua, încă puțin, încă puțin, până când vom ajunge la marea sărbătoare, aici pe pământ – și la Marea Sărbătoare din ceruri:

Postul nu înseamnă supraviețuire, obligație; este, însă, o tabără de primăvară care ne ajută să ne reorientăm viața într-o modalitate care să aibă efect în fiecare zi a vieții noastre. Nu că trebuie să ne abținem pur și simplu de la niște lucruri, ci să înțelegem că nu mai depindem de ele, ci de Dumnezeu Care dăruiește toate binecuvântările și că fiecare dar bun de la Dumnezeu este o binecuvântare în măsura în care îl împărțim cu ceilalți într-un duh de recunoștință. Postul Mare este o perioadă intensă dăruită nouă pentru a ne axa din nou asupra a ceea ce ar trebui să fie conținutul fiecărei clipe a vieții noastre – Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos. El este începutul, mijlocul și sfârșitul Postului Mare, fiindcă El este Alfa și Omega a întregii creații, primul cuvânt și ultimul cuvânt al vieții înseși – Care, pentru bucuria așezată Înaintea-I a primit Crucea pentru ca noi să putem trăi, pentru ca să putem gusta bucuria aceasta, iar în același timp să și începem să trăim, nu pentru noi înșine, ci pentru Dumnezeu și alții.

Puterea transformatoare dăruită nouă în Postul Mare nu își are obârșia acolo jos – pe tărâmul omenesc – unde ochii noștri sunt distrași de cele lumești sau închiși de lene ori somn. Postul Mare este șansa noastră de a privi în sus, de a ne deștepta, fiindcă mântuirea noastră este mai aproape acum decât așa cum am crezut la început. Așa cum au spus primii creștini: Maranatha! Domnul nostru vine!

Apoftegmele Părinților pustiei #35


Să se împodobească cu sfială, ochii lui să fie plecați, dar sufletul să-I fie în cer în toată clipa. Să stea departe de certuri. Să fie supus binelui. Să fie harnic la lucrul de mână. Să-și amintească de sfârșit. Să se bucure mereu cu speranță. Se cuvine de asemenea să se roage fără încetare. Să mulțumească pentru tot lucrul. Să îndure la necaz. Să fie smerit față de toată lumea. Să-și păzească strașnic inima de orice gând necurat. Să urască mândria pe care Dumnezeu o urăște. Să fie cumpătat în tot lucrul. Să-și abată ochii de la trup. Să trăiască mereu în înfrânare cu stăruință. Să mănânce sărăcăcios. Să-și strângă comoară în cer după porunca milostivirii. Să-și poarte veșmântul în sărăcie. Să-și cerceteze zilnic faptele. Să nu se mai lege de treburile vieții. Să nu ducă o viață de nepăsare și de trândăvie, ci să imite viața sfinților săi părinți. Să fie împreună cu cei care se țin de virtuți. Să sufere cu cei căzuți și să plângă mult pentru aceștia. Dar să nu-I osândească pe cei care se îtorc la păpcat și nici să nu-I judece. Ba se cuvine să se osândească pe sine și să-și mpărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Să-I învețe pe neștiutori. Să-I încurajeze pe cei deznădăjduiți. Să-I slujească pe cei bolnavi. Să spele picioarele sfinților. Să depindă primirea de oaspeți și dragostea frățească. Să facă pace cu frații săi de credință. Să se îndepărteze de toți ereticii și de vorbele lor.

Cel care face astfel este călugăr.

Apoftegmele Părinților pustiei este o serie dedicată perioadei Postului Paștelui, în care ne propunem să descoperim spusele Părinților pustiei pe baza volumului Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt, ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu.