Când copiii vorbesc pe un ton mânios, obraznic sau plângăcios (2)
Scenariu pentru părinți:
„Cum poți să spui asta altfel?”
„Mai încearcă o dată.”
„Hai să luăm o pauză și să ne calmăm. Când poți să vii și să vorbești cu mine pe un ton normal și calm, o să te ascult bucuros. Apoi putem să vedem ce îți trebuie. Vreau să te ajut, dar nu pot să te ajut când îmi vorbești așa.”
Nu putem să spunem adevărul în dragoste dacă nu este niciun adevăr sau nicio dragoste din care să extragem ceea ce spunem.
Dacă vreau să-i învăț să-mi vorbească cu iubire și respect, atunci trebuie să mă port și eu în modul în care vreau ca alții să se poarte cu mine, așa cum ne îndeamnă Dumnezeu să facem în Luca 6:31.
Putem să abordăm păcatul lor fără să-l adaugăm și pe al nostru în acest proces.
„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” (Proverbe 15:1)
Tată, Tu ești bun. Îți mulțumesc că ne iubești pe mine și pe copiii mei, chiar și atunci când suntem nepoliticoși, când ne miorlăim sau ne plângem. Curăță-ne gurile prin curățarea inimilor noastre. Ajută-mă să mă opresc și să mă gândesc foarte bine la felul în care îi răspund copilului meu în loc să ripostez. Lucrează și în inima lui/ei, astfel încât să învețe să îmi vorbească cu respect, bunătate și iubire. Ajută-i să mă vadă ca un model în această privință. Doamne, ajută-ne să fim o familie în care să ne onorăm unii pe alții mai presus de noi înșine. Ajută-ne să ne încurajăm unii pe alții în creșterea în maturitate și dă-ne tuturor har unii pentru alții când greșim. În numele lui Isus, amin.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Categorie: Un strop de viaţă
Devenind o prezență vindecătoare #66
Acceptare radicală. Psihologul Martha Linehan a creat acest termen în timp ce dezvolta o abordare de tratement pentru persoanele care se luptă cu gestionarea emoțiilor intense. Pentru a practica „acceptarea radicală”, trebuie să conștientizăm realitatea și să o lăsăm să pătrundă în mintea noastră, pentru ca noi să învățăm cum să trăim cu ea. Acceptarea nu înseamnă că suntem de acord cu circumstanțele noastre, sau că ne plac, sau că am renunțat să mergem mai departe. Înseamnă că recunoaștem ceea ce se întâmplă fără să înrăutățim lucrurile prin judecata sau opiniile noastre asupra realității – dacă este „bună” sau „rea”, „este ok” sau „nu este ok” – ci înțelegând că lucrurile „sunt așa cum sunt”. Acceptarea nu înseamnă că nu mai avem de muncit cu sentimentele dureroase care apar în mod natural în orice încercare. Însă doar prin acceptare putem face primii pași în a gestiona cu adevărat problema și a merge înainte, fără a rămâne blocați în circumstanțele noastre. Când refuzăm să acceptăm circumstanțele și ne luptăm cu realitatea, catalogând-o drept „rea”, aceasta doar ne intensifică suferința și amână vindecarea. Acceptarea radicală ne ajută să diminuăm durerea experienței noastre, oprindu-ne să o mai judecăm și să rămânem paralizați, și ajutându-ne să începem cu adevărat să acționăm și să răspundem la circumstanțele date.
Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing
Un strop de viață pentru părinți #71
Când copiii vorbesc pe un ton mânios, obraznic sau plângăcios (1)
Când ripostăm, suntem neputincioși și impulsivi. Asta este ceea ce facem când ne simțim jigniți și mânioși. Când reacționăm, ne gândim, ne stăpânim și o facem cu intenție. Asta este ceea ce facem când vedem o situație negativă ca pe o ocazie bună pentru creștere, cizelare și binecuvântare.
Să ripostezi sau să nu ripostezi?
În esență, reacționăm atunci când încetăm să mai fim surprinși de caracterul copilăros, imaturitate și păcătoșenie.
A fi părinți buni înseamnă să fim pregătiți să vedem toate aceste momente ca ocazii în care să arătăm care este reacția adecvată unii față de alții prin felul în care noi reacționăm în mod potrivit.
Suntem mame și tați împuterniciți de Duhul Sfânt să binecuvântăm, nu să blestemăm, să oferim consecințe pline de iubire și disciplinări blânde, alegând să facem ceea ce spunem.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
Devenind o prezență vindecătoare #65
Când permitem ca Dumnezeu sau cei din jur să ne ajute în vremuri de încercare, ceea ce practicăm este predarea. A preda înseamnă a ceda puterea sau controlul, a ne oferi pe noi înșine cuiva. Iar pentru a ne oferi pe noi înșine, trebuie să avem încredere. Biblia spune „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va îndrepta cărările.” (Proverbe 3:5-6) Încrederea înseamnă a avea credință chiar și atunci când nu știm cum se vor termina lucrurile. Înseamnă a crede că Dumnezeu poate interveni în problemele noastre în moduri mult mai bune decât o putem face noi vreodată. Când predăm Domnului îngrijorările noastre, noi recunoaștem că El poate face ceea ce noi nu putem. Predând Lui povara noastră, El ne poate ajuta, ușura și reînnoi mintea, trupul și sufletul.
Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing
Un strop de viață pentru părinți #70
Când predicile nu funcționează (scenarii mute)
„Tremurați și nu păcătuiți; cugetați în inima voastră în patul vostru și fiți liniștiți. Oprire.” Psalmul 4:4 (NIV)
Ai fost vreodată atât de mânios încât ai început să tremuri?
Majoritatea copiilor știu ce au greșit când au greșit, așa că… taci.
Scenarii mute
Oprește-te. Așteaptă.
Ridică mâna (în semn de stop, nu ca să lovești), nu tonul.
„Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.” (Proverbe 17:28)
Doamne, arată-mi când să vorbesc și când să tac și cum să tac cu har și dragoste. Sunt gata să învăț cum să păstrez tăcerea și să mă încred în Tine mai mult, chiar și atunci când mai degrabă aș da-o înainte, predicându-le tuturor în calea mea. Ajută-mă, Doamne, să vorbesc cum vorbești Tu și să tac atunci când ai vrea să vorbesc fără cuvinte. În numele lui Isus mă rog cu smerenie, amin.
Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts
CARTEA E O VIAȚĂ 