Cel smerit este conștient de starea sa lăuntrică și, deși aceasta este urâtă, el nu-și pierde personalitatea. Cunoaște că este păcătos și se întristează din pricina asta, dar nu deznădăjduiește, nu se mistuie pe sine. Cel care are sfânta smerenie nu se împotrivește. Primește să i se facă observații fără să se mânie și să se îndreptățească. Nu-și pierde echilibrul. Celui egoist, complexat, i se întâmplă contrariul. La început seamănă cu cel smerit, însă, dacă îl deranjează puțin cineva, îndată își pierde pacea, se mânie, se tulbură.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, și că Hristos îi dă harul Său, și astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăiește de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos chiar și în cele neplăcute.
Vedem asta și în viețile sfinților. Apostolul Pavel ce era? Om ca și noi. Dar ce s-a făcut? S-a făcut organ al lui Dumnezeu, vas al alegerii. Mărturisesc cuvintele lui: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine… Căci pentru mine viață este Hristos iar moartea un câștig. Ardea de iubirea lui Hristos. Smerenia l-a ridicat acolo. Să arzi pentru Dumnezeu, aceasta-i totul.
Sf. Porfirie Kavsokalivitul – Ne vorbește părintele Porfirie
CARTEA E O VIAȚĂ 