„Nu privi înapoi” de Christine Caine


Cu siguranță cu toții am avut parte de momente sau chiar perioade întregi în care ne-am dorit să ne întoarcem la ce a fost înainte, la „normalitatea” de dinainte – de dinaintea pierderii cuiva drag, de dinaintea unei schimbări majore din viața noastră, de dinaintea pandemiei sau a războiului.

Ne-am izbit de zidul realității că nu ne putem întoarce, că nimic nu va mai fi ca înainte, și poate am rămas în acea situație, în acea stare, crezând că nu putem, sau poate chiar nu vrem să mergem mai departe.

Prin cartea pe care v-o prezentăm astăzi încercăm să găsim motivația necesară și strategia potrivită pentru a merge mai departe.

Astăzi vă invităm să descoperiți cartea lui Christine Caine, Nu privi înapoi. Ridică-te și mergi înainte cu pasiune și scop.

Continuă lectura „„Nu privi înapoi” de Christine Caine”

„Gândește pe termen lung” de Craig Groeschel


Astăzi vă invit să descoperim o altă carte care să ne fie de folos – de data aceasta, cu privire la decizii – ce răspunde la întrebarea: ce ne împiedică să luăm decizii bune și cum putem schimba acest tipar?

Cartea se numește Gândește pe termen lung. Decizii pe care le poți lua astăzi, pentru viața pe care ți-o dorești mâine, și este scrisă de Craig Groeschel, autor american și pastor al bisericii Life.Church.

Continuă lectura „„Gândește pe termen lung” de Craig Groeschel”

„Reactivitate” de Paul David Tripp


Trăim într-o societate în care pare că toată lumea are ceva de spus despre tot. Criticile, indignarea și disputele domină interacțiunile în mediul online și, din păcate, mulți creștini s-au alăturat haosului. Din spatele tastaturii, pare incredibil de ușor să-i ataci pe cei care nu îți împărtășesc opiniile politice sau teologice. În toate sferele, arta dialogului pare că a fost uitată.

Dacă v-a atras atenția acest diagnostic pus societății noastre, sper să vă atragă și cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi: Reactivitate. Cum poate Scriptura repara relațiile noastre din mediul online. Autorul cărții, Paul David Tripp, ne învață cum și de ce să reacționăm corect, într-o eră a toxicității digitale și sociale.

Continuă lectura „„Reactivitate” de Paul David Tripp”

„Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)


Sunt încântată să vă prezint un volum inedit pe care l-am cumpărat imediat ce a apărut la începutul anului 2025.

Este vorba despre cartea Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire coordonat de Dănuț Mănăstireanu, însoțit de reproduceri după tablouri de Mariana Sain-Morar. Numele lui Dănuț Mănăstireanu cel puțin nouă ne este familiar datorită volumului colectiv Omul evanghelic, coordonat de acesta alături de Dorin Dobrincu, pe care l-am prezentat într-o serie de 3 episoade pe care le găsiți pe blog.

Iată cum prezintă Dănuț Mănăstireanu volumul Transfigurări în prefață: Prin dialogurile cu cele nouă personalități care au acceptat să răspundă la întrebările noastre, încercăm să aducem înaintea celor interesați, indiferent de convingerile lor religioase sau de absența lor, o serie de destine exemplare, bărbați și femei, care s-au format în comunități religioase de persuasiune protestant-evanghelică și care au realizat performanțe de excepție în domeniile vocaționale cărora li s-au dedicat.

Continuă lectura „„Transfigurări – 9 dialoguri întru devenire” de Dănuț Mănăstireanu (coord.)”

„Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann


„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Aceasta este doxologia solemnă cu care începe orice liturghie în creștinismul răsăritean. Despre liturghie și mai ales despre ceea ce ne descoperă și ne comunică ea despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu este vorba în cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi, și anume, Pentru viața lumii – Sfintele Taine și Ortodoxia scrisă de Preotul Profesor Alexander Schmemann.

Continuă lectura „„Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann”