„Viața misionarului Mihaly Kornya” de Bertalan Kirner


În urmă cu mai bine de 150 de ani, la 22 februarie 1844, într-o familie de ţărani maghiari de origine română din Salonta, se năştea Mihály Kornya (Mihai Cornea). Acesta este personajul principal al cărţii de astăzi, „Viaţa misionarului Mihaly Kornya”, o biografie scrisă de Bertalan Kirner.

Mihály Kornya a fost un pionier al baptismului din zona de vest a României şi cea de est a Ungariei. Acest pionier a botezat în jur de 10.000 de oameni (dintre care vreo 5000 de români), a făcut zeci de mii de kilometri, mai ales pe jos şi cu căruţa, într-un interval de aproximativ 40 de ani. Era un om simplu, agricultor autodidact din Salonta, cu un har deosebit în cunoaşterea şi înţelegerea omului. În plus, Kornya era un foarte bun cunoscător al Bibliei. Continuă lectura „„Viața misionarului Mihaly Kornya” de Bertalan Kirner”

„Statornic pe cale. Memorii“ de Constantin Tudose


Astăzi vă propunem să descoperim împreună culegerea de memorii ale lui Constantin Tudose recuperate de Cornel Boboescu sub titlul ”Statornic pe cale. Memorii”. Constantin Tudose a fost unul dintre liderii din Moldova ai mişcării Oastea Domnului“, care a lucrat neobosit pentru răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos.

Cartea descrie, de asemenea, şi o parte din istoria mişcării „Oastea Domnului“. Perioada este critică, ostaşii fiind în „ilegalitate“ de două ori: faţă de Biserica Ortodoxă, dar şi faţă de statul comunist. Continuă lectura „„Statornic pe cale. Memorii“ de Constantin Tudose”

„Ei mi-au programat moartea“ de Petru Dugulescu


Astăzi vrem să vă facem cunoştinţă cu Petru Dugulescu, aşa cum se prezintă el în cartea sa auto-biografică „Ei mi-au programat moartea”.

20693Petru Dugulescu a fost nu doar pastor baptist şi iniţiatorul „Marşului Învierii“ şi al fundaţiilor de binefacere „Isus, speranţa României“ şi „Fraţii lui Onisim“, ci şi deputat în Parlamentul României din partea PNŢCD timp de două mandate, între 1992-1996 şi 1996-2000.
Cartea „Ei mi-au programat moartea reprezintă o relatare a vieţii acestuia, din copilărie şi până la încheierea celui de-al doilea său mandat ca deputat. Este o carte cu o structură foarte clară, în care autorul descrie contextul socio-politic şi evenimentele istorice pas cu pas, ceea ce uşurează înţelegerea celor care n-au trăit în acea perioadă. Continuă lectura „„Ei mi-au programat moartea“ de Petru Dugulescu”

„Şi nimeni n-a ştiut… Lumea secretă a lui Hans Hamoen, om de afaceri şi contrabandist de Biblii“ de Ton van Mourik


hamoenAstăzi vă propun o carte care descrie o istorie fascinantă şi care are un titlu pe măsură: Şi nimeni n-a ştiut… – Lumea secretă a lui Hans Hamoen, om de afaceri şi contrabandist de Biblii de Ton van Mourik. Cartea ne arată felul în care Dumnezeu s-a folosit de abilităţile de afacerist ale unui om pentru a împlini nu numai nevoile materiale, ci şi nevoile spirituale ale oamenilor, fie prin transportul clandestin al Bibliilor, fie prin înfiinţarea de afaceri care să le ofere un mod de subzistenţă celor nevoiaşi.

Hans Hamoen este un om de afaceri olandez, fondatorul şi preşedintele organizaţiei World Partners. El s-a născut în 1945, în Bodegraven, un sat din sudul Olandei. Obişnuit de mic cu munca, în clasa a şasea Hamoen ştia deja ce vrea să devină când va fi mare: Continuă lectura „„Şi nimeni n-a ştiut… Lumea secretă a lui Hans Hamoen, om de afaceri şi contrabandist de Biblii“ de Ton van Mourik”

„Torturat pentru credinţă“ de Haralan Popov


coperta-torturat-pt-hristos-no-layersDupă o serie de mărturii ale unor credincioşi români, astăzi vă prezint autobiografia Torturat pentru credinţă de Haralan Popov. Acesta a fost un pastor bulgar, care a trăit între 1907-1988 şi care a trebuit să sufere 13 ani şi 2 luni în închisorile comuniste din Bulgaria din cauza credinţei în Isus Hristos.

Cartea prezintă istoria Bisericii Prigonite din Bulgaria. Zeci şi sute – chiar mii de oameni – au suferit ca şi mine şi chiar mai mult, spune Popov în prefaţa cărţii.

În iunie 1948, toţi membrii Consiliului Suprem, inclusiv reprezentantul cultelor, au fost chemaţi la Ministrul Cultelor. Venise clipa încercării noastre şi trebuia să facem faţă, povesteşte Popov. Li s-a cerut să susţină ideologia comunistă de la amvon, lucru pe care toţi liderii bisericilor evanghelice au refuzat să-l facă. Consecinţa acestui refuz nu va întârzia să apară. La 24 iulie 1949, ora 4 dimineaţa, casa lui Popov este percheziţionată, iar el este dus la poliţie şi închis într-o celulă. Continuă lectura „„Torturat pentru credinţă“ de Haralan Popov”