Un strop de viaţă #560


Dragostea necesită libertate. Trebuie să fie o alegere. Şi cu cât mai mare este posibilitatea dragostei, cu atât mai mare este şi posibilitatea răului. […]

Tindem să devenim ceea ce decidem. Cu cât mai mult alegem să facem ceva, cu atât mai mult devenim acel ceva. Suntem cu toţii în proces de solidificare a identităţii noastre prin deciziile pe care le luăm. Cu fiecare decizie pe care o luăm, căpătăm avânt în direcţia deciziei respective. […]

Cu cât alegem mai mult un lucru, cu atât ne vine mai greu să alegem altfel, până când, în cele din urmă, ajungem să ne împietrim – să rămânem imobilizaţi – în decizia noastră.

Dr. Gregory A. Boyd şi Edward K. Boyd, Scrisori de la un sceptic

 

Un strop de viaţă #558


Mi se pare, tată, că dacă Dumnezeu acordă libertate de alegere creaturilor Sale, El trebuie să lase loc posibilităţii ca ele să folosească în mod greşit această libertate, chiar dacă asta înseamnă că alţii vor avea de suferit. Libertatea semnificativă înseamnă responsabilitate morală, iar responsabilitatea morală înseamnă responsabilitatea morală unii faţă de alţii. Ce este libertatea de a iubi sau a nu iubi dacă nu libertatea de a ne îmbogăţi sau de a face rău altuia? Dumnezeu a structurat lucrurile în felul acesta pentru că alternativa ar fi fost o rasă de roboţi care nu pot să iubească în mod autentic – şi aşa ceva nici nu merită creat la urma urmei, nu-i aşa?

Dr. Gregory A. Boyd şi Edward K. Boyd, Scrisori de la un sceptic

Un strop de viaţă #556


Părtăşia nu se bazează pe apropiere, ci pe caracterul inimii. Putem avea părtăşie cu Dumnezeu fiindcă avem ceva în noi care răspunde persoanei lui Dumnezeu.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică

Un strop de viaţă #554


Înstrăinare este exact cum numeşte Biblia acea incompatibilitate morală dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu nu este departe, însă pare a fi departe deoarece este departe în caracter. Omul a păcătuit, iar Dumnezeu e sfânt. Numai ispăşirea lui Hristos remediază decalajul.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică

Un strop de viaţă #552


Trebuie să începem să ne pocăim de lipsa noastră de sfinţenie în prezenţa Celui Sfânt; să ne pocăim de îngăduinţa prea mare de sine în prezenţa Hristosului altruist; să ne pocăim de asprimea noastră în prezenţa Hristosului binevoitor şi iertător. Trebuie să ne pocăim de atitudinea noastră călduţă în prezenţa Hristosului plin de zel, care arde ca o flacără.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică