Binecuvântarea nu este doar o vorbă. Binecuvântarea este proiectarea binelui în viața altcuiva. Trebuie să gândim, să simțim și să voim binele acesta. Comunicăm binecuvântarea cu trupurile noastre. Binecuvântarea este ca un fel de joc în cerc; înainte de a termina, trebuie „să-ți pui tot sufletul în el”. Binecuvântarea este o acțiune a sufletului.
John Ortberg, „Grija pentru suflet”
Creștinismul nu doar că îi face pe adepții lui să fie convinși că oamenii care îmbrățișează alte credințe dețin capacitatea de a face binele și de a raționa cu înțelepciune, ci și să admită că mulți dintre aceștia pot duce o viață superioară din punct de vedere moral propriei lor vieți. Cei mai mulți din cultura noastră au convingerea că, dacă există un Dumnezeu, ne putem relaționa la El, și dacă ducem o viață bună, ajungem în rai. Să numim această concepție „îndreptare morală”. Creștinismul însă ne învață exact opusul. Potrivit înțelegerii creștine, Isus nu ne spune cum să trăim, astfel încât să ne câștigăm mântuirea. El vine să ne ierte și să ne mântuiască prin viața și moartea Sa în locul nostru. Harul lui Dumnezeu nu vine spre oamenii care îi depășesc pe alții din punct de vedere al moralității, ci spre cei care-și recunosc eșecul de a face fapte bune, precum și nevoia pe care o au de un Mântuitor.
Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului
Mulțumirea nu va crește prin acumularea de mai multe lucruri sau prin trăirea mai multor experiențe, ci printr-o crescândă conștientizare a prezenței lui Dumnezeu și a bunătății Sale. Este un mod de a ne raporta la viață, în virtutea căruia privim întotdeauna la ceea ce este bine.
John Ortberg, „Grija pentru suflet”
Creștinismul oferă o bază solidă pentru acordarea de respect oamenilor care îmbrățișează alte credințe. Isus le spunea celor ce-L urmau că societatea păgână în mijlocul căreia aceștia trăiau nu aveau cum să remarce faptele lor bune (Matei 5:16, 1 Petru 2:12). De aici se deduce că există o întretăiere între valorile creștine și cele ale oricărei alte culturi și religii. De ce există această întretăiere? Creștinii afirmă că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, deținând capacitatea de a face binele și de a raționa cu înțelepciune. Prin urmare doctrina biblică a chipului universal al lui Dumnezeu le dă creștinilor convingerea că necreștinii pot fi mai buni decât i-ar putea face oricare religie ai cărei adepți aceștia sunt. De asemenea, ținând cont de doctrina biblică a păcatului universal, creștinii se pot aștepta ca trăirea fraților lor să nu se ridice la nivelul credinței lor. În felul acesta, există un climat favorabil respectului reciproc și cooperării.
Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului
În viața spirituală, Dumnezeu decide să ne încerce răbdarea mai întâi de toate prin încetineala Sa. El este încet; noi suntem iuți și grăbiți. Lucrul acesta ține de faptul că noi existăm pentru o vreme, iar El există din eternitate. Există un aspect măreț și copleșitor în încetineala extremă a lui Dumnezeu. Să o lăsăm să ne umbrească sufletele, dar să nu-i permitem să le neliniștească. Trebuie să așteptăm intervenția lui Dumnezeu vreme îndelungată, cu blândețe, în vânt și ploaie, în tunete și fulgere, în frig și în întuneric. Așteaptă, și El va veni. El nu vine niciodată la cei care nu așteaptă. El nu pășește pe calea lor. Când El vine, du-te cu El, dar du-te încet; rămâi puțin în urmă. Când El sporește ritmul, asigură-te că-l sporește, înainte de a-l spori și tu pe al tău. Însă când El rărește ritmul, încetinește-l și tu imediat; și să nu fii doar încet, ci și tăcut, foarte tăcut, căci El este Dumnezeu.
Frederick Faber, în „Grija pentru suflet” de John Ortberg
CARTEA E O VIAȚĂ 