Un strop de viață #725


Iov a fost mai puțin vinovat înaintea Domnului decât prietenii săi. De ce? Doar el a fost acela care L-a acuzat pe Dumnezeu. Prietenii lui L-au apărat….

Dar tocmai de aceea!

Noi Îl putem acuza pe Dumnezeu, ne recunoaștem astfel incapacitatea să înțelegem și să suferim.

Cei care-I iau apărarea însă greșesc fundamental, considerându-se capabili să-L înțeleagă și să-L explice pe Dumnezeu. A concepe un Dumnezeu care are nevoie de apărarea noastră înseamnă a-L „ajusta” și a etala o sfințenie pe care nu o avem.

Amintiri cu sfinți, Daniel Brânzei

Un strop de viață #723


Numai obiectele fără viață au o identitate precisă. Orice este viu se află într-o continuă schimbare. Ce este omul? Iată o întrebare la care nu se poate da simplist un răspuns unic. De îndată ce te pregătești să așezi pe el eticheta „un copil” vezi că s-a și transformat într-un adolescent căruia eticheta ta i-a rămas mică asemenea pantalonilor și mânecilor de la cămașă. Te întorci și scrii pe altă etichetă „adolescent”, dar când să i-o așezi pe frunte, te întâlnești cu ochii vioi ai tânărului ajuns în pragul maturității. Te răzgândești iar și scrii pe o altă etichetă „tânăr”, dar când vrei să o fixezi pe pieptul lui, auzi bătaia unei inimi ajunsă între timp „mamă” sau „tată”. Te grăbești să notezi schimbarea, dar omul s-a schimbat iarăși, ajungând la pragul tomnatic al bătrâneții. Ai vrea să-l prinzi sub o identitate de insectar și nu poți nicidecum. Nici măcar după moarte, căci „ ce vom fi nu s-a arătat încă!”

Și acesta este doar domeniul vieții biologice… În viața spirituală este și mai complicat: ne naștem păcătoși inocenți, devenim păcătoși conștienți, pocăiți din convingere, sfinți din alegere și… iarăși, „ce vom fi nu s-a arătat încă”.

Este imposibil să fixăm o ființă sub o etichetă oarecare. Viața este într-o continuă mișcare, transformându-se necontenit și „devenind” mereu „altceva”. Ce vom deveni? Numai Dumnezeu știe cu certitudine! „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din mana ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni, decât acela care-l primește.” (Apoc 2:17)

 Amintiri cu sfinți, Daniel Brânzei

Un strop de viață #721


Moartea și Învierea Domnului ne invită să ne detașăm de felul de a judeca al acestei lumi, pentru care contează doar aparențele sau interesele. Întrucât confundăm deseori bunătatea creștină cu implicarea socială, ne sperie greutățile acestei vieți și veștile care pun accentul pe crizele globale, precum și cele legate de mediu. Ne zbuciumăm însă deoarece uităm că răul este de natură morală și își are rădăcina în păcat și în împietririle pe care aceasta le aduce cu sine. De aceea Biserica are misiunea de a vesti Împărăția Cerurilor și de a arăta prin viețile noastre până la sfârșit că renașterea depinde de retrezirea morală și de bunătate. Astfel Îl vom întâlni pe Isus, dacă ne vom deschide inima față de aproapele nostru, cu spirit de sacrificiu, înainte de a visa la orizonturi îndepărtate și la soluții lumești lipsite de realism sufletesc.

Mihai Fățilă, Poate fi trimis Dumnezeu în exil?

Un strop de viață #719


Dumnezeu S-a supus nedreptății noastre pentru a ne învia prin jertfa Sa de pe Cruce. Numai redescoperind valoarea sacrificiului lui Isus vom reuși să rodim speranța Învierii, fără pretenția de a cere lumii ostile un anume respect – cel al răbdării și al compasiunii – pe care am uitat să-l cerem mai întâi de la noi înșine. Să nu uităm că dragostea Mântuitorului domnește în suferință, triumfă în smerenie și se bucură în unitate!

Mihai Fățilă, Poate fi trimis Dumnezeu în exil?

Un strop de viață #717


Moartea și Învierea lui Hristos ne învață că Bunătatea nu se poate păstra fără lepădare de sine și fără jertfă. De fapt, doar cultura sacrificiului – renunțarea la iluziile lumii în favoarea voinței divine – Îl poate ține pe Dumnezeu în ecuația firii noastre omenești, făcându-ne să-I semănăm. Doar sacrificiul sfințește iubirea, doar cultura jertfei este adevărata cultură, Învierea fiind chezășia entuziasmului pe care-l are creștinul care nu se tulbură în fața morții, știind că, prin credință, învinge împreună cu Hristos.

Mihai Fățilă, Poate fi trimis Dumnezeu în exil?