Un strop de viață #811


Cuvântul lui Dumnezeu este un scut de foc, mai prețios și mai curat decât aurul ce, încercat în foc, nu-și pierde dn substanță, ci rezistă și învinge furia celui mai încins foc. Tot așa, cel ce crede Cuvântul lui Dumnezeu biruie totul și rămâne întărit pe vecie, în ciuda tuturor necazurilor, căci acest scut nu se teme de nimic, fie iadul, fie diavolul.

Cine vrea să citească Biblia, trebuie să se asigure că nu greșește, căci Scripturile pot fi răstălmăcite ușor, de aceea nimeni nu trebuie să-și urmeze emoțiile, ci să le conducă la fântână, adică la crucea lui Hristos. Dacă face așa, are întotdeauna dreptate și nu poate greși.

Martin Luther, citat de Erwin W. Lutzer în Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi

Un strop de viață #809


Cel ce citește și studiază cu atenție Scripturile nu va găsi nimic neînsemnat în ele ca să nu-i facă viața și moralitatea mai bune, din moment ce Duhul Sfânt a vrut să fie scrise. Vedem sârguința cu care Moise, sau mai bine spus Duhul Sfânt, descrie până și cele mai nesemnificative fapte și suferințe ale patriarhilor.

Martin Luther, citat de Erwin W. Lutzer în Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi

Un strop de viață #807


Omul nu se poate smeri pe deplin până nu ajunge să înțeleagă că mântuirea lui este dincolo de puterile, de sfatul, de eforturile, de voința și de faptele sale, și depinde în mod deplin de voia, sfatul, plăcerea și lucrarea altcuiva, și anume doar a lui Dumnezeu. Căci dacă cineva, având și cea mai vagă impresie că poate face până și cel mai mic lucru spre mântuirea lui, se încrede în sine și nu este cuprins de disperare în inima lui, el nu se va fi smerit înaintea lui Dumnezeu, ci se gândește la un loc, la o vreme sau la o lucrare prin care să ajungă la mântuire. Însă cel ce se încrede pe deplin în voia bună a lui Dumnezeu, disperă profund în inima lui și nu alege nimic singur, ci așteaptă ca Dumnezeu să lucreze în inima Lui, este cel mai aproape de har, ca să poată fi mântuit.

Martin Luther, citat de Erwin W. Lutzer în Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi

Un strop de viață #805


Lucrările nu sunt lucrul cel bun pentru ca creștinul să fie evlavios și drept în fața lui Dumnezeu, ci trebuie făcute din dragoste nesilită și pe degeaba, pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, nu pentru a căuta sau a nădăjdui altceva, măcar că lui Dumnezeu Îi sunt plăcute, lucru pe care Îl arată în cel mai fericit fel.

Martin Luther, citat de Erwin W. Lutzer în Reforma și întoarcerea la Evanghelie. Un model pentru Biserica de azi

Un strop de viață #803


Iubirea posedă în sine o dimensiune înfricoșătoare, mai ales după pierdere. Dacă pierderea ne mărește capacitatea de a iubi, atunci capacitatea sporită de a iubi ne va face să simțim o durere cu atât mai mare când suferința va lovi din nou. Nu există o soluție simplă la această dilemă. Izolarea de oameni și protejarea propriei persoane micșorează sufletul; alternativa de a iubi chiar mai profund decât înainte ne pune în postura de a suferi din nou, pentru că alegerea de a iubi cere curajul de a trăi durerea. Știm că pierderea nu este o experiență singulară în viață. Este deci normal să ne dăm înapoi înspăimântați din fața acestei amenințări. Dar cea mai mare pierdere nu e să suporți pierderea propriu-zisă, ci să refuzi să mai iubești, căci aceasta poate duce la moartea sufletului.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii