Ce am citit în martie 2024

Luna martie a trecut incredibil de repede, dar pot să spun că am reușit să termin tot e mi-am propus să termin de citit până la sfârșitul ei. Cred că luna aceasta am reușit să ating o diversitate rară în genurile cărților pe care le-am citit: fantasy, critică literară, povestiri, roman, alegorie, poezie, autobiografie și nonficțiune. În total, 9 cărți, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

În prima jumătate a lunii martie am rămas pe Pământul de Mijloc și am terminat și al treilea volum al trilogiei Stăpânul Inelelor: Întoarcerea regelui de J.R.R. Tolkien, volum care mi-a plăcut mult mai mult decât la oricare altă lectură anterioară a seriei.

Câteva dintre episoadele mele preferate au fost: confruntarea lui Éowyn cu Stăpânul Duhurilor și evoluția relației sale cu Faramir; confirmarea lui Aragorn ca rege prin rolul său de tămăduitor; momentul în care menestrelul din Gondor cântă despre „Frodo cel cu Nouă Degete și despre Inelul Osândei”, „curățenia” din Comitat.

Iată și câteva pasaje-cheie:

Mai sunt și alte rele care pot să vină. Numai că treaba noastră nu este să cunoaștem toate mișcările acestei lumi, ci să facem ce ne stă în putință să ajutăm evul acesta în care ne este dat să trăim, smulgând din rădăcini răul pe câmpurile pe care le cunoaștem, astfel ca aceia care vor trăi după noi să aibă o țarină curată pe care să o poată însămânța. Cum va fi vremea atunci, nu ne stă nouă în putință să hotărâm.

Acolo zări Sam, preț de o clipă, furișându-se licărul unei stele albe, printr-o spărtură a norilor, deasupra unui țanc întunecat al crestei. Și cum o privea el din meleagul acela uitat de lume, frumusețea Stelei îl păli drept în inimă și brusc i se retrezi speranța. Ca o suliță îl străpunse gândul limpede și rece că, la urma urmei, Umbra era un lucru mărunt și trecător, nimic altceva; lumina și frumusețea supremă aveau să dăinuiască veșnic, fără ca ea să le poată întina. Cântecul lui din Turn fusese mai curând o sfruntare, nu o speranță, căci atunci se gândea la sine. Dar acum, preț de o clipă, propria sa soartă și chiar și aceea a stăpânului său încetară să-l mai frământe.

Am încercat să salvez Comitatul și a fost salvat, dar nu pentru mine. Adesea așa se întâmplă, Sam, când lucrurile sunt în primejdie: cineva trebuie să renunțe la ele, să le piardă, pentru ca alții să le poată avea.

(Aici puteți vedea câteva imagini de la evenimentul organizat la Librăria Stephanus cu ocazia Tolkien Reading Day de pe 25 martie.)

După aceea am parcurs eseul-manifest al lui Tolkien despre basme/povești fantastice, On Fairy-Stories (aici o ediție însoțită de comentarii, care cred că mi-ar fi prins foarte bine!).

Mi s-a părut pe alocuri destul de greoi de parcurs și de înțeles, dar cred că este un text de referință ce ar trebui tradus și în limba română. Mai multe despre ideile sale principale a scris deja Irina Enache aici și am mai vorbit într-un episod pe această temă aici.

În paralel cu asta, am recitit cu soțul meu Cherish de Gary Thomas (autorul cărții Căsătorie sfântă), o carte pentru cupluri căsătorite (utilă și pentru cei încă necăsătoriți, aș zice eu) care în continuare cred că este cea mai bună carte pe această temă pe care am citit-o.

Ea ne invită să trecem dincolo de ideile și textele biblice ultra-uzitate, pe care mai toți creștinii le știu, dar care nu par să fie suficiente atunci când vine vorba de viața reală, pornind de la acest cuvânt neglijat din legământul nupțial, cherish (a prețui).

Autorul arată că dragostea ține de angajament și de împlinirea nevoilor (vezi 1 Corinteni 13), iar cherish (prețuirea) ține de încântare și pasiune (vezi Cântarea Cântărilor). Când prețuim pe cineva, ne place să ne gândim la persoana respectivă și căutăm să le arătăm altora ce persoană deosebită este.

A prețui înseamnă să-l consideri pe celălalt cel mai drag din lume, singurul bărbat/singura femeie din lume pentru tine. A prețui înseamnă să înveți să scoți în evidență calitățile partenerului tău. Înseamnă să-l observi și să-l onorezi pe celălalt, să te interesezi de ce îl interesează pe celălalt. A prețui înseamnă să-l protejezi pe celălalt și să declari război disprețului. A prețui înseamnă a-ți răsfăța partenerul și a-l ajuta să se vindece de răni emoționale, spirituale. A prețui înseamnă să folosim în mod deliberat cuvintele și urechile pentru a ne arăta afecțiunea față de celălalt. A-l prețui pe celălalt înseamnă să ai răbdare cu păcatele sale. Toate acestea presupun crearea unei noi mentalități, antrenarea creierului să creeze noi căi neuronale care să ne ajute să facem din prețuire un stil de viață, modul natural de a reacționa.

O recomand din suflet! (Mă mir că încă nu e tradusă și la noi.)

După aceea am citit autobiografia lui Jeremy Camp, I Still Believe, o carte pe care am găsit-o accidental la Antic Exlibris și pe care avusesem de gând să o citesc în februarie, dar n-am mai apucat.

Văzusem filmul bazat pe această carte acum vreo 2 ani (film care era programat să ruleze și la noi în cinema în 2020 și pe care l-am prins de fapt la televizor) și îmi plăcuse foarte mult, știam și muzica lui Jeremy Camp din perioada în care se desfășoară mare parte din acțiune, așa că am fost foarte curioasă să citesc direct „sursa”.

Pentru cine nu știe, cântărețul creștin Jeremy Camp și-a pierdut prima soție, pe Melissa, când era foarte tânăr, din cauza cancerului și tocmai această tragedie a fost contextul în care a compus două dintre cele mai cunoscute piese ale sale, I Still Believe (compusă la vreo 2 săptămâni după moartea ei) și Walk By Faith (compusă în luna lor de miere). De altfel, prin acest album unplugged l-am descoperit pe Jeremy Camp și vă recomand să-l ascultați pe tot, e destul de diferit de stilul său obișnuit mai rock.

Mi-a plăcut să mă reîntorc la această muzică, pe care o asociez foarte clar cu o anumită perioadă din viața mea, dar mi-a plăcut și cartea în sine, deși nu are nu știu ce scriitură. De altfel, replicile mele preferate din film nu se regăsesc în carte, pentru că au fost o creație a scenariștilor și aș zice că ăsta e unul dintre rarele cazuri în care mi-a plăcut mai mult filmul decât cartea. Dar, ca de obicei, de fapt se completează foarte frumos. Iată și coloana sonoră a filmului, și ea foarte frumoasă.

Deși relația cu Melissa este oarecum în prim-plan, cartea trece dincolo de evenimentele descrise în film, cuprinde toată viața lui Jeremy Camp, din copilărie și până la căsătoria cu Adrienne, actuala soție și nașterea copiilor lor și realizarea filmului, ducându-ne atât în culisele tragediei, cât și ale succesului, pentru că în ambele este testată încrederea în Dumnezeu.

M-am ocupat în paralel și de editarea și recitirea traducerii cărții Don’t Look Back de Christine Caine. E prima carte pe care o citesc de această autoare și, datorită temei și a actualității ei, m-a atins în mod deosebit.

Subtitlul ei este „cum să te eliberezi și să mergi mai departe cu scop și pasiune” și se referă la blocajele din care trebuie să ne urnim sau pe care să le evităm pentru a putea să împlinim scopurile pe care le are Dumnezeu pentru noi.

Pornind de la imaginea soției lui Lot, care s-a transformat într-un stâlp de sare pentru că s-a uitat înapoi atunci când i s-a interzis s-o facă, autoarea ne îndeamnă să identificăm acele domenii care ne țin pe loc sau acele situații în care am rămas blocați, poate din cauza unor traume sau a altor evenimente mai puțin grave (dar făcând referire și la pandemia care a schimbat viața tuturor și la războiul din Ucraina) și ne ajută să vedem cum putem să mergem mai departe, în ciuda acestora.

După aceea, aproape 2 săptămâni mi-a luat să parcurg romanul Mâine, mâine, poate mâine de Gabrielle Zevin, declarat Cartea Anului 2022 pe Amazon și Cea mai Bună Carte de Ficțiune 2022 pe Goodreads.

Deși m-am îndrăgostit de la început de această copertă cu Valul lui Hokusai, aveam rețineri cu privire la ea și am așteptat ceva timp până să fie redusă semnificativ înainte să mi-o cumpăr. Acum că am și citit-o, ce pot să zic… nu vă lăsați amăgiți de coperte frumoase! Reținerile mele erau întemeiate, pentru că, deși am putut să intru în universul nefamiliar mie al jocurilor video, m-a deranjat vulgaritatea și, chiar pe alocuri cruzimea ei (avem de-a face la un moment dat cu o relație toxică între o studentă și un profesor cu preferințe sado-masochiste, avem și de-acum obligatoriul cuplu de tipi gay, consum de droguri etc).

Deși era sugerată pe copertă, m-a enervat tema celor doi prieteni (el și ea) care nu ajung să fie iubiți, deși toată lumea (inclusiv unul dintre ei, cel puțin) crede că sunt sau ar trebui să fie, pentru că sunt atât de absorbiți de munca lor și de propriile sentimente și inadecvări, încât se ratează unul pe celălalt (Sadie mi s-a părut enervantă aproape tot timpul, mai ales pentru felul în care se supără pe Sam).

Dacă s-ar fi limitat la ideea acestui grup improbabil de trei prieteni care ajung să creeze jocuri video de succes și la modul în care viețile lor se reflectă în ce creează (cu tot cu traume, dar fără vulgarități și promiscuități), cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult, pentru că există o sumedenie de idei și referințe inteligente și la alte jocuri și opere literare. Din nou, păcat de copertă!

La polul complet opus a fost următoarea carte pe care am citit-o! Din nou, nu judecați o carte după coperta – în cazul acesta – nereușită, pentru că, în ciuda acesteia, această ediție a volumul 2 al Cronicilor din Avonlea de L.M. Montgomery (Further Chronicles of Avonlea în original) este un volum deosebit.

Eu citisem Cronici din Avonlea (Chronicles of Avonlea) în ediția de la Predania acum doi ani și când am văzut această ediție de la Nepsis, recunosc că mi-am pierdut răbdarea și am cumpărat-o pe aceasta (deși săptămâna trecută am descoperit că este în sfârșit în pregătire și la Predania acest volum, cu o copertă mult mai frumoasă!).

Lăsând la o parte aceste aspecte „tehnice”, mi-a plăcut foarte mult acest volum de povestiri, chiar mai mult decât primul volum de Cronici, mi s-au părut și mai serioase majoritatea și mai palpitante. Favorita mea cred că a fost Copilul din vis, din care vă ofer și două mostre mai jos.

La final de lună am citit și o antologie de poezii de Monica Pillat, O candelă în noapte, cu ilustrații de Maria Pillat-Brateș, care mi s-a părut perfectă de citit în perioada Postului Mare și din care o să vă ofer doar o mostră:

Am încheiat luna martie citind cea mai recentă apariție a Editurii Stephanus, Călătoria Creștinului pentru cei mici de Helen L. Taylor, imaginată și ilustrată de Joe Sutphin, o bijuterie de carte care a reușit să mă captiveze până și pe mine, căreia nu-i plac nici cărțile creștine cu animale, nici alegoriile.

Așa cum probabil este evident, aceasta este o adaptare pentru copii a Călătoriei creștinului de John Bunyan și este prima variantă a acestei cărți clasice care îmi place. Spre deosebire de generații întregi de creștini, eu nu am gustat alegoria lui Bunyan, dar într-o variantă sintetizată ca aceasta, devine digerabilă și chiar plăcută. Mai multe despre ea vreau să povestesc într-un articol separat mâine, cu ocazia Zilei Cărții pentru Copii.

Acestea fiind zise, mă întorc la teancul meu de lecturi pentru Postul Mare și la niște romane „curate” de la Predania.