„Deschizătorul de drumuri” de Ann Voskamp

Când apuci pe o direcție greșită, ajungi într-un loc unde nu ți-ai fi dorit vreodată să ajungi.

Dacă așteptările care ți-au fost insuflate vizează doar succesul, împlinirea și semnificația în moduri care nu corespund cu topografia și realitatea vieții tale, nu e de mirare că te simți oarecum derutat. Și viața continuă să te copleșească în valuri.

Nu deții controlul asupra furtunilor vieții; poți doar să înveți cum să navighezi printre valuri.

Astăzi vă dezvălui câteva tehnici pentru a naviga valurile vieții desprinse din cea mai recentă carte a lui Ann Voskamp, Deschizătorul de drumuri.

Deși are un subtitlu care aduce a carte de dezvoltare personală, Cum să găsești calea spre viața la care ai visat dintotdeauna, această carte nu este în niciun caz un rețetar insipid ce cuprinde un plan de acțiune infailibil. Mai degrabă este o carte de memorii scrisă în stilul său caracteristic foarte poetic, prin care autoarea dezvăluie revelațiile personale avute în urma experiențelor sale dureroase sau grele și prin care a reușit să descopere un mod sacru de a trăi care i-a schimbat perspectiva asupra întregii vieți.

Știu că scriitura lui Ann Voskamp nu este pe gustul tuturor și, într-adevăr, dacă nu ești obișnuit cu stilul ei sau citești foarte mult deodată, poate deveni obositor prin repetiție. Dar de această ultimă carte a ei – Deschizătorul de drumuri – s-a ocupat ca editor și Lisa-Jo Baker, o altă scriitoare a cărei carte, Surprised by Motherhood, mi-a plăcut foarte mult, așa că eram foarte curioasă să văd dacă se simte influența ei.

În plus, de când a scris celelalte cărți și până la aceasta, Ann Voskamp a făcut și niște studii teologice, ceea ce se vede imediat în carte prin multele citări pe care le include și printr-o structură un pic mai riguroasă și mai multă coerență.

Cartea Deschizătorul de drumuri începe cu descrierea unei luni de miere ratate, pentru ca apoi să se întoarcă în timp la momentul primei întâlniri cu cel care îi va deveni soț, iar apoi la nunta celor doi, descrieri intercalate de reflecții cu privire la așteptări înșelate, dificultatea de a deveni vulnerabil, intimitate, suferință, căsnicie și modul în care aceasta este o metaforă, o imagine a relației strânse pe care ar trebui să o avem cu Dumnezeu.

De ce credem că noi vom fi acelea care vom găsi o cale mai ușoară în viață? De ce-am crezut-o eu? Tocmai când ne așteptăm ca viața să fie ușoară, atunci devine grea, observă Ann Voskamp.

Înghite minciuna că viața trebuie să fie raiul pe pământ, și suferința poate fi un iad chinuitor. Dar viața înseamnă suferință, iar suferința nu este altceva decât crucea pe care o purtăm, parte a topografiei pământului pe care-l traversăm în drumul nostru spre cer.

Suferința nu înseamnă că ești blestemată; suferința înseamnă să ești om. Întrebarea nu este „De ce am parte de suferință în viață?”, ci „De ce n-ar exista suferință?” Fiindcă așa este viața într-o lume decăzută.

Și totul a început în Grădina Eden. „Unde ești?” (Geneza 3:9). Este prima întrebare consemnată a lui Dumnezeu din toată istoria, cea mai scurtă întrebare din Biblia ebraică, întrebare care n-a încetat să răsune în cursul topografiei timpului. Doar două cuvinte: Unde ești? Cele mai transformatoare întrebări sunt întotdeauna cele mai scurte. În ebraică, aceste două cuvinte sunt redate de fapt printr-un singur cuvânt: ayekah. Unde ești? Unde ești cu viața ta? Unde este sufletul tău pe cale? Unde ești – este locul acesta cu adevărat unde vrei să fii?

Când Dumnezeul atotștiutor pune o întrebare – „Unde ești?” – oare n-o face ca tu să începi să afli răspunsul? Dumnezeul care știe să regizeze soarele, și luna, și stelele cerului, care mișcă valurile, care știe unde s-a ascuns Adam, care știe ce te preocupă, când te doare sufletul, când inima ți-e sfărâmată. Dumnezeu n-are nevoie de coordonatele nimănui, nici de ale lui Adam. El mă întreabă pe mine ca să caut și să-mi coordonez inima cu a Lui. Dezamăgirile și deziluziile, visurile și speranțele deznădăjduite, pe toate acestea Dumnezeul atotștiutor le știe deja. El te întreabă unde ești în viața ta fiindcă dorește ca tu să spui situației pe nume, să o vezi, să o conștientizezi, să nu i te împotrivești – ba chiar să te împaci cu ea.

Este surprinzător faptul că Dumnezeu a rostit cuvântul ayekah când ar fi putut rosti cuvântul eifoh pentru „unde”, un termen generic și mult mai comun în limba ebraică, ce înseamnă pur și simplu „a localiza”.

Când Adam și Eva au întors spatele intimității cu Dumnezeu, El a strigat ayekah fiindcă întrebarea Lui nu s-a rezumat la simplul: „Unde ești?” El a întrebat în esență: „Unde ești în relație cu Mine? Unde te-ai dus de te-ai îndepărtat atât de mult de Mine? Unde ești când este de așteptat ca tu și cu Mine să fim mereu împreună?”

Deoarece căderea noastră a însemnat dezlipire de Dumnezeu, restaurarea noastră se găsește doar în alipirea noastră de Dumnezeu. Dacă primul nostru păcat a fost că ne-am întors de la Dumnezeu, am rupt fructul din pom și l-am gustat, atunci reîntregirea noastră înseamnă să ne întoarcem, să ne alipim de Dumnezeu și să-L gustăm pe El.

Deși căderea noastră a distrus alipirea noastră de Dumnezeu, El croiește o cale spre noi, ne cuprinde în brațele Sale și ne șoptește că totul va fi bine fiindcă El este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Restaurarea este posibilă în povestea noastră numai dacă atașamentul nostru față de Dumnezeu este restaurat.

Însuși simbolul credinței noastre, crucea încrucișată, exprimă scopul lui Dumnezeu pentru noi: conectarea. Dumnezeu este dintotdeauna un Deschizător de drumuri care face mai mult decât să croiască o cale. Deschizătorul de drumuri croiește o cale spre tine, scrie Ann Voskamp.

Noi vrem ca lucrurile să meargă cum vrem noi, iar Dumnezeu vrea ca noi să alegem să avem încredere în căile Lui. Noi ne dorim mai mult, dar Dumnezeu dorește ca noi să ne încredem în El mai mult. Căile pe care le alege Dumnezeu pentru aleșii Lui sunt căi care ne imploră să alegem încrederea. Este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, dacă nu Îi încredințăm imposibilul lui Dumnezeu (Evrei 11:6). N-avem cum să-I fim plăcuți lui Dumnezeu, dacă nu avem încredere în El. A avea încredere în Dumnezeu nu este ceva nesemnificativ pentru Dumnezeu, încrederea este totul. Și Dumnezeu dorește să fie ales.

În următoarele capitole ale cărții suntem martori la periplul emoționant al adopției unei fetițe din China, o fetiță născută cu doar o jumătate de inimă, ce avea nevoie de operație urgentă. Imaginea adopției, dar și greutățile adaptării micuței în noul cămin vor fi din nou prilej de reflecție, de data aceasta despre propria noastră înfiere de către Dumnezeu și despre importanța unei analize zilnice a sufletului nostru.

Adopția în familia lui Dumnezeu ne oferă mai mult decât visul unui pământ al făgăduinței; noi ajungem să moștenim mai mult decât pământul. Noi ajungem să-L moștenim pe Iubitul sufletului nostru. Când primim asta, Îl primim pe Dumnezeu, ce altceva ar trebui să mai primim? Dacă adopția noastră ni-L dă deja pe Dumnezeu, ce altceva ne poate sta cu adevărat în cale?

Ann Voskamp propune un model de analiză sufletească zilnică prescurtat prin acronimul SACRAL – seninătate, atenție, cruciformitate, revelație, analiză, laudă – un mod de viață care duce la dezrobire și alipire de Dumnezeu este un mod de viață sacru prin care Deschizătorul de drumuri lucrează pentru a mă pune deoparte pentru El.

Obiceiurile sunt modul în care ne înveșmântăm cu cele mai adânci dorințe și ritmul nostru zilnic ne dă în vileag adevărata dragoste. Obiceiul de a ne îndrepta spre Facebook înainte de a deschide Cuvântul și a privi fața Lui, de a fi mai preocupați de știri decât de Vestea Bună, de a apela la poveștile hollywoodiene ca să ne înțelegem propria poveste sfântă, în loc să rămânem în povestea Lui – arată în fond de cine suntem îndrăgostiți cu adevărat. Iubirile noastre devin liturghiile noastre și știm ceea ce iubim după liturghiile pe care le avem. Obiceiurile noastre construiesc genul de viață în care trăim. Modul nostru de viață ne formează așa cum suntem. Modul nostru zilnic de viață este modul în care ne îmbrăcăm cu Cristos – sau nu.

Să-ți modelezi viața în forma crucii înseamnă să trăiești cu brațele întinse larg, să renunți la orice formă de control, să trăiești cu inima-ți vulnerabilă expusă, să iubești destul de vulnerabil încât să fii rănită, dar asta este dragostea. Adevărul acesta constituie esența universului. Mă deschid larg, mă întind pe mine însămi, în forma crucii, abandonându-mă, dăruindu-mi viața, comunicând cu Dumnezeu și cu oamenii, și înfrunt necontenit orice îngrijorare cu o rugăciune cruciformă: „În mâinile Tale, Doamne, încredințez îngrijorarea mea.” Încredințează-I Lui teama, persoana, îngrijorarea, situația respectivă. „Îți predau păcatele mele, familia mea, visurile mele, viitorul meu. Mă predau cu totul Ție, oferindu-mă oamenilor, oferindu-mă Ție.”

În partea a doua a cărții continuă procedurile pentru adopția fetiței din China și autoarea face o vizită transformatoare în Israel.

Este adevărat pentru toți pelerinii: deșerturile sunt locuri ale dependenței de Dumnezeu. Deșerturile nu sunt locuri în care Dumnezeu te părăsește, ci locuri lipsite de zgomot unde poți auzi un cuvânt de la Dumnezeu. Orice pustie posedă tandrețea lui Dumnezeu și chiar și cel mai arid pustiu poate fi o sfântă a sfintelor. Deșerturile nu sunt locuri de temut: deșerturile sunt sere ale încrederii. Odihnește-te în pășunea de astăzi și nu te neliniști în privința zilei de mâine. Deschizătorul de drumuri ne conduce întotdeauna în deșert nu ca să-Și părăsească poporul, ci ca să stârnească o poftă mai mare numai după Dumnezeu. Deșertul care pare o piedică… pregătește o cale de a te bizui pe Calea Însăși. Întotdeauna: ce este un obstacol… pregătește o cale. Poate că nu suntem scutiți de pustiuri pe cale, dar ele pregătesc calea – de a-L auzi pe El mai clar, ne încurajează Ann Voskamp.

Iată cum stă treaba: te poți opune ritmurilor valurilor vieții atât timp cât ai propriile ritmuri lăuntrice și sacre cu Dumnezeu care te leagănă cu grijă. Obiceiul zilnic al unui mod de viață SACRU stăvilește furtuna de îngrijorări, temerile seismice, punând sufletul deoparte prin seninătate, atenție, cruciformitate, revelație, analiză și laudă, că să permită Duhului să aline inima cu adevărul Evangheliei.

În partea de final a cărții Deschizătorul de drumuri Ann Voskamp descrie perioada grea de neînțelegeri în căsnicie de după adopție și experiența primei operații pe cord deschis a fetiței.

La fiecare răscruce, chemarea este să ne amintim direcția Căii, adică de cel pe care Îl urmăm, care poartă mereu o cruce și merge pe calea suferinței către locul morții. De ce te aștepți la o altă traiectorie când Îl urmezi pe El? Singura modalitate de a supraviețui valurilor este să-ți păstrezi ritmul cardiac în armonie cu Acela care umblă pe ape.

Pentru că, așa cum spune și Andrew Stephen Damick, credința este o înaintare activă, continuă, spre și cu Dumnezeu.

Viața creștină în sine este mai mult decât un singur act de credință la picioarele crucii; viața creștină este o înaintare încrezătoare, clipă de clipă, spre Dumnezeu, cu Dumnezeu, o încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, o bizuire pe Dumnezeu că ne scoate, ne poartă mai adânc, o stare încrezătoare în Dumnezeu care ne grefează inimile cu a Lui. Credința nu este un substantiv; credința este un verb, iar starea încrezătoare este o acțiune, o drumeție fără hartă, doar cu Dumnezeu.

Sunt multe astfel de pasaje demne de subliniat și pus la păstrare în cartea lui Ann Voskamp, Deschizătorul de drumuri. Am ales doar câteva pentru a vă stârni curiozitatea și a vă încuraja, pentru că Ann nu este o femeie care vorbește din cărți, ci din propriile experiențe dureroase.

Cartea ei nu este o carte de citit la repezeală, trebuie savurată în tihnă, pentru a permite frazelor să se așeze și minții să cugete la multele idei cu mare încărcătură emoțională și spirituală. De altfel, asta m-a făcut să simt mare parte din carte – că e mult de procesat – intensitatea trăirilor ei este aproape palpabilă. Este genul de carte care te prinde în propria atmosferă și experiențele descrise cer o anumită reverență a lecturii, am simțit că nu o pot citi oricând și oriunde, aveam nevoie de liniște și vă recomand să vă luați și voi acest răgaz să o citiți.

Descoperiți mai multe pasaje din ea aici:

Mulțumim Editurii Scriptum pentru colaborare!

Alte cărți sau serii de Ann Voskamp prezentate pe blog:

Cel mai mare Dar de Ann Voskamp

În așteptarea Darului – serie de Advent

Calea frângerii de Ann Voskamp

Calea împlinirii de Ann Voskamp