„Har din abundență pentru căpetenia păcătoșilor” de John Bunyan


Te-ai luptat vreodată cu gândul că ai păcătuit atât de mult şi atât de grav încât Dumnezeu nu te mai poate ierta? Ai fost chinuit vreodată de teama că nu mai există iertare pentru tine? Ai fost ispitit vreodată să te lepezi de credinţă, de Hristos?

Nu eşti singurul! John Bunyan, autorul cunoscutei alegorii Călătoria creştinului s-a luptat ani de zile cu păcatul, ispitele şi teama că nu va mai putea fi iertat vreodată de Dumnezeu.

Astăzi vă prezint autobiografia lui John Bunyan Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor, scrisă în timp ce se afla în închisoare şi publicată în 1666. Ea este, după cum mărturiseşte el însuşi în prefaţă, un fel de descriere a lucrării lui Dumnezeu din sufletul meu, chiar de la începuturi şi până acum – aici îmi veţi recunoaşte suişurile şi coborâşurile.

Este benefic pentru creştini să-şi aducă deseori aminte de începuturile harului în sufletele lor, consideră Bunyan. În această prezentare a mea puteţi vedea mult; mult din harul lui Dumnezeu pentru mine.

Vă spun să vă aduceţi aminte de cuvântul care v-a cercetat pentru prima dată; aduceţi-vă aminte de spaimele conştiinţei, de teama de moarte şi de iad; aduceţi-vă aminte de lacrimile voastre şi de rugăciunile către Dumnezeu – da, cum suspinaţi la fiecare obstacol după milă! Amintiţi-vă şi de cuvintele în care Domnul v-a făcut să vă puneţi nădejdea!

Pentru că, aşa cum vom vedea, acestea ne vor fi un ajutor, o încurajare şi o mângâiere atunci când ne vom lupta cu îndoielile şi ispitele, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul său.

Aşadar în Partea I a cărţii John Bunyan povesteşte despre copilăria sa şi despre felul său păcătos de a trăi.

m-am născut, după cum mulţi bine ştiu, într-o familie decăzută şi neînsemnată; casa tatălui meu era considerată cea mai deplorabilă familie din zonă şi era dispreţuită de toţi, spune Bunyan.

Îmi plăcea să fiu prins în cursa diavolului şi să-i fac voia; eram plin de orice fel de nelegiuire care se manifesta şi avea o putere aşa de mare în inima şi în viaţa mea încât aproape nimeni nu se putea compara cu mine când înjuram, minţeam, blestemam şi blasfemiam numele sfânt al lui Dumnezeu, mărturiseşte el.

Nu mă interesa deloc binele; cerul şi iadul nu mai erau în mintea şi în atenţia mea; cu atât mai puţin mă gândeam la mântuire şi la osândire, îşi aminteşte Bunyan. Eram deasupra tuturor pe culmile deşertăciunii, şi totuşi dacă auzeam pe un om care era considerat religios că înjura, inima mea primea o lovitură aşa de puternică, încât mă durea.

Dar Dumnezeu nu m-a părăsit de tot, ci m-a urmărit nu cu convingeri de păcat, ci cu judecăţi amestecate cu milă. Odată am căzut într-un estuar şi abia am scăpat de la înec. Bunyan povesteşte cum l-a scăpat Dumnezeu de la moarte în această ocazie şi în altele, considerându-le dovezi ale judecăţii sale amestecate cu milă.

M-am căsătorit şi Dumnezeu mi-a arătat milă prin faptul că mi-a dat o soţie ai cărei părinţi erau consideraţi evlavioşi, povesteşte Bunyan în continuare. Deşi erau foarte săraci, aveau 2 cărţi, Calea spre cer a omului simplu şi Practicarea evlaviei, din care Bunyan citea câteodată.

Într-o zi însă pastorul nostru şi-a ales, spre deosebire de toate celelalte predici, un subiect care trata ziua sabatului şi a vorbit despre cât de rău este să o nesocoteşti prin muncă, distracţii sau alte lucruri. Prin urmare, conştiinţa mea a fost doborâtă de predica lui. […] Şi atunci am simţit vinovăţie adevărată, cum nu am mai simţit niciodată înainte, din câte îmi aduc aminte şi am fost foarte apăsat de aceasta. Aşadar, când şi-a terminat predica m-am dus acasă cu o mare povară în suflet, povesteşte Bunyan.

Dar nu a durat mult, căci chiar înainte de cină, mintea mea tulburată începuse să se liniştească. Astfel că după ce am mâncat, mi-am scos predica din minte şi m-am întors cu mare plăcere la vechiul meu stil de viaţă, la jocuri şi distracţii.

Însă după o vreme John Bunyan a auzit un glas care l-a întrebat: Vrei să-ţi laşi păcatele şi să mergi în cer sau vrei să rămâi cu ele şi să mergi în iad? Imediat ce au apărut gândurile acestea în mintea mea, mi s-a întărit deodată concluzia în sufletul meu (întrucât aluzia de mai înainte mi-a pus păcatele înaintea ochilor mei) că eram un mare şi deplorabil păcătos şi că acum era prea târziu să caut cerul, fiindcă Hristos nu mă va ierta, nici nu-mi va şterge fărădelegea.

Şi îmi amintesc bine că imediat după aceea, această disperare a pus stăpânire pe sufletul meu, aşa încât eram convins că niciodată nu voi putea avea parte de o altă mângâiere decât cea pe care aş putea să o găsesc în păcat, întrucât cerul plecase deja şi nu mă mai puteam gândi la el, mărturiseşte Bunyan.

Prin urmare am început să-mi doresc foarte mult să mă satur de păcat ca să pot gusta dulceaţa lui şi m-am grăbit să-mi umplu burta cu delicatese ca nu cumva să mor înainte de a-mi împlini dorinţele, pentru că aceasta era cea mai mare frică a mea.

Prin urmare, m-am apucat de o reformare exterioară, atât în vorbire, cât şi în trăire şi mi-am pus înainte poruncile ca fiind calea către cer. Eram mândru de religiozitate mea şi tot ceea ce făceam era ca să fiu văzut de oameni şi să fiu vorbit de bine. Aşa am continuat un an de zile sau mai mult.

Dar, nenorocitul de mine, încă nu Îl cunoşteam pe atunci pe Isus Hristos şi căutam să-mi făuresc o neprihănire a mea; şi aşa aş fi pierit dacă Dumnezeu nu ar fi fost milostiv faţă de mine, mărturiseşte John Bunyan.

În perioada următoare a continuat să citească Biblia cu seriozitate şi citind, a avut la un moment dat o viziune în urma căreia a început să se întrebe dacă era ales sau nu de Dumnezeu şi dacă ziua harului trecuse deja pentru el, gânduri care l-au chinuit multă vreme.

Dar într-o zi, după multe săptămâni în care am fost apăsat şi doborât de aceste lucruri, pe când dădeam drumul nălucii speranţelor mele că voi mai avea vreodată viaţă, o vorbă mi-a cercetat duhul: Uită-te la generaţiile din trecut şi vezi: a fost înşelat vreodată cineva care s-a încrezut în Domnul?

Sufletul meu a fost încurajat enorm de aceste cuvinte, căci chiar în momentul acela mi s-au deschis ochii: Începe din Geneza şi citeşte până la sfârşitul Apocalipsei şi vezi dacă poţi găsi pe cineva care s-a încrezut în Domnul şi a fost înşelat. Aşadar, când am ajuns acasă, m-am dus direct la Biblie să văd dacă pot găsi aceste cuvinte şi nu mă îndoiam deloc că le voi găsi, fiindcă ele au avut un efect atât de întăritor şi mângâietor pentru duhul meu, încât parcă cineva mi le-ar fi spus, povesteşte Bunyan.

Cuvintele acestea mi-au luminat mintea: „Sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa“; „şi tot mai este loc“ (Luca 14:23, 22). Aceste cuvinte „şi tot mai este loc“ îmi erau dragi, fiindcă eu credeam că atunci când Domnul Isus a rostit aceste cuvinte, El S-a gândit la mine, îşi aminteşte Bunyan.

Nu pot exprima acum în cuvinte cu câtă sete şi cu ce suspine am strigat în sufletul meu către Hristos să mă cheme. Aşa am continuat o vreme, arzând de dorinţa să mă întorc la Isus Hristos. Atunci vedeam atâta splendoare în starea de om convertit, încât nu puteam să fiu satisfăcut până când nu aveam şi eu parte de ea.

Dar sufletul lui a continuat să fie muncit de păcat şi de gândul că era prea păcătos pentru a putea fi iertat de Dumnezeu. Acum mă gândeam că mergeam din rău în mai rău, că eram mai departe de convertire decât înainte şi în inima mea s-a ivit descurajarea care m-a trântit la pământ. Nu puteam să cred că Hristos mă iubea; vai! Nu puteam nici să-L aud, nici să-L văd, nici să-L simt şi nici să găsesc plăcere în lucrurile Lui. Parcă eram dus de o furtună; inima mea vroia să fie necurată.

John Bunyan continuă să descrie lupta cu îndoielile cu privire la Scriptură, gândurile ispititoare pe care i le insufla Cel Său şi pasajele din Cuvântul lui Dumnezeu care fie în acuzau, fie îl eliberau.

Dar mai apoi Domnul mi S-a revelat mai deplin şi S-a arătat mai binevoitor: El nu doar m-a eliberat de vina care apăsa conştiinţa mea din pricina acestor lucruri, ci chiar şi de murdăria acestora. Ispita a fost înlăturată, şi aveam din nou mintea întreagă ca şi ceilalţi creştini, spune el.

Mi-au venit în minte cuvintele acestea: „făcând pace prin sângele crucii Lui“ (Coloseni 1:20). Ele m-au făcut să văd că Dumnezeu şi sufletul meu erau prieteni prin sângele Lui; da, am văzut că dreptatea lui Dumnezeu şi sufletul meu păcătos se puteau îmbrăţişa şi se puteau săruta prin sângele Lui. Acea zi a fost o zi deosebită pentru mine; sper să nu o voi uita niciodată, mărturiseşte John Bunyan.

Unul dintre cele mai grele momente din experienţa sa a fost cel în care a fost ispitit să se lepede de Hristos şi a răspuns acestor gânduri cu expresia: Lasă-L să plece dacă vrea! Această faptă l-a chinuit mult timp, fiind convins că a comis păcatul de neiertat.

Însă Dumnezeu l-a scos şi din această deznădejde, după cum el însuşi mărturiseşte: Acum vedeam că aşa cum mâna lui Dumnezeu era în toate providenţele de care aveau parte cei aleşi, tot aşa era şi în toate ispitele de a păcătui împotriva Lui. Vedeam de asemenea că Dumnezeu îi lăsa o vreme pradă acestora nu ca să-i nimicească, ci ca să-i smerească; nu ca să-i abată, ci ca să-i pună pe calea reînnoirii milei Sale. Dar oh, ce dragoste, ce grijă, ce bunătate şi îndurare vedeam acum împletindu-se cu căile cele mai aspre şi mai înfricoşătoare ale lui Dumnezeu pentru cei ce sunt ai Lui! El le-a îngăduit lui David, lui Ezechia, lui Solomon, lui Petru şi altora să cadă, dar nu le-a permis să cadă în păcatul de neiertat, şi mă gândeam eu, „aceştia sunt oameni iubiţi de Dumnezeu; ei sunt oamenii pe care Dumnezeu îi pedepseşte.“

Dar binecuvântat fie harul Lui că, în toate aceste stări ale mele, El striga parcă alergând după mine: „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat“ (Isaia 44:22). Acest verset mi-a venit în minte când fugeam de faţa lui Dumnezeu, adică atunci când mintea şi duhul meu fugeau dinaintea Lui, îşi aminteşte John Bunyan.

Şi tot aşa se zbate între deznădejde şi ispită şi eliberare până într-o zi când mergea pe câmp, şi, spune Bunyan, conştiinţa mea era tulburată fiindcă mă temeam că poate încă nu este totul în regulă şi deodată am auzit propoziţia aceasta în sufletul meu: „Neprihănirea ta este în cer.“ Şi mi s-a părut că am văzut cu ochii sufletului meu pe Isus Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu. Acolo era neprihănirea mea; aşa că oriunde mă aflam şi orice făceam Dumnezeu putea spune despre mine: „El vrea neprihănirea Mea fiindcă a văzut-o cu ochii lui“. Şi pe lângă aceasta am mai văzut că nu starea bună a inimii mele făcea ca neprihănirea mea să fie mai bună, şi nici starea rea a inimii mele nu făcea ca neprihănirea mea să fie mai rea, căci neprihănirea mea era însuşi Isus Hristos „acelaşi, ieri şi azi şi în veci“ (Evrei 13:8). Atunci mi-au căzut cu adevărat cătuşele de la picioare; am fost eliberat de suferinţele şi de lanţurile mele; chiar şi ispitele au plecat de la mine. Am plecat acasă plin de bucuria ce mi-a dat-o harul şi dragostea lui Dumnezeu, mărturiseşte Bunyan.

În Partea a II-a a cărții el descrie pe scurt cum a ajuns să predice în comunitatea de credincioşi din Bedford, iar în partea a III-a arată cum a ajuns la închisoare din cauza predicării, dar şi a defăimărilor. Dar John Bunyan nu va renunţa la predicare şi la slujire, continuând să scrie chiar şi în închisoare, unde a scris şi cartea Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor, dar şi Călătoria creştinului.

După 12 ani de închisoare, a continuat să scrie şi să predice până la moartea sa în anul 1688. Mărturia parcursului său spiritual descris în cartea Har din abundenţă pentru căpetenia păcătoşilor este probabil mărturia multor credincioşi aflaţi la început de drum sau a celor care ar vrea să devină credincioşi, dar cred că ceea ce au făcut nu li se mai poate ierta. Pentru toţi aceştia este o încurajare să ştie că există speranţă şi că Dumnezeu într-adevăr poate ierta totul prin jertfa Domnului Isus Hristos!

PS: Aici vorbim despre „Călătoria creștinului” de John Bunyan –

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s