„Pledoarie pentru minuni” de Lee Strobel

Este oare rezonabil pentru societatea noastră sceptică să creadă într-un Dumnezeu care face minuni? Oare nu contrazic minunile cunoștințele noastre științifice? Oare nu sunt relatările minunilor din Biblie doar legende? Și în zilele noastre există oare dovezi convingătoare că Dumnezeu continuă să intervină în viețile oamenilor?

Astăzi vă prezint răspunsul pe care îl dă Lee Strobel, cunoscutul apologet creștin, în volumul Pledoarie pentru minuni – un jurnalist investighează dovezile supranaturalului.

Fost jurnalist de investigație și ateu convins, Lee Strobel a devenit creștin în urma investigării tuturor tipurilor de dovezi și obiecții cu privire la credința creștină, investigații pe care le-a consemnat în mai multe volume pe care le-am prezentat și noi în alte episoade, Pledoarie pentru Cristos, Pledoarie pentru Creator, Pledoarie pentru credința creștină, Pledoarie pentru har și În apărarea lui Isus.

Pledoarie pentru minuni este cea mai recentă carte a sa și, după părerea mea, cea mai personală dintre ele. Pentru că am prezentat pe larg și celelalte cărți din această serie, ne vom concentra astăzi asupra detaliilor și argumentelor pe care le oferă în această carte și care nu apar în celelalte volume. Așadar, nu voi insista asupra argumentațiilor în favoarea existenței lui Dumnezeu sau a istoricității lui Isus și a învierii Sale, pe care le găsiți expuse pe larg în episoadele respective.

În introducerea cărții Pledoarie pentru minuni Lee Strobel propune o definiție și ne oferă motivația din spatele scrierii acestei cărți. Personal, scrie el, prefer definiția oferită de Richard L. Purtill, fost profesor emerit de filosofie la Universitatea Western Washington: „O minune este un eveniment (1) produs de puterea lui Dumnezeu care este (2) o excepție (3) temporară (4) în ordinea obișnuită a naturii (5), cu scopul de a arăta că Dumnezeu a intervenit în istorie.”

Lee Strobel remarcă faptul că o parte din ceea ce noi numim de obicei „minuni” par să se apropie mai mult de niște „coincidențe” fericite sau pare că Dumnezeu e la lucru prin intermediul unor procese de rutină. Cum le putem deosebi? În cazul meu, când văd ceva extraordinar care are nuanțe spirituale și este validat de o sursă sau un eveniment independent, atunci în mintea mea se aprinde becul „o minune”.

Există cu adevărat un Dumnezeu care să facă minuni, iar El și-a lăsat amprenta în toate evenimentele supranaturale de pe tot parcursul istoriei și până în epoca noastră contemporană? Este El oare disponibil să intervină și în viața ta azi? Acesta e lucrul pe care, în final, doresc să-l aflu prin scrierea acestei cărți, declară Lee Strobel.

Astfel, el își începe în mod foarte inedit și interesant cartea cu o pledoarie împotriva minunilor, bazată pe un interviu cu dr. Michael Shermer, fondatorul revistei și organizației Skeptic. Pornind de la afirmațiile și obiecțiile acestuia, Lee Strobel abordează subiectul minunilor din mai multe puncte de vedere cu specialiști creștini în diverse domenii – apologeți, misionari, oameni de știință, medici, detectivi și teologi.

Dr. Craig S. Keener, autorul unui volum masiv pe tema minunilor, plin de date analizate foarte riguros, ne oferă câteva lămuriri importante. La întrebarea lui Lee Strobel dacă greșește oare filosoful David Hume atunci când spune că minunile sunt o încălcare a legilor naturii Keener răspunde: În ziua de azi înțelegem că legile descriu tiparul normal al naturii, nu îl prescriu. Cu alte cuvinte… Dacă scap pixul, legea gravitației îmi spune că va cădea la podea. Dar dacă întind mâna și îl prind în aer nu înseamnă că am încălcat legea gravitației, doar am intervenit. Cu siguranță, dacă există Dumnezeu, are posibilitatea de a interveni în lumea pe care a creat-o El Însuși.

Cred că ar trebui să privim la dovezi cu o doză sănătoasă de scepticism, dar și cu o minte deschisă, continuă Keener. Există martori oculari? Când avem mai mulți martori independenți și demni de încredere, crește probabilitatea ca mărturia lor să fie corectă. Au martorii aceștia o reputație bună în ce privește sinceritatea lor? Au ceva de câștigat sau de pierdut? Au avut o ocazie bună de a vedea ce s-a întâmplat? Există o coroborare? Există rapoarte medicale? Care au fost circumstanțele exacte ale evenimentului și care a fost momentul lui mai precis? Pot exista explicații naturaliste pentru ce s-a întâmplat?

Lee Strobel aduce în atenție pretenția lui Jerry Coyne care spune că E nevoie de dovezi masive, bine documentate, fie repetate, fie independent coroborate, din partea mai multor surse demne de încredere pentru a putea crede într-o minune.

Repetate? întreabă Keener. Minunile sunt singulare. Fac parte dintr-o istorie care nu poate fi repetată. Cum putem testa dacă un om a înviat din morți – să-l împușcăm și să încercăm încă o dată? Nu prea cred, zise chicotind. În afară de asta, avem o mulțime de cazuri care îndeplinesc standardul despre care vorbește Coyne.

Lee Strobel întreabă atunci Care este standardul adecvat pentru pentru evaluarea dovezilor? Mulți sceptici spun că afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare.

Scepticii ridică adesea ștacheta mult prea sus, răspunde Keener. Cred că avem nevoie de dovezi suficiente și credibile, care variază de la caz la caz. Standardul trebuie să fie rezonabil, încât să nu fim prea creduli, dar nici să nu respingem lucrurile din start. În dreptul civil, standardul este „mai probabil decât improbabil”.

Dr. R.F.R. Gardner, medic: …oamenii care sunt încă sceptici ar trebui să ia în considerare ce fel de dovezi sunt pregătiți să accepte. Dacă răspunsul se dovedește a fi „Niciuna”, ar trebui să admită atunci că au părăsit investigația logică.

Totuși, am insistat eu, scrie Strobel, multe din poveștile tale provin din Africa, Asia sau alte locuri îndepărtate. De ce atât de multe din minunile acestea se întâmplă în țări îndepăratate și subdezvoltate unde documentarea lor este în mod special dificilă?

În America avem parte de o tehnologie medicală sofisticată, care este darul lui Dumnezeu pentru noi și pe care trebuie să îl folosim. Acesta e modul prin care aduce aici vindecarea, spuse Keener. Însă în multe alte locuri din lumea întreagă, nu există așa ceva. Probabil că intervenția directă a lui Dumnezeu este singura speranță în multe cazuri.

Am remarcat că filosoful J.P. Moreland explică faptul că manifestările supranaturale tind să aibă loc în zonele unde Evanghelia pătrunde pentru prima oară în culturi noi, scrie Strobel. În cartea sa, Triunghiul Împărăției, Moreland scrie: „Un factor primordial din trezirea curentă din Lumea a Treia – după unele estimări, până la 70% – este strâns legat de semne și minuni, ca expresii ale dragostei lui Dumnezeu Tatăl, a domniei Fiului Său și a puterii Duhului Lui și a Împărăției Sale.”

Concluzia lui Keener după ce oferă câteva exemple de minuni documentate în cartea sa, este că Anti-supranaturalismul deține o poziție inflexibilă în mediul occidental academic de mult prea multă vreme. În lumina milioanelor de oameni de pretutindeni de pe globul pîmântesc care spun că au avut parte de o experiență supranaturală, a sosit vremea să luăm în serios aceste afirmații. Haide să le investigăm și să urmăm dovezile oriunde ne conduc. Chiar și dacă un mic procent din ele se dovedesc a fi adevărate, trebuie să luăm în considerare faptul că Dumnezeu încă intervine în mod divin în creația Sa.

În partea a III-a a cărții Pledoarie pentru minuni de Lee Strobel urmează două capitole foarte interesante. Capitolul 7 în care Lee Strobel stă de vorbă cu Dr. Candy Gunther Brown despre evaluarea din punct de vedere științific a efectelor rugăciunii și capitolul 8 în care Lee Strobel discută cu misionarul Tom Doyle despre trezirile spirituale din comunitățile musulmane datorate viselor cu Isus.

Descoperim chiar de la începutul acestui capitol experiența lui Nabeel Qureshi, fost musulman care a devenit apologet creștin, care își relatează povestea convertirii în cartea Căutând-L pe Allah, L-am găsit pe Isus.

Visul lui a jucat un rol covârșitor în a-l conduce pe prietenul meu Nabeel Qureshi la credința în Isus și în a-și reorienta cariera de la medicină la apărarea cu pasiune a credinței creștine pe scena lumii, scrie Lee Strobel. El este unul dintre nenumărații musulmani care au avut parte de viziuni sau vise supranaturale – multe din acestea în strânsă legătură cu evenimente exterioare – care i-au smuls din islam și i-au condus la creștinism.

Tom Doyle, misionarul în Orientul Mijlociu pe care îl intervievează Lee Strobel în acest capitol spune că Visele îi motivează pe musulmani să-L caute pe adevăratul Isus și să descopere adevărul din Scriptură.

Aceștia sunt onorați că Isus li se înfățișează. Simt dragoste, har, siguranță, protecție, acceptare, bucurie, pace – toate aceste sentimente pe care nu le primesc din partea islamului. Lumea lor e zdruncinată din temelii.

Tom Doyle spune că în Biblie apar mai mult de două sute de vise sau viziuni. Știm că au existat vise și în Biserica Primară, iar unii lideri spirituali le-au considerat un mijloc de revelație divină. Evident, Cuvântul lui Dumnezeu este singura autoritate, însă e interesant: încotro îi îndreaptă pe oameni visele acestea? Către Biblie.

Toate lucrurile trebuie verificate în baza Scripturii. N-am renunțat niciodată la principiul acesta. Dar câți creștini din America pot spune că au simțit într-un restaurant imboldul de a-și împărtăși credința cu cineva care stătea în apropiere? Duhul îi călăuzește pe oameni în felul acesta tot timpul. De ce nu ar putea să-i călăuzească și printr-un vis care îi conduce către un misionar și spre Biblie? Sincer vorbind, teologia noastră nu poate determina acțiunile lui Dumnezeu.

Lee Strobel remarcă faptul că un mod de a evalua legitimitatea acestor vise este să examinăm ce fel de roade aduc. Conduc la o credință superficială și de scurtă durată sau rezultă într-o convertire completă și într-un devotament profund față de Cristos?

Fără îndoială că visele acestea determină, în general, o schimbare radicală a vieții, răspunde Tom Doyle. Un musulman care vine la credință în Orientul Mijlociu se expune la o posibilă respingere, bătăi, încarcerare sau chiar la moarte. Nu e ceva pentru cei slabi de înger. Nu e un creștinism superficial.

Partea a patra a cărții Pledoarie pentru minuni de Lee Strobel se concentrează asupra unor aspecte asupra cărora am spus de la început că nu vom insista, deoarece sunt discutate pe larg în celelalte volume ale sale și le-am menționat în alte episoade, și anume: despre dovezile științei cu privire la existența unui Creator, despre reglajul fin al universului care permite existența planetei noastre și despre Învierea lui Isus Hristos; toate considerate cele mai spectaculoase minuni.

Urmează apoi ultima parte a cărții, intitulată Dificultățile minunilor. În capitolul 12, Stânjenit de supranatural, Lee Strobel scrie: Nu ne place să fim considerați stranii sau în afara normalului. Nu vrem să fim puși laolaltă cu tele-evangheliștii și cu vindecătorii extravaganți. Ne dorim să fim respectabili și acceptați de oamenii din cultura noastră seculară. Rezultatul? În bisericile noastre, chiar și în rugăciunile noastre, ezităm uneori în subconștientul nostru să Îl acceptăm în întregime pe Dumnezeul care face minuni și în ziua de azi.

El scrie apoi despre un articol mai vechi intitulat Stânjeniți de prezența lui Dumnezeu, în care doi teologi scriau că problema centrală a bisericii noastre, a teologiei și eticii sale este că e pur și simplu atee.

Da, ați citit corect. Aceștia acuzau bisericile că își conduceau activitățile ca și cum Dumnezeu nu ar conta cu adevărat. „Acordăm pensii clericilor noștri și stabilim strategii pentru creșterea bisericilor, ca și cum Dumnezeu nu ar fi aici.”

Dr. Roger E. Olson, cu care Lee Strobel stă de vorbă în acest capitol, remarcă și el că cu ani în urmă bisericile tindeau să nu gândească biblic sau teologic despre modul în care își desfășurau activitățile. Deciziile lor îmi păreau seculare, de parcă ar fi fost luate în consiliul de administrații al unei corporații.

Adică, o mulțime de biserici nu cred cu adevărat că Dumnezeu intervine și călăuzește, decât prin ceea ce am puteam numi înțelepciunea și rațiunea omenească.

Adevărul este că nici nu se așteaptă ca Dumnezeu să facă ceva, cu excepția vieților interioare. Vorbesc doar cu buzele despre supranatural, în timp ce Biblia e saturată de minuni.

Vezi, continuă Olson, există o imprevizibilitate a Duhului Sfânt, iar evanghelicii din curentele tradiționale au ajuns să iubească lucrurile previzibile. Nu ne plac marile suprize, nu vrem să deschidem ușa față de ceva care ne va șoca, fiindcă nu îl putem controla.

Am fost în biserici unde predomina atitudinea opusă, iar oamenii credeau că minunile se întâmplă zilnic. Totul era o minune. Și acesta e un pericol, deoarece răpește caracterul special. Pentru mine, cartea Faptele apostolilor e ghidul cel mai bun.

Făcând tranziția spre tema ultimului capitol al cărții Pledorie pentru minuni Lee Strobel îl întreabă pe Olson ce să le spunem celor pe care Dumnezeu nu-i vindecă.

Nu le explicăm nimic. Eu cred că Dumnezeu este Suveran, nu arbitrar. Știe ce face. Când nu răspunde la rugăciuni așa cum ne-am dori noi, poate că situația are niște particularități pe care nu le înțelegem. Apostolul Pavel vorbește despre faptul că avea un țepuș în trupul lui, pe care Dumnezeu nu i l-a vindecat, în ciuda rugăciunilor sale.

Trebuie să renunțăm să mai explicăm de ce nu a fost vindecată o anumită persoană. Aceasta e problema lui Dumnezeu. Ceea ce știm noi este că El ne-a cerut să ne rugăm pentru vindecarea acestora, iar noi trebuie să ne supunem.

Dacă Dumnezeu a fost atât de plin de har încât să ofere călăuzire personală, mângâiere și mustrări unor persoane sau unor grupuri de oameni „din trecut”, de ce S-ar opri acum?

Și ajungem astfel la ultimul capitol al cărții Pledoarie pentru minuni de Lee Strobel, Când NU se întâmplă minuni. Mărturisesc că acest capitol m-a impresionat cel mai mult și l-am citit pe tot cu acel nod care ți se pune în gât când îți vine să plângi. Dr. Douglas R. Groothuis este un filosof și apologet creștin de renume, a cărui soție, Rebecca, la fel de sclipitoare ca el cândva, suferea (la momentul scrierii cărții, în 2007) de afazie primară progresivă – afazia reprezintă dificultatea de a găsi cuvintele, în special substantivele – o tragedie, fiindcă ea iubea limba.

Această boală începe din lobul frontal al creierului, extinzându-se spre spate, tocmai invers decât boala Alzheimer. Îți pierzi capacitatea de a folosi cuvintele și apoi funcțiile executive – capacitatea de a analiza și de a îndeplini sarcini. Cruzimea deosebită a bolii este că îți pierzi treptat capacitățile cognitive – și ești conștient de tot ce îți alunecă printre degete.

Mie mi s-a frânt inima când am citit următoarea frază: E atât de straniu că femeia aceasta, care iubea limbajul, nu mai are nicio carte în camera ei.

Cum ți-au afectat toate acestea relația cu Dumnezeu? îl întreabă Lee Strobel pe Dr. Douglas Groothuis.

Am învățat să mă lamentez. Șaizeci dintre Psalmi sunt lamentații. Avem plângerile din Eclesiastul și plângerile lui Iov. Isus a plâns în legătură cu necredința Ierusalimului. Pe cruce, lamentația Lui a fost un țipăt: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dacă Isus poate plânge, fără să păcătuiască, bănuiesc că și noi putem. La fel cum plângerea Lui a primit ca răspuns Învierea, și noi o vom primi. Vezi – lumea bună a lui Dumnezeu a fost zdrobită de păcat, astfel că e adecvat din punct de vedere moral și spiritual ca noi să plângem pierderea binelui adevărat. Sunt recunoscător pentru lamentațiile pe care le găsim în Scriptură – sunt mijlocul prin care Dumnezeu ne ajută să învățăm să suferim bine.

Când sunt supărat pe Dumnezeu, când sunt necăjit și chinuit și frustrat pe circumstanțele mele, mă gândesc la Cristos care a atârnat pe cruce pentru mine, spune Groothuis. Îmi redă imediat sănătatea spirituală. El a îndurat tortura răstignirii, din iubire pentru mine. Nu a fost obligat să o facă. A ales să o facă. Prin urmare, nu doar simpatizează cu noi când suferim, empatizează cu noi. În mod suprem, găsesc o mângâiere în lucrul acesta.

De aceea el consideră că creștinismul deține explicația cea mai bună, în ceea ce privește răul și suferința, datorită căderii omenirii în păcat. Odată cu căderea, lumea a fost cucerită de moarte, deteriorare și dezamăgire. Dar, fiindcă Isus Cristos a trecut prin ce a fost mai rău în lume și a biruit, iar acum șade la dreapta Tatălui, știu că va exista o înviere, iar eu împreună cu soția mea vom trăi într-un Cer nou și un Pământ nou.

Totuși, având în vedere deteriorarea continuă a Rebeccăi, ai fost tentat să renunți la creștinism? îl întreabă Lee Strobel.

Nu. Mă gândesc la perioada când o parte dintre ucenici L-au părăsit pe Isus, din pricina învățăturilor Lui grele, iar El i-a întrebat și pe cei doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” Petru I-a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții veșnice!” Nu sunt sigur că Petru a înțeles învățătura lui Isus în ziua respectivă, dar se încredea în El, datorită caracterului Său și datorită minunilor înfăptuite de El. Mă gândesc mult la acest aspect. Cunosc prea multe ca să nu mai fiu creștin. E ceva similar cu versurile cântării: „Am hotărât să-L urmez pe Isus, și înapoi eu nu voi da!”

Deși este greu, Dumnezeu îmi îngăduie să văd lumea prin filtrul lacrimilor, care este probabil modul cel mai autentic de a o experimenta. Jalea m-a învățat niște lecții pe care altfel nu le-aș fi învățat.

De altfel, Douglas Groothuis a dedicat o carte acestei experiențe, Walking Through Twilight: A Wife’s Illness—A Philosopher’s Lament – Drum prin asfințit: boala unei soții, plângerea unui filosof. Soția lui, Rebecca, s-a stins din viață în 2018, dar modul în care ei au abordat această experiență continuă să fie o mângâiere pentru alții și astăzi.

Concluzia lui Lee Strobel la finalul Pledoariei sale pentru minuni este următoarea: Faptul că Isus a fost gata să îndure răstignirea ne arată că Dumnezeu este hotărât să facă lucruri extraordinare pentru a-i salva pe oameni din fața consecințelor vieții lor rătăcite. Iar dacă îi iubește atât de mult, atunci e rezonabil să credem că vor exista momente când va alege să oprească forțele naturii cu o mână, iar cu cealaltă să vindece în mod supranatural pe cineva care suferă.

Vă recomand cu toată convingerea cartea lui Lee Strobel, Pledoarie pentru minuni. Acesta a abordat subiectul din mai multe unghiuri, făcând apel la mai multe domenii ale cunoașterii. Am apreciat transparența și onestitatea lui, faptul că a început cu o discuție cu un sceptic și a încheiat cu acel capitol emoționant despre momentele în care Dumnezeu nu face o minune, prin acestea de fapt scoțând și mai mult în evidență faptul că da, Dumnezeu face minuni, dar le face când vrea El. Noi să avem grijă să nu le ratăm pentru că am devenit atât de seculari încât nici nu ne mai așteptăm la ele și nici nu le cerem.

Episodul integral aici:

Despre Pledoarie pentru Cristos:

Despre Pledoarie pentru Creator:

Despre Pledoarie pentru credința creștină:

Despre Pledoarie pentru har:

Despre În apărarea lui Isus: