„Pledoarie pentru har” de Lee Strobel

V-aţi întrebat vreodată ce anume este harul?

O definiţie ar spune că harul este favoarea nemeritată arătată de Dumnezeu păcătoşilor. Harul, spunea un teolog, nu este nimic mai puţin decât „puterea motivatoare a vieţii creştine“.

Definiţiile sunt importante, însă cartea de astăzi nu este un manual despre har.

Pledoarie pentru har de Lee Strobel, cartea pe care v-o propunem astăzi, este mai degrabă o culegere de istorisiri ce ilustrează puterea lui Dumnezeu de a revoluţiona viaţa oamenilor – de a transforma un narcoman fără adăpost într-un pastor ordinat; un adulterin într-un consilier marital; un rebel nesocotit într-un slujitor altruist al lui Dumnezeu; şi un ucigaş în serie într-un sfânt iertat.

Iată câteva povestiri – relatări adevărate despre oameni a căror transformare şi înnoire sunt atât de radicale încât pot fi explicate cel mai bine ca lucrarea unui Dumnezeu plin de har. Am convingerea că ele te vor ajuta să înţelegi şi povestea vieţii tale, scrie Lee Strobel în introducerea cărţii Pledoarie pentru Har.

Poveştile despre convertiri pe care le auzim de obicei sunt despre ucigaşi cu toporul deveniţi misionari sau stripteuze devenite învăţătoare de şcoală duminicală. Oricâtă inspiraţie am găsi în aceste istorisiri, cum rămâne cu numărul mare de oameni care încearcă să îţi trăiască viaţa cu decenţă – şi de cele mai multe ori reuşesc? Cum ajung ei să-şi dea seama că au nevoie de har? Ce se întâmplă cu persoana de treabă, cetăţeanul cu respect faţă de lege, cel ce joacă după reguli?

Aşa a ajuns Lee Strobel să îl aleagă, pentru un capitol al cărţii Pledoarie pentru Har, pe Craig Hazen, un cercetător prin vocaţie. Băieţii buni nu au nevoie de Dumnezeu; cel puţin aceasta a fost părerea lui Hazen. În adolescenţă a devenit agnostic, considerând că ştiinţa – nu teologia – deţine cheile înţelegerii marilor probleme ale vieţii.

Invitat la biserică să audă un tânăr evanghelist numit Greg Laurie şi un muzician înflăcărat numit Keith Green, acesta a început să vadă întreaga experienţă ca pe un mare experiment.

Istoria harului arătat de Dumnezeu faţă de noi a fost exprimată în muzică, săpată cu litere veşnice în Scriptură şi preamărită de milioane de oameni care au fost copleşiţi de recunoştinţă pentru iertarea şi viaţa veşnică primite. Ea este subiectul multor poezii, tablouri şi opere literare – dar este şi subiectul logicii? Hazen dezvăluie analiza făcută asupra marilor religii ale lumii.

Islamul este în esenţă un sistem prin care încerci să-I fii pe plac lui Dumnezeu, dar nimeni nu poate fi sigur că a făcut destul pentru a ajunge în paradis. Budismul este în principal ateu. În anumite puncte din sistem pot exista dumnezei, dar ne folosim de ei numai ca să urcăm spre nivelurile superioare, şi apoi chiar şi dumnezeii aceştia dispar. Până la urmă nu mai există nimic, şi nu ai suflet, deci nu există un concept al păcatului sau al harului. În budism, în ultimă instanţă, nu există nimic; în creştinism, în ultimă instanţă Dumnezeu este Creatorul. În budism, nu ai suflet; în creştinism, ai un suflet care este făcut după chipul lui Dumnezeu. În budism îţi stă în faţă o trudă nesfârşită ca să ajungi la nirvana; în creştinism, iertarea şi viaţa veşnică în ceruri sunt harul sau darul fără plată al lui Dumnezeu pe care putem să le primim oricând prin pocăinţă şi credinţă. Chiar dacă toate religiile ar fi plăsmuiri ale imaginaţiei noastre, tot aş alege creştinismul, fiindcă acesta îţi dă siguranţa împăcării cu Dumnezeu, declară Hazen.

Creştinismul este diferit în primul rând din cauza harului. În al doilea rând, a descoperit Hazen, creştinismul este credibil. Spre deosebire de alte religii care se bazează pe sentimente, sau pe afirmaţii care nu pot fi dovedite, în creştinism, apologeţilor le place să pornească de la credibilitatea argumentelor istorice.

În al treilea rând, creştinismul prezintă o imagine care se potriveşte cu felul în care este lumea reală, ceea ce toate celelalte religii nu fac. Tradiţiile orientale privesc răul şi suferinţa ca pe o iluzie. Creştinii, în schimb, sunt chemaţi să îi ajute pe oamenii aflaţi în suferinţă, nu să le minimalizeze şi să le nege durerea.

Concluzia lui Hazen a fost că în domeniile cheie, creștinismul reflectă realitatea într-un fel în care celelalte religii pur şi simplu nu o fac.

Mai apoi, descoperim în cartea Pledoarie pentru har de Lee Strobel o poveste cutremurătoare. Christopher La Pel a reuşit să fugă dintr-un lagăr de muncă forţată al khmerilor roşii din Cambodgia, însă şi-a pierdut toată familia. Spre exemplu, o verişoară, om de ştiinţă, a fost torturată şi ucisă în cel mai teribil centru pentru interogatorii şi execuţii al acestei grupări extremiste.

La Pel a devenit pastor şi s-a reîntors în ţara natală să îi instruiască pe creştini. După un timp, a descoperit cu stupoare că unul din ucenicii săi era chiar tovarăşul Duch, cel ce întocmise documentaţia pentru fiecare sesiune de tortură şi fiecare omor. S-a aflat în faţa exersării harului şi iertării celui ce i-a fost călău verişoarei sale, devenit acum creştin şi exemplu de convertire autentică. Din punct de vedere budist, datorită faptelor sale, Duch s-ar fi reîncarnat poate într-un gândac. În ochii multor oameni, aceasta ar fi o imagine mai bună a justiţiei, dată fiind brutalitatea crimelor lui Duch. Dar harul nu este drept. Şi toţi ar trebui să fim recunoscători pentru acest lucru. Dacă Dumnezeu i-ar nega harul lui Duch, trăgând o linie şi spunând: „Până aici“, cine ar putea spune unde ar putea fi trasată linia data viitoare? Acest lucru este greu de acceptat. Adevărul este că Dumnezeu S-a uitat dincolo de murdăria are a acoperit viaţa lui Duch şi a văzut un miez creat după chipul Lui. Chipul acesta este acoperit, dar niciodată distrus.

Când Biblia spune că Dumnezeu iubeşte lumea, ea nu dă excepţii într-o notă de subsol. Harul lui Dumnezeu este inepuizabil.

Poate că noi credem că nu avem nevoie de la fel de mult har ca Duch fiindcă, la urma urmelor, păcatele noastre nu sunt atât de cumplite. Uităm într-un mod foarte convenabil pentru noi diferitele forme de idolatrie, blasfemia şi încălcările zilnice ale învăţăturilor lui Dumnezeu de care ne facem vinovaţi. Nu, noi nu merităm harul – nici Duch nu-l merită. Pentru toți el este un dar. Totuşi, este suficient să spui o rugăciune simplă ca să se şteargă pedeapsa pentru atâtea crime oribile?

Este nevoie de mai mult de atât. Când venim cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă, când ne mărturisim păcatele şi renunţăm la ele, El a promis că ne iartă. La fel de adevărat este că Duch va suporta dreptatea acestei lumi; El nu va mai umbla niciodată liber pe stradă şi va avea întotdeauna remuşcări pentru crimele lui.

După cum spunea Ravi Zacharias, cu cât va înţelege mai mult cine este Cristos, cu atât mai adâncă va fi durerea lui pentru ce a făcut.

Asta a înţeles şi Andrew, fiul marelui evanghelist Luis Palau, a cărui viaţă a fost mai întâi devorată de dependenţe, relaţii ilicite şi egocentrism. După mulţi ani, ajuns chiar la o campanie de evanghelizare de-a tatălui său, a crezut că a luat decizia de a fi creştin, însă curând s-a întors pentru o perioadă la faptele de dinainte. Abia apoi, când viaţa sa o luase din nou în jos, a decis să se lase eliberat de toate păcatele sale. O rugăciune de mântuire nu înseamnă prea mult dacă nu întorci sincer spatele păcatului şi nu-I permiţi lui Dumnezeu să preia controlul vieţii tale. Asta merită El. Contrar a ceea ce predica tatăl meu, eu am cochetat doar cu Dumnezeu. Dumnezeu nu Se târguieşte. Acesta a fost harul ieftin împotriva căruia avertiza teologul german Dietrich Bonhoeffer, mărturiseşte Andrew Palau.

Harul ieftin este harul pe care ni-l dăm noi înşine. Harul ieftin este iertare fără necesitatea pocăinţei şi ispăşire fără mărturisire personală. Harul ieftin este har fără ucenicie, fără cruce, fără Isus Cristos viu şi întrupat. Să căutăm „harul costisitor“, fiindcă ceea ce L-a costat scump pe Dumnezeu nu poate să fie ieftin pentru noi. Este scump, deoarece condamnă păcatul, şi este har deoarece îl mântuieşte pe păcătos.

Astfel se încheie cartea lui Lee Strobel, Pledoarie pentru har. Este o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură şi care cu siguranţă vă va impresiona şi va trezi în voi sentimentul de smerenie şi recunoştinţă faţă de harul lui Dumnezeu.

Vă recomandăm să descoperiţi şi celelalte povestiri culese de Lee Strobel, în care protagoniştii au experimentat harul în moduri unice – un pastor care a experimentat puterea harului după ce şi-a înşelat soţia, o fetiţă abandonată din Coreea, care a înţeles ce este harul în braţele tatălui său adoptiv dintr-o ţară străină, sau un om al străzii care a descoperit harul într-o îmbrăţişare. Fie ca, în urma lecturii, să fim atât de uimiţi de măreţul har al lui Dumnezeu încât să nu putem să-l ţinem doar pentru noi.

Sperăm că v-am convins că merită să citiţi pledoaria pentru har a lui Lee Strobel şi vă invităm să descoperiţi pe blogul nostru şi celelalte cărţi ale sale, Pledoarie pentru Creator şi Pledoarie pentru Cristos.