Clement (c.30-101) a slujit ca episcop al bisericii din Roma. Conform tradiției bisericești timpurii, el este însoțitorul menționat de Sf. Pavel în Filipeni 4:3 (Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii.)
Clement a scris epistola sa, a romanilor către corinteni, în jurul anului 95 d.Hr.
Clement a fost exilat în Crimeea, unde a avut ocazia de a întări o comunitate creștină deja formată în acea zonă.
În epistola sa către Corinteni, Clement reia temele abordate de Pavel, semn că problemele evidențiate în epistolele către Corinteni pe care le avem noi în Noul Testament încă persistau – în special certurile și schismele. Epistola este considerată cea mai veche omilie (cuvântare bisericească, predică) patristică. Datorită conţinutului ei tematic foarte bogat, omilia s-a bucurat de o mare popularitate. În spațiul siriac, epistolele lui Clement au făcut parte chiar din canonul Noului Testament.
În epistola sa, în stil similar lui Pavel, Clement laudă biserica pentru începuturile ei pline de sfințenie, apoi o mustră și o îndeamnă la pocăință. Urmează o recapitulare a eroilor credinței similară celei din Epistola către Evrei, și câteva capitole de învățătură, despre Hristos ca Dumnezeu, despre mântuire și despre escatologie și judecata universală.
Să ne rugăm şi pentru cei care au căzut în vreun păcat, ca să li se dea blândeţe şi umilinţă, aşa ca ei să se poată supune, nu nouă, ci voii lui Dumnezeu. Pentru că în felul acesta ei îşi vor asigura o aducere aminte roditoare din partea noastră, cu simpatie faţă de ei, atât în rugăciunile noastre faţă de Dumnezeu, cât şi în relatările noastre despre ei faţă de sfinţi.
Cel ce are dragoste pentru Hristos să ţină poruncile lui Christos. Cine poate descrie binecuvântata legătură a dragostei lui Dumnezeu? Cine dintre oameni este în stare să spună, aşa cum ar trebui să se spună, despre excelenţa frumuseţii ei? Înălţimea la care ridică dragostea este inexprimabilă. Dragostea ne uneşte cu Dumnezeu. Dragostea acoperă o mulţime de păcate. Dragostea rabdă toate lucrurile, este îndelung răbdătoare în toate lucrurile. În dragoste nu există nimic josnic, nimic arogant. Dragostea nu permite nici o schismă: dragostea nu dă naştere la nici o răzvrătire: dragostea face toate lucrurile în armonie. Prin dragoste toţi aleşii lui Dumnezeu au fost făcuţi desăvârşiţi; fără dragoste nimic nu este acceptabil înaintea lui Dumnezeu.
Preaiubiţilor, vă scriu aceste lucruri, nu numai ca să vă sfătuiesc cu privire la îndatorirea voastră, ci şi să vă aduc aminte de noi. Pentru că noi luptăm în aceeaşi arenă, şi aceeaşi luptă ne este pusă înainte. Deci haidem să renunţăm la grijile zadarnice şi neroditoare, şi să ne apropiem de glorioasa şi venerabila rânduială a sfintei noastre chemări. Să fim părtaşi la ceea ce este bine, plăcut şi acceptabil în ochi Celui care ne-a creat. Să privim în mod neclintit la sângele lui Hristos, şi să vedem cât de preţios este acel sânge pentru Dumnezeu, care, fiind vărsat pentru mântuirea noastră, a afişat harul pocăinţei înaintea întregii lumi. Să învăţăm că, din generaţie în generaţie, Domnul a lăsat un loc al pocăinţei pentru oricine s-a întors la El. Prin urmare, să ne alipim de cei care cultivă pacea şi evlavia, şi nu de cei care în mod ipocrit preferă s-o dorească.
Să ne ajutăm, dar, unii pe alţii, să-i povăţuim pe cei slabi spre bine, ca să ne mântuim toţi; să ne sfătuim unii pe alţii și să ne întoarcem la credinţă. Să nu părem credincioși și cu luare aminte numai atunci când ne predică preoţii, ci și când ne ducem acasă, să ne amintim de poruncile Domnului; să nu ne lăsăm atrași de pofele lumești, ci, adunându-ne mai des, să ne străduim a propăși în poruncile Domnului, pentru ca « având toți același gând», să fim uniţi pentru viaţă.
(…) mă străduiesc să urmăresc dreptatea, ca să pot fi cât mai aproape de ea, temându-mă de judecata ce va să fie.
Să avem credinţă, fraţilor și surorilor! Să ducem lupta de încercare a Dumnezeului Celui viu; să ne luptăm în viaţa aceasta, ca să fim încununaţi în cea viitoare. Nici un drept n-a luat în grabă roada, ci o așteaptă. Dacă Dumnezeu ar da drepţilor îndată plata, ne-am îndeletnici cu negustoriile lumești și nu cu cinstirea lui Dumnezeu. Am părea numai că suntem drepţi, când de fapt urmărim nu buna credinţă, ci câștigul.
Fie ca Dumnezeu, care vede toate lucrurile şi care este Stăpânul tuturor duhurilor şi Domnul tuturor trupurilor – care a ales pe Domnul nostru Isus Hristos şi pe noi, prin El, pentru a fi un popor special – să dea fiecărui suflet care cheamă numele lui glorios şi sfânt, credinţă, frică, pace, răbdare, îndelungă-răbdare, stăpânire de sine, curăţie şi cumpătare, spre lauda Numelui Său, prin Marele nostru Preot şi Ocrotitor, Isus Hristos, prin care a Lui să fie gloria, şi măreţia, şi puterea şi onoarea acum şi pentru veci. Amin.
CARTEA E O VIAȚĂ 