Concepţia despre lume şi viaţă a lui Isus are legătură cu apariţia ştiinţei în lumea noastră. În zilele noastre, mulţi oameni cred că ştiinţa şi credinţa se împotrivesc una alteia. Dar profesorul Diogenes Allen de la Universitatea Princeton scrie: Am început să înţelegem că încă de la naşterea ei, ştiinţa a datorat mult creştinismului.
Potrivit lui Allen, creştinismul are atitudini care erau indispensabile pentru apariţia ştiinţei. Creştinii, spre deosebire de Platon, cred că materia e bună, fiindcă a fost creată de Dumnezeu. Prin urmare, studiul ei e bun. Lumea a fost creată de un Dumnezeu caracterizat prin ordine şi raţiune, de aceea suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm nu la haos, ci la ordine şi la raţiune, la lege şi la regularitate în creaţie, în natură. Pe de altă parte, dat fiind că Dumnezeu este liber şi omniscient, nu putem niciodată prezice ce va face, de aceea va trebui să investigăm. Va trebui să experimentăm pentru a descoperi lucrările Lui.
Mai mulţi istorici susţin că ideile despre cum trebuie să funcţioneze lumea dacă este creată de un Dumnezeu bun şi raţional au fost cruciale pentru crearea ştiinţei. În martie 2009, NASA a trimis în spaţiu un telescop purtând numele lui Johannes Kepler, marele matematician şi astronom care a trăit în jurul anului 1600 d.Cr. Iată ce a scris Kepler:
Dumnezeu, ca un Meşter Ziditor, a pus bazele lumii în conformitate cu legea şi cu ordinea. El a vrut ca noi să recunoaştem aceste legi, de aceea ne-a creat după chipul lui Dumnezeu, ca să putem împărtăşi gândul Lui.
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău… cu tot cugetul tău“ – şi oamenii au făcut acest lucru. Marea majoritate a pionierilor ştiinţei – William Ockham, Francis Bacon, Galilei, Copernic, Blaise Pascal, Joseph Priestley, Louis Pasteur, Isaac Newton (care la sfârşitul vieţii a ajuns să scrie comentarii despre Apocalipsa) – au considerat că munca lor consta de fapt în a învăţa să gândească gândurile lui Dumnezeu. George Washington Carver a mărturisit că şi-a început activitatea de cercetare ţinând în mână o arahidă şi întrebând: „Dumnezeule, ce este în arahidă?“
Alfred North Whitehead, unul dintre cei mai importanţi gânditori din secolul XX, s-a întrebat: Ce a făcut posibilă apariţia ştiinţei în omenire? Răspunsul lui a fost fascinant: Insistenţa medievală pe caracterul raţional al lui Dumnezeu. Dacă crezi că lumea a fost creată de un Dumnezeu raţional, asta va duce, în esenţă, la alte supoziţii decât dacă porneşti de la ideea că ea este o simplă întâmplare. Aceasta nu înseamnă că ştiinţa n-ar fi putut apărea şi în alte condiţii, dar Dinesh D’Sousa a exprimat problema în felul următor: Ştiinţa ca demers organizat şi susţinut a apărut o singură dată în istoria omenirii… în Europa, în civilizaţia care pe atunci se numea creştinătate.
John Ortberg, Cine este Omul acesta?
CARTEA E O VIAȚĂ 