Citate

Un strop de viaţă #49


Este o expresie grozavă – „El [Isus] a luat robia roabă“. Înseamnă că însuşi triumful vrăjmaşilor Săi l-a folosit spre înfrângerea lor. A silit izbânzile lor întunecate să slujească ţelului Său şi nu al lor. L-au pironit pe lemn fără să ştie că tocmai prin acest fapt vor aduce lumea la picioarele Lui. I-au dat o cruce fără să bănuiască că va face din ea un tron. L-au azvârlit să moară în afara porţilor cetăţii neştiind că de fapt în momentul acela deschideau porţile universului pentru a primi Împăratul. Au uneltit să-I înăbuşe învăţătura fără să bănuiască măcar ca astfel gravau pentru totdeauna în inimile oamenilor chiar Numele pe care căutau să-L distrugă. Credeau că L-au încolţit pe Dumnezeu, pironit, neputincios şi învins; dar nu ştiau că Dumnezeu Însuşi i-a încolţit pe ei. El nu a biruit în ciuda misterului întunecat al răului. A biruit prin acesta.

 

James Stewart, citat de Ravi Zacharias în De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă

Un strop de viaţă #48


Motivaţia biblică pentru a fi iertător s-ar putea să fie mai adâncă decât simplul fapt că şi tu ai fost iertat. La baza acestui motiv nu este iertarea lui Dumnezeu, ci ceea ce primim prin iertarea lui Dumnezeu. Iar prin ea Îl primim pe Dumnezeu.

Iertarea este, în esenţă, modul lui Dumnezeu de a îndepărta marele obstacol din calea părtăşiei cu El. Prin anularea păcatului nostru şi plătirea preţului pentru acest păcat prin moartea propriului Său Fiu, Dumnezeu ne deschide uşa ca să-L putem vedea şi să ne putem bucura de El pentru vecie. Scopul iertării este să-L vedem şi să ne bucurăm de El, să-L savurăm.

John Piper – Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #47


Biserica a uitat învăţăturile despre linişte, solitudine şi meditaţie care sunt parte a moştenirii iudeo-creştine şi care oferă o mare putere sufletului. Am trecut de la linişte la gălăgie. Am trecut de la meditaţie la activităţi pline de mişcare. Am trecut de la tăcere la incapacitatea de a rămâne concentraţi asupra unui gând chiar şi pentru un moment, astfel încât următoarea activitate din program trebuie să înceapă de îndată ce se termină activitatea precedentă. Continuă lectura „Un strop de viaţă #47”

Un strop de viaţă #46


Dacă singura noastră pasiune, pasiunea care le include pe toate este de a-L proslăvi pe Hristos în viaţă şi în moarte, şi dacă viaţa care-L măreşte pe El cel mai mult este viaţa marcată de dragoste jertfitoare, atunci viaţa noastră este un risc, şi riscul este bun. Să fugi de acest risc înseamnă să-ţi iroseşti viaţa.

Ipocrizia tragică este că vraja siguranţei ne face în fiecare zi să riscăm în ceea ce ne priveşte, şi ne paralizează în acelaşi timp de la a risca pentru alţii pe drumul Calvarului dragostei.

Este bine să rişti pentru cauza lui Dumnezeu.

John Piper, Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #45


Toate ceremoniile din lume, tot respectul formal, nu constituie închinare. Închinarea corect înţeleasă şi corect îndeplinită este coextensivă cu viaţa… Ea influenţează toate aspectele vieţii noastre, tot ce facem şi tot ce spunem sau gândim. În miezul său, închinarea este slujirea lui Dumnezeu. Închinarea aduce la un punct de confluenţă toate întrebările şi răspunsurile pe care le avem sau nu. În ceea ce priveşte răspunsurile pe care nu le avem, relaţia cu Cel care le are ne scoate la liman. Este supunerea vieţii noastre, a inimii şi ţelului nostru faţă de voinţa suverană şi Persoana lui Dumnezeu care ne-a creat şi care ne iubeşte. Închinarea este o relaţie din care izvorăşte inspiraţia şi o relaţie prin care ne sunt satisfăcute toate nevoile. Este cunoaşterea, chiar şi parţială, a Celui ce ne cunoaşte pe deplin.

Ravi Zacharias, De ce Isus? Să redescoperim adevărul în epoca spiritualităţii consumeriste de masă