Un strop de viaţă #247


Copilăria e acea perioadă a vieţii când mirarea este stăpână, când imaginaţia e terenul de joacă unde nu există reguli şi unde copilul deţine rolul principal, neîngrădit de vreun scenariu.

[Însă] umplând imaginaţia cu atâtea posibilităţi, noi ucidem de fapt încântarea pe care fiecare dintre acestea ar trebui să o aducă cu sine. În realitate, noi facem două greşeli când le dăm copiilor atât de multe lucruri încă de la o vârstă foarte timpurie, limitând prin aceasta fiorul fiecărui dar primit. Prima greşeală este presupunerea că un copil ştie să facă faţă abundenţei şi a doua e că plictiseala se vindecă prin accesul la şi mai multe opţiuni.

Ravi Zacharias, Redescoperă mirarea

Un strop de viață #246


Adulţii nu sunt destul de puternici ca să guste monotonia. Însă poate că Dumnezeu este suficient de puternic ca să găsească desfătare în monotonie. Ne putem imagina că Dumnezeu îi spune în fiecare dimineaţă „Mai fă o dată” soarelui; şi la fel, în fiecare seară, „Mai fă o dată” lunii.

Poate că nu necesitatea automată face ca toate margaretele să fie la fel; poate că Dumnezeu creează fiecare margaretă în parte, dar nu s-a plictisit niciodată să le creeze.

G.K. Chesterton – Ortodoxia

Un strop de viaţă #245


Sarcina principală a părinţilor este să-L cunoască pe Dumnezeu în multele sale atribute – mai ales aşa cum S-a revelat în persoana lui Isus şi crucea Sa – şi apoi să trăiască în aşa fel cu copiii lor încât să-i ajute să-L vadă şi să-L cunoască pe acest Dumnezeu cu multe faţete. Şi, bineînţeles, acest lucru va însemna să-i îndrepte întotdeauna spre portretul infailibil al lui Dumnezeu din Biblie.

John Piper, This Momentary Marriage

Un strop de viață #244


Să nu luăm de-a gata această lume, ci să ne minunăm de ea şi să ne dăm seama că repetitivitatea prezentă în natură nu înseamnă monotonie. Să fim ca acei copii care vor care lucrurile să se repete şi să nu se schimbe. Ei întotdeauna vor spune: „Mai fă o dată”, iar adultul îşi repetă acţiunile, până la epuizare.

G.K. Chesterton – Ortodoxia

 

Un strop de viaţă #243


De la Dumnezeu îşi primesc părinţii copiii şi către Dumnezeu trebuie să-i conducă.

Dietrich Bonhoeffer, citat de John Piper în This Momentary Marriage