Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’ Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. (Luca 15)
Parabola fiului risipitor este o poveste despre întoarcere. Am înțeles importanța întoarcerii, din nou și din nou. Viața mea se îndepărtează de Dumnezeu, iar eu trebuie să mă întorc. Întoarcerea este o luptă de-o viață.
Sunt surprins de motivațiile egoiste ale fiului risipitor. El și-a spus „Slujitorii tatălui meu au mai multă mâncare decât au nevoie, iar eu stau aici și mor de foame! Voi pleca de aici și mă voi întoarce la tata.” El nu s-a întors dintr-o iubire proaspăt regăsită pentru tatăl lui. Nu, el s-a întors pentru a supraviețui. A descoperit că drumul pe care-l alesese ducea la moarte, însă întoarcerea la tatăl lui era o necesitate pentru a rămâne în viață. A înțeles că a păcătuit, însă asta doar pentru că păcatul l-a adus în pragul morții. Sunt impresionat de faptul că tatăl lui nu a cerut o motivație mai înaltă. Dragostea lui era necondiționată, așa că și-a primit fiul acasă pur și simplu.
Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #16”