Un strop de viaţă #203


Scriitorii de imnuri şi artiştii ne-au lăsat o imagine a lui Isus atârnând pe o cruce pe un deal îndepărtat. De fapt, locul execuţiei era chiar în afara porţii cetăţii, lângă drumul principal care ducea la Ierusalim. Iar cei ce erau crucificaţi erau ridicaţi la mai puţin de jumătate de metru deasupra pământului.

Asta înseamnă că Isus a fost dezbrăcat de toată demnitatea, modestia şi puritatea persoanei Sale fizice, iar El a fost lăsat gol, să moară în căldura mistuitoare, zbătându-se şi gemând, practic la acelaşi nivel cu cei ce treceau în drumul lor spre şi dinspre cetate.

În graba lor să ajungă la timp la Templu pentru a cumpăra un miel pentru jertfă, oare au observat pelerinii care se pregăteau pentru Paşte Mielul lui Dumnezeu care era sacrificat pentru păcatul lor? În timp ce Isus Îşi dădea viaţa, oamenii treceau poate fără să arunce măcar o privire. Într-o măsură mai mică, te sacrifici şi tu pentru cei care nici măcar nu observă? Isus înţelege.

Anne Graham Lotz, în Blessings of the Cross

Un strop de viaţă #25


Toate aspectele vieţii ar trebui să fie forme de închinare. De exemplu, micul dejun sau gustarea de dimineaţă. 1 Corinteni 10:31 spune „Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.“

Sau sexul. Pavel spune că opusul păcatelor sexuale este închinarea.

„Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.“ (1 Corinteni 6:18-20)

Ai un trup. Dar nu este al tău. „…aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru…“.

Eşti mereu într-un templu. Închină-te întotdeauna.

John Piper, într-o meditaţie devoţională de pe 8 iunie 2014, „Glorify God in Your Body“, fragment din articolul „Bodies, Breakfast and the Marriage Bed – Meditation on Daily Worship“