Pe 2 aprilie, de ziua nașterii marelui povestitor Hans Christian Andersen, se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii. Cu această ocazie, ni s-a părut tocmai potrivit să revizităm câteva idei din două cărți pe care le-am prezentat într-un episod din sezonul 24, care au legătură cu Hans Christian Andersen și basmele sale, din dorința de a vă îndemna să le (re)citiți și să observați perspectiva lor morală, chiar creștină.
Continuă lectura „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii 2025”Etichetă: sezonul 24
„Poate știința explica totul?” de John Lennox (cu invitat)
Poate știința explica totul?
În secolul XXI avem deseori impresia că nu mai avem nevoie de religie, de vreme ce știința ne-a deslușit deja atâtea mistere ale universului. Știința și religia pur și simplu nu conlucrează.
Să fie oare așa? Plecând de la propria experiență de cercetător și creștin și de la deceniile petrecute purtând discuții cordiale și dezbateri privind relația dintre știință și religie, profesorul John Lennox ne prezintă cei doi presupuși dușmani într-o lumină nouă – ca prieteni – oferindu-ne un crâmpei din bucuriile și beneficiile pe care le putem obține din ambele.
Împreună cu un invitat special vă aduc în atenție cartea Poate știința explica totul? de John Lennox, o carte scurtă și concisă, ce prezintă un răspuns condensat și convingător la întrebarea din titlu.
John Lennox este profesor emerit de matematică la Universitatea Oxford, cercetător în matematică și filosofia științei și lector la Oxford Center for Christian Apologetics. Este un vorbitor de renume internațional, în mod special interesat de convergența dintre știință, filosofie și teologie. A susținut dezbateri cu reprezentanți de seamă ai ateismului și evoluționismului, precum Richard Dawkins, Christopher Hitchens sau Peter Singer.
Invitatul nostru special este soțul meu, Emi Trancă, care este conferențiar la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, unde predă fizică și cercetător la Centrul de Microscopie, Microanaliză și Procesarea Informației, în cadrul aceleiași Universități. Specializarea și domeniile sale de studiu sunt microscopia optică de înaltă rezoluție, fotonica, ingineria materialelor, precum și diversele metode de procesare a imaginilor de microscopie.
Continuă lectura „„Poate știința explica totul?” de John Lennox (cu invitat)”„Detoxifierea sufletului” de Craig Groeschel
De ce atât de mulți creștini bine intenționați fac un pas spiritual înainte, iar apoi alții doi înapoi? De ce ne dorim mai mult din Dumnezeu în viața noastră, dar totuși ne simțim din ce în ce mai departe de El? Ce ne împiedică să creștem în această relație, despre care spunem că reprezintă principala noastră prioritate?
Fără să ne dăm seama, ne aclimatizăm treptat într-un mediu toxic, plin de influențe otrăvitoare. Pe măsură ce ne cicatrizăm și ne desensibilizăm față de ceea ce este corect și incorect, bine și rău, dătător de viață și secătuitor de viață, pierdem din vedere dragostea dintâi. Ne îndepărtăm de Dumnezeu pas cu pas.
Continuă lectura „„Detoxifierea sufletului” de Craig Groeschel”„Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu” de Monica Pillat și Vasile Bănescu
Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu este un volum inedit, un volum-dialog între Monica Pillat și Vasile Bănescu.
Monica Pillat este nepoata poetului Ion Pillat și fiica lui Dinu și a Corneliei Pillat, membră a Uniunii Scriitorilor, secția poezie. Este deci poetă, dar și prozatoare și critic literar. S-a îngrijit în mod deosebit de edițiile operelor tatălui său, Dinu Pillat, dar și de corespondența și memorialistica părinților și a altor membri ai familiei sale în volume precum Biruința unei iubiri. Pagini de corespondență (un volum minunat despre care am scris aici), Ofrande sau Minunea timpului trăit. Cel mai recent volum al său este o antologie de poezii, intitulată O candelă în noapte.
Vasile Bănescu este fostul coordonator al Biroului de Presă și Purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și realizatorul emisiunii Credință și cultură azi, difuzată de postul de televiziune Trinitas.
De fapt, volumul Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu a avut ca punct de plecare discuțiile purtate de cei doi în cadrul mai multor ediții ale emisiunilor Biserica azi și Credință și cultură azi, difuzate între anii 2012 și 2016 de postul de televiziune Trinitas.
Volumul este organizat în jurul marilor evenimente sau sărbători din calendarul bisericesc, începând cu Buna Vestire și până la Crăciun și Paște, dar include și dialoguri ce pornesc de la anumite pilde ale Mântuitorului sau despre moștenirea familiei Pillat, căreia Monica și-a dedicat întreaga viață și care, iată, rămâne totuși foarte puțin cunoscută publicului larg.
Continuă lectura „„Imaginația speranței – Poteci către Dumnezeu” de Monica Pillat și Vasile Bănescu”„Aventura dez-amăgirilor – Despre risipa lui Dumnezeu” de Mihai Frățilă
Cel mai recent volum scris de Mihai Frățilă, Episcop Greco-catolic de București, reunește câteva eseuri sub titlul Aventura dez-amăgirilor – Despre risipa lui Dumnezeu. Iată cum explică domnia sa motivația acestei cărți:
A ne asuma inevitabilele dezamăgiri – de care cu toții avem parte în scurta noastră trecere prin lume – ne ajută să surprindem în mod diferit consistența vieții.
Am scris această carte nu atât din perspectiva lucrurilor pe care în mod obișnuit le înțeleg, ci din aceea a realităților la care am ajuns să țin. Încercările vieții, ispita imaginarului apetisant, locurile interioare unde ne este împărtășită măsura adevărului, aventura ieșirii prin credință din jocurile amăgirii ajung, într-un final, să alcătuiască o istorie prețioasă.
Continuă lectura „„Aventura dez-amăgirilor – Despre risipa lui Dumnezeu” de Mihai Frățilă”