Ce am citit în noiembrie 2025


Luna noiembrie a fost o lună grea pentru familia noastră, așa că dispoziția pentru lectură a fost și ea foarte afectată. Temele și genurile acestei luni au fost așadar benzile desenate, poezia, rugăciunea și gestionarea anxietății la copii.

Astfel am reușit să parcurg 31 de cărți, dintre care multe au fost cărți ilustrate sau benzi desenate în franceză împrumutate de la Institutul francez, unde am descoperit o nouă serie manga care s-a dovedit a fi exact ce-mi trebuia în această perioadă. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în noiembrie 2025”

„A fost odată un dulap” de Patti Callahan


Ai fost vreodată curios să știi cum a fost scrisă o carte care ți-a plăcut foarte mult? De unde i-a venit ideea autorului să creeze acea lume, acele personaje, acel conflict?

Uneori ne putem da seama și singuri de unele influențe care au ghidat scrierea unei cărți și unii specialiști chiar reușesc să identifice surse și corespondențe și să traseze cu o asemenea exactitate parcursul de la inspirație sau idee inițială la produsul final, încât aproape că acesta își pierde tot farmecul.

Dorința de a ști rămâne însă, și aceasta este și tema romanului pe care vi-l aduc în atenție astăzi. Vă invit să descoperim cum și-a imaginat Patti Callahan căutarea după geneza Narniei în romanul A fost odată un dulap.

Continuă lectura „„A fost odată un dulap” de Patti Callahan”

Ce am citit în iunie 2023


Între școala de acasă (cauzată de grevă), sfârșitul anului școlar, traduceri, editări și o excursie prin țară, am reușit să citesc foarte puțin în luna iunie și a fost o surpriză și pentru mine să constat că am terminat totuși 11 cărți!

Nu vă lăsați impresionați de număr însă, pentru că el include benzi desenate, poezie pentru copii, cărți ilustrate, o antologie de citate, doar un roman consistent și o carte de eseuri pe teme creștine, plus o carte pe care, de fapt, am tradus-o. Asta nu înseamnă că nu au fost, cele mai multe dintre ele, cărți chiar foarte bune, așa că sper să vă inspire raportul mai scurt al acestei luni!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2023”

O călătorie de neuitat – Cărți cu dor de ducă #43


Poate că sună ca o reclamă-clișeu acest titlu, dar când veți vedea de fapt despre ce este vorba în romanul pe care vi-l recomand astăzi, veți înțelege de ce l-am ales.

Tot albastrul cerului de Mélissa Da Costa, romanul de debut al acestei scriitoare, a apărut în Franța în 2019 și este câștigător al premiilor Prix Alain-Fournier 2020 și Prix du roman Cezam 2020.

Și pe bună dreptate, pentru că acest roman te prinde de la primul paragraf:

Continuă lectura „O călătorie de neuitat – Cărți cu dor de ducă #43”

CEOV S23, Ep.1 – „A fost odată un dulap” de Patti Callahan


Ai fost vreodată curios să știi cum a fost scrisă o carte care ți-a plăcut foarte mult? De unde i-a venit ideea autorului să creeze acea lume, acele personaje, acel conflict?

Uneori ne putem da seama și singuri de unele influențe care au ghidat scrierea unei cărți și unii specialiști chiar reușesc să identifice surse și corespondențe și să traseze cu o asemenea exactitate parcursul de la inspirație sau idee inițială la produsul final, încât aproape că acesta își pierde tot farmecul.

Continuă lectura „CEOV S23, Ep.1 – „A fost odată un dulap” de Patti Callahan”