Vă propun astăzi să pornim În căutarea Dumnezeului nevăzut. Aşa se numeşte cartea lui Philip Yancey pe care vă invit să o descoperiţi astăzi, care caută un răspuns la întrebarea Ce ne putem aştepta să găsim? atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu. Iată ce mărturiseşte autorul despre scrierea acestei cărţi: Într-un anumit fel pot spune că am scris această carte încă din prima zi în care am simţit foamea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, şi ea pare fundamentală, dar multe dintre reţetele pe care le-am aplicat nu mi-au adus satisfacţia dorită. Creştinii propovăduiesc promisiunea strălucitoare a unei „relaţii personale cu Dumnezeu“, dorind să arate că a-L cunoaşte pe Dumnezeu se aseamănă cu procesul cunoaşteri unei fiinţe umane. Cu toate acestea, într-o zi se lasă o perdea grea, perdea ce separă invizibilul de vizibil. Cum pot avea o relaţie personală cu o fiinţă de care nu sunt sigur că există? Ori există posibilitatea de a fi sigur? Continuă lectura „„În căutarea Dumnezeului nevăzut“ de Philip Yancey”
Etichetă: relaţia cu Dumnezeu
Un strop de viaţă #88
Lucrurile bune, cît şi cele rele, după cum ştiţi, se molipsesc printr-un fel de infecţie. Dacă vreţi să vă încălziţi, trebuie să staţi aproape de foc; dacă vreţi să vă udaţi, trebuie să intraţi în apă. Dacă vreţi bucurie, putere, pace, viaţă veşnică, trebuie să vă apropiaţi sau să intraţi chiar în lucrul care le are. Ele nu sînt un premiu pe care Dumnezeu ar putea, dacă ar vrea, să-l dea oricui. Ele sînt un izvor de energie şi de frumuseţe, care izbucneşte chiar din centrul realităţii. Dacă eşti aproape de el, stropii lui te vor uda; dacă nu eşti aproape, vei rămîne uscat. Odată ce un om este unit cu Dumnezeu, cum ar putea să nu trăiască pentru totdeauna? Odată ce un om este separat de Dumnezeu, cum ar putea să nu se ofilească şi să nu moară?
C.S. Lewis, Creştinism, pur şi simplu
