Etichetă: Postul Paștelui ca perioadă de rugăciune și reflecție

Compasiunea ne cere să mergem acolo unde există răni, să intrăm în locuri ale durerii, să împărtășim frângerea, teama, confuzia și neliniștea. Compasiunea ne cere să plângem cu cei îndurerați și cu cei înlăcrimați, să jelim cu cei singuri. Compasiunea ne cere să fim slabi alături de cei slabi, vulnerabili cu cei vulnerabili. Compasiunea înseamnă să ne cufundăm în adâncurile condiției umane. Nu este de mirare că compasiunea, „a suferi împreună cu”, întâmpină atâta rezistență din partea noastră. Suntem înclinați să protestăm: „Aceasta este autoflagerare, este un interes morbid față de durere și o dorință bolnavă”. Trebuie să conștientizăm că noi suntem ființe care fug de durere, iar compasiunea nu este răspunsul nostru firesc.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #12”

Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în† care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:5)

Când frângem pâinea împreună, facem de cunoscut, unul pentru celălalt, adevărata poveste a vieții lui Hristos și a viețuirii noastre în El. Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și a oferit-o prietenilor Săi. A făcut astfel și când a văzut o gloată înfometată și a simțit compasiune pentru ei; a făcut astfel și în seara de dinaintea patimilor Sale, când a dorit să-Și ia rămas bun; a făcut astfel și când a dorit să Se reveleze celor doi ucenici pe drumul către Emmaus. Și de atunci, creștinii au făcut astfel în amintirea Lui.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #11”

Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. (Matei 5:23-24)

Meditând la dorința lui Dumnezeu de a ne oferi iertare, revelată în psalmul 103, „cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”, suntem atinși de răbdarea lui Dumnezeu de a ne ierta din nou și din nou. Dacă mă întorc la Dumnezeu cu o inimă plină de pocăință după ce am păcătuit, Dumnezeu este acolo să mă ia în brațele Sale și să îmi dea un nou început. „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate.”

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #10”

Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea. Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2: 12-15

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #9”

Pentru mulți dintre noi, rugăciunea înseamnă a vorbi cu Dumnezeu și cam atât. Și din moment ce, de obicei, pare a fi o chestiune unilaterală, rugăciunea înseamnă pur și simplu a-I spune ceva lui Dumnezeu. O astfel de idee este suficientă pentru a ne crea frustrare. Dacă formulez o întrebare, aștept un răspuns; dacă cer călăuzire, aștept un sfat, o soluție. Iar când pare că vorbesc singur în întuneric, nu-i de mirare că încep să percep rugăciunea ca monolog și chiar să mă întreb: cu cine vorbesc, cu Dumnezeu sau cu mine însumi?

Criza vieții noastre de rugăciune vine din faptul că mintea noastră este plină de idei despre Dumnezeu, în vreme ce inima noastră rămâne departe de El.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #8”