Un strop de viață #547


Niciuna dintre virtuțile și niciunul dintre atributele divinului nu pot fi izolate și idolatrizate. Numai cumpănitul lor ansamblu reprezintă dumnezeirea. Ca atare, nici adevărul – singur – nu e un criteriu absolut. Citind pe Luther ”De servo arbitrio” mă conving și mai mult de aceasta și-mi amintesc aforismul lui Pascal: ”Până și din adevăr îți poți face un idol, deoarece adevărul fără dragoste nu e Dumnezeu, ci e chipul Lui, și-i idol, pe care nu se cuvine nici să-l iubești, nici să I te închini”.

N. Steinhardt, citat în „Amintiri cu sfinți” de Daniel Brânzei

Un strop de viaţă #257


Oricând e timpul de a face binele. Oricând e timpul de a-l îndatora pe Hristos. Şi după cum împărăţia lui Dumnezeu va veni pe negândite, pe furate, tot astfel şi faptele care o prevestesc nu ţin seama de termene şi contracte.

 N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #255


În operaţia îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi, după ce l-a scos din păcate, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă, tot Ei îi spune celui ce acum e viu: mori! Păcătosul căit – fostul mort care a fost chemat la viaţă – urmează acum să moară la cele lumeşti. „Sub aceste două determinări şi nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viaţa creştină.“

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #253


Milosului nu-i pasă dacă cerşetorul a vândut paltonul pe care i l-a dăruit, măcar că s-a dus cu banii de-a dreptul la cârciumă. Paltonul îl poartă Hristos.

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #251


Omul, dacă raţionează în calitate de creştin şi vrea să se poarte conform cu doctrina creştină, poate – şi trebuie – să nu ţină seama de nedreptăţile săvârşite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc, ca individ. Dar dacă ocupă o funcţie de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice, nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant şi rece în faţa răului şi a lăsa pe nevinovaţi pradă ticăloşilor.

N. Steinhardt, Jurnalul fericirii