Un strop de Bookfest 2025


Spre deosebire de ultimii ani, de data aceasta articolul despre Bookfest chiar va fi doar „un strop”, pentru că, deși am venit acasă cu o pradă mult mai bogată de cărți față de anii trecuți, nu am apucat să facem prea multe poze la fața locului. Să zicem că am avut mâinile ocupate. Atât cu răsfoitul cărților, cât și cu căratul lor.

Și de data aceasta am mers la Bookfest cu toată familia, inclusiv cu părinții mei, Irina Enache și alți prieteni (inclusiv cu un bebeluș de 4 luni!), dar în prima parte a vizitei ne-am concentrat asupra cărților pentru copii. După o pauză, ne-am întors pentru restul cărților de pe listă care ne interesau și am plecat frânți pe la ora 7 seara.

Vă invit în continuare să descoperiți câteva cadre de la fața locului, teancurile cu care ne-am întors acasă și singura carte pe care și-a luat-o soțul meu special pentru el.

Continuă lectura „Un strop de Bookfest 2025”

Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe


Între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo din București se desfășoară a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Republicii Portugheze în România și al Institutului Camões.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Portugalia, care nu poate decât să ne trezească curiozitatea prin sloganul său visător, Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă.

Continuă lectura „Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe”

Ce am citit în august 2022


M-am adunat cam greu să scriu acest raport, pentru că mi-a luat ceva să fac tranziția de la vacanță la acea ultimă săptămână din august în care mai e vacanță, dar nu chiar, când copilul trebuie pregătit de școală și readus la rutina de somn. Ca atare, nu am terminat toate cărțile începute în luna august (dar ce e nou aici, nu-i așa? am cărți începute de prin… 2020? :)) ).

De altfel, din fiecare teanc luat în fiecare plecare din această vară mi-a rămas ceva necitit și terminat apoi acasă. Sau nu.

Cu toate acestea, am reușit să citesc în această lună august mult mai multe cărți decât în aceeași perioadă din anii trecuți, și anume, 20 de cărți! Ce-i drept, câteva erau aproape terminate din iulie și nu mai aveam decât câteva pagini din ele, dar orișicât!

Ce veți găsi în acest raport? De toate! Poezie, teologie, devoționale, romane, benzi desenate și cărți pentru copii, câte ceva pentru fiecare! Lectură plăcută!

Continuă lectura „Ce am citit în august 2022”