Cu Dumnezeu nu-i de glumit: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău“, „Ia-ţi crucea“, „Vino după mine“, „Vegheaţi dar“, „Spălaţi-vă şi curăţaţi-vă!“, „Du-te şi strigă“, „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă“. Nu se stă locului; nu-i rost de încropire, de confort, de moale visare. Dar Marta, atunci, de ce e dojenită? Pentru că o reţin fleacurile, se osteneşte în zadar şi pierde măsura, se agită.
N.Steinhardt, Jurnalul fericirii
Noi producem un mediu ambiant în care trebuie să trăiască alţi oameni. Ar trebui să fim conştienţi de faptul că acest mediu pe care-l producem prin însăşi fiinţa noastră îi poate afecta pe oamenii care trăiesc sau lucrează cu noi. Edith Schaeffer
Casele noastre creează un mediu ambiant. Noi suntem un mediu ambiant.
Deci fie că ai doar o cameră sau un apartament micuţ, fie că împarţi un spaţiu cu alţii sau ai o casă mare şi încăpătoare, nu mai aştepta pentru a transforma acel spaţiu într-un loc al binecuvântării! În acest an, în perioada Crăciunului, oferă-te pe tine – pe Isus care este în tine – ca binecuvântare pentru cei din jurul tău.
Clarita Yoder, „Tasteful Decorating” în numărul din noiembrie-decembrie al revistei Set-Apart Girl
Acum câteva săptămâni stăteam la mine în sufragerie într-o zi însorită uitându-mă pe geam la frunzele în schimbare – absorbind toată frumuseţea toamnei. Am început să mă gândesc la toamnă şi la semnificaţia schimbării culorii frunzelor. Acest lucru înseamnă că ele încep să moară. „Numai Dumnezeu poate să creeze ceva care moare astfel încât să fie atât de frumos“, m-am gândit eu. Primăvara, frunza începe să înmugurească plină de entuziasmul unei noi vieţi; creşte şi se maturizează până ajunge o frunză completă. Apoi, pe măsură ce vara se apropie de sfârşit, aceasta se transformă într-un galben, roşu sau portocaliu strălucitor, sfârşind într-o splendoare magnifică înainte de a cădea în final pe pământ, unde devine una dintre substanţele nutritive de care are nevoie pomul pentru a produce mai multe frunze sănătoase şi frumoase anul următor.
Se pot trage multe paralele de aici cu viaţa unui creştin. Continuă lectura „Un strop de viaţă #129”
Oamenii pot fi comparaţi cu stelele. Dacă eu sau tu am avea de ales (şi, de fapt, avem de ales), mi-ar plăcea să fim oameni care se aseamănă cu Steaua Polară. Sigur, poate că nu suntem la fel de strălucitori sau la fel de interesanţi ca alţii. Dar, ca şi Steaua Polară, noi trebuie să slujim unui scop mai înalt. Atunci când oamenii au nevoie de noi, trebuie să fim acolo pentru ei, arătându-le Calea. În vreme ce lumea se învârte cu o viteză uimitoare, este nevoie de noi să rămânem în acelaşi loc. Suntem mai puţin strălucitori, e-adevărat, dar suntem neclintiţi.
Isus a fost Steaua Polară pentru noi. Nimic din înfăţişarea Lui nu strălucea, după cum spune Isaia. În vremea Lui erau stele mesianice mult mai orbitoare care s-au aprins, dar care s-au stins repede. Dar Isus a rămas întotdeauna neclintit, înrădăcinat în acelaşi loc din Univers. El ne cheamă mereu să-L privim pentru a ne regăsi Calea.
Michael Card, Urme pe nisip
Isus al istoriei este acel Isus care a cunoscut întreaga omenire până în cele mai ascunse locuri ale dorinţelor inimii noastre şi nevoilor minţii noastre. El este cel care transcende culturi, obstacole şi circumstanţe. El este Cel care ne-a dat o valoare intrinsecă, identificându-se cu noi. El este Medicul sufletului nostru. El este cel care ne dă viaţă eternă prin propria moarte şi înviere. El transcende toate aspectele care ne despart de noi înşine, de ceilalţi şi de Dumnezeu – atât cele semnificative, cât şi cele nesemnificative – oferindu-ne viaţa pentru care ne-a creat.
Ravi Zacharias, Dezamăgit de creştinism?
CARTEA E O VIAȚĂ 