Un strop de viaţă #462


Ioan 14:15-21

Prin har, astăzi voi posti de la sentimentul că relaţia cu Tine este o povară. Astăzi voi sta cu Cuvântul Tău pentru că a citi Cuvântul Tău nu înseamnă să Te fac pe Tine să mă iubeşti… ci să ajung într-o stare în care să pot să Te aud cum îmi spui exact asta – că mă iubeşti chiar şi pe mine, în special pe mine. Ne pocăim de faptul că încercăm să dăm piept cu orice înainte de a fi căutat faţa lui Dumnezeu.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 10

Un strop de viață #461


Cuvântul lui Dumnezeu este asemănat cu pâinea: ori de unde ai rupe, tot pâine este. De aceea, nu trebuie să alegem când este vorba de cercetat Cuvântul.

Constantin Tudose, Statornic pe cale. Memorii

Un strop de viaţă #460


Matei 7:21-27

Prin har, astăzi voi posti de la dependenţa mea de zgomot, pentru că mărturisesc că mi-a păsat mai mult ce spune lumea decât ce spune Cuvântul Tău. Astăzi îmi voi face timp să stau pur şi simplu în linişte, pentru ca Tu să linişteşti totul şi să umpli spaţiul dispus să fie umplut din mine. Ne pocăim de faptul că lăsăm ca zgomotul lumii să definească vieţile noastre în loc să lăsăm ca dragostea pentru Cuvântul Tău să ne cizeleze vieţile.

Ann Voskmap, A Lent to Repent and Refresh 9

Pe drumul crucii #8


Pe drumul crucii (ziua 8) – Trăind cu pâinea Lui

Luca 4:1-13 (NTR)

Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, fiind ispitit de diavol timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârșitul lor a flămânzit.
Diavolul I-a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește acestei pietre să devină pâine!
Însă Isus i-a răspuns: – Este scris: „Omul nu trăiește numai cu pâine, (ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!)
Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, și I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii.
Apoi I-a zis: – Ție Îți voi da autoritatea tuturor acestora și gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau. Deci, dacă te închini înaintea mea, toată va fi a Ta!
Isus i-a răspuns: – Este scris: „Domnului, Dumnezeul tău, să I te închini și numai Lui să-I slujești!“
Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: – Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, căci este scris: „El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine, ca să Te păzească!“ și „Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!“
Isus i-a răspuns: – S-a zis: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!“
După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El până la o vreme anume.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, El a flămânzit şi a mâncat. Din pâinea Cuvântului Tău. Fă-ne şi pe noi să facem la fel. El a fost momit cu strălucirea acestei lumi şi S-a închinat. Ţie şi numai Ţie. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel.

A fost provocat cu Scriptura. Dar El cunoştea toată Scriptura. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel.

El a fost ispitit. Şi a biruit. Ajută-ne şi pe noi să facem la fel. Astăzi ajută-ne să rămânem în El.

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, posteşte. Flămânzeşte numai după Dumnezeu. În loc să mănânci, închină-te, lasă Cuvântul Lui să locuiască în tine din belşug, umplându-te. Pentru că el este viaţa ta.

Ann Voskamp

Un strop de viață #642


Dragi credincioși, nu vă lăsați descurajați și deznădăjduiți de părțile din Biblie pe care nu le înțelegeți. Mergeți mai departe, crezând că într-o zi Dumnezeu vă va deschide ochii să pătrundeți adevărurile Sale mai profunde și mai enigmatice. Între timp, țineți-vă de bucățile pe care le înțelegeți și înfruptați-vă din festinul care vă este pus înainte.

Charles Spurgeon, Classic Quotation Collection